Traian Băsescu şi lustraţia interioară

Anul acesta vor vota pentru prima dată în alegerile prezidenţiale tinerii care s-au născut după căderea comunismului. Pentru ei comunismul este la fel de îndepărtat cum era pentru generaţia actualilor candidaţi Al Doilea Război Mondial.

Cu toate acestea, tema comunismului a cîntărit destul de mult pînă la alegerile de acum cinci ani. Traian Băsescu îi spunea lui Adrian Năstase, într-o dezbatere televizată, că România are ghinion că trebuie să aleagă între doi foşti comunişti.

Între timp însă Traian Băsescu consideră că s-a curăţat de această etichetă infamantă, că a trecut printr-un proces de purificare care îl califică pentru o nouă candidatură.

Argumentul principal şi care merită toată atenţia este că a făcut gestul fără precedent în ţările fostului lagăr sovietic de a condamna oficial regimul comunist. În luna decembrie a anului 2005, Preşedintele rostea în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului o declaraţie solemnă, pe temeiul unui amplu raport care sintetiza istoria neagră a regimului comunist.

A fost indiscutabil momentul de vîrf al Preşedintelui, în ciuda faptului că declaraţia sa a fost bruiată de protestele grupării naţional-comuniste de la Partidul România Mare şi sub privirile îngăduitoare şi complice ale preşedinţilor de cameră.

Preşedintele a evitat anumite recomandări ale Comisiei prezidenţiale

Cu toate acestea, Preşedintele în exerciţiu nu a reuşit să risipească toate circumspecţiile care l-au înconjurat şi, într-o oarecare măsură, se pare că a contribuit el însuşi la alimentarea neîncrederii.

Mai întîi s-a remarcat că preşedintele nu a preluat în discursul său din Parlament toate recomandările Comisiei prezidenţiale. Nici nu era obligat să o facă, dar omisiunile sînt semnificative. Una dintre acestea se referă la desfiinţarea pensiilor uriaşe ale foştilor ofiţeri ai Securităţii comuniste.

Comisia prezidenţială recomanda în finalul Raportului ca „foştii activişti şi comunişti de frunte, foştii conducători ai Securităţii, ai Miliţiei şi ai Ministerului de Interne, ai « Justiţiei » comuniste, foştii torţionari să nu poată beneficia de pensii peste nivelul minim al populaţiei“.

Preşedintele a evitat însă subiectul acesta şi mai tîrziu. Recent, PD-L şi deopotrivă preşedintele Traian Băsescu au declanşat o campanie politică pe tema „pensiilor nesimţite“, dar nici de data aceasta nu a fost vorba de veteranii fostei Securităţi, ci de membrii corpurilor legislative.

Raportul Comisiei prezidenţiale spunea totuşi la un moment dat că „în cazul Securităţii a fost vorba de o instituţie criminală şi teroristă de la început şi pînă la sfîrşit“.

Preşedintele a dinamizat în mod real predarea arhivelor fostei Securtăţi către CNSAS, dar s-a reţinut faptul că mai multe zeci de mii de dosare, aşa numite de „securitate naţională“ au rămas pe mai departe în custodia serviciilor secrete şi că nu există nici o garanţie cu privire la corectitudinea acestui proces.

Preşedintele a asistat pasiv la amputarea CNSAS

Un alt aspect însă care sporit neîncrederea a fost desemnarea, în Colegiul CNSAS, de către PD (grupare care nu a ieşit niciodată de sub influenţa preşedintelui), a judecătorului Corneliu Turianu, care a părut să încerce dinamitarea instituţiei din interior.

Mai tîrziu, CNSAS urma să fie amputat de o decizie cel puţin discutabilă a Curţii Constituţionale, dar preşedintele, care condamnase comunismul, nu a rostit nici o şoaptă în apărarea acestei instituţii.

Atipicul şi neconvenţionalul Traian Băsescu, care nu ezitase să rostească aspre condamnări la adresa unor judecători de la Înalta Curte, de data aceasta a tăcut cît se poate de convenţional. Părea să se confirmă că preşedintele nu a simpatizat cu adevărat CNSAS şi nici misiunea pentru care fusese creat.

În orice caz deschiderea arhivelor i-a creat lui însuşi anumite dificultăţi. În toamna lui 2006 de exemplu, preşedintele Traian Băsescu numea în calitate de consilier pe Gabriel Arteni, dar la numai 24 de ore revoca ordinul de numire, în urma articolelor din presă care semnalau legăturile acestuia cu Securitatea. De atunci circumspecţiile au luat amploare ca şi speculaţiile mai mult sau mai puţin motivate.

Iată de ce preşedintele Traian Băsescu nu a reuşit de fapt să convingă că a trecut cu adevărat printr-un proces de lustraţie interioară. Subiectul trecutului comunist rămîne pe mai departe confuz şi nu îl avantajează cu adevărat.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Cristian Ştefănescu