Traian Băsescu şi Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu nu a putut ascunde că a susţinut mereu în mod tacit proiectul de la Roşia Montană. Iniţial a făcut declaraţii explicite de susţinere, pe care cei interesaţi şi le amintesc, dar ulterior, atunci cînd poriectul a devenit nepopular, a preferat să tacă.

Mulţi dintre militanţii PD-L din guvern şi din structurile administraţiei locale au susţinut, în schimb, expansiunea companiei Gold Corporation, fără să facă declaraţii, ci pur şi simplu prin continuarea procedurilor de avizare.

Traian Băsescu ignoră „grupurile de interese“ de la Roşia Montană

Este grăitor însă că Traian Băsescu, care a făcut carieră politică combătîndu-i pe „oligarhi“ şi „grupurile de interese“, nu a avut nimic de spus despre exploatarea de la Roşia Montană. Or, proiectul acesta nu aduce statului român decît beneficii minore, provocînd în schimb pierderi ireparabile.

Este iarăşi de mirare că omul politic care a combătut în termeni de o duritate fără egal concesionarea resurselor incerte din zona Insulei Şerpilor şi care critica la un moment dat chiar şi privatizarea Petrom, nu a remarcat că statul român nu deţine decît 19,3% din acţiunile companiei miniere de la Roşia Montană şi că redevenţa este de 2%.

Traian Băsescu care, în calitate sa de candidat, vorbea maliţios-aluziv de „tainul“ francezilor, care obţinuseră o parte din distribuţia gazului, a trecut complet sub tăcere „tainul“ companiei Gold Corporation şi a celor care au semnat contractul de asociere.

De asemenea preşedintele ignoră că Roşia Montană Gold Corporation este înregistrată într-un paradis fiscal şi că este prin urmare o manifestare tipică a „grupurilor de interese“, adică a acelora care, prin diverse tertipuri, bani plasaţi cu tîlc şi multă perseverenţă, reuşesc să ajungă „pe masa guvernului“.

La GDS, preşedintele a refuzat să discute despre distrugerile implicate de exploatarea minieră

La întîlnirea recentă cu membrii GDS, preşedintele Traian Băsescu a declarat că nu este edificat cît priveşte proiectul minier de la Roşia Montană şi că aşteaptă concluziile unei echipe de specialişti francezi. La obiecţiile ridicate de Horia Roman Patapievici, care a evocat distrugerea patrimoniului arheologic, preşedintele a închis brusc subiectul, vizibil incomodat de cursul discuţiei.

A fost încă o dezbatere ratată, încă o ocazie prin care s-ar fi putut pune mai bine în lumină planurile reale ale celui care aspiră la un al doilea mandat. A fost însă un semnal de alarmă că preşedintele României, după atîţia ani de dezbateri publice, de campanii sonore şi de contra-campanii, după atîtea rapoarte tehnice şi dezbateri parlamentare, nu are nici o opinie.

Este poate interesant să-i semnalăm preşedintelui că unul dintre consilierii săi, Peter Eckstein, a fost în legislatura trecută iniţiatorul unui proiect de lege care propune interzicerea cianurilor în minerit. Argumentaţia se întemeia nu doar pe precedentele catastrofale bine cunoscute, – cum a fost poluarea Tisei în anul 2000 cu cianuri de la exploatarea auriferă de la Baia Mare – dar şi pe exemple politice semnificative.

Parlamentul german a dezavuat exploatările bazate pe cianuri

În ianuarie 2002, Parlamentul Federal German adopta o moţiune cu privire la exploatările de acest tip şi în care se atrăgea atenţia asupra riscurilor: „odată ce resursele au fost epuizate, companiile miniere pleacă, iar populaţia locală abandonată este nevoită să înfrunte singură problemele de mediu provocate de exploarea minieră. Drepturile omului sînt încălcate prin strămutarea oamenilor de pe pămînturile lor natale sau prin pierderea mijloacelor de subzistenţă din cauza accidentelor. În mod frecvent, companiile miniere declară faliment după epuizarea resurselor şi nu îşi mai îndeplinesc obligaţiile contractuale“.

Legea împotriva cianurilor nu a fost adoptată şi subiectul a intrat în tăcere. „Grupurile de interese“ au obţinut atunci o importantă victorie de etapă.

Împotriva proiectului de la Roşia Montană s-a constituit însă o largă coaliţie „ecumenică“, care îi cuprinde deopotrivă pe ecologişti şi pe conservatori, pe români şi pe unguri, şi care deplîng (ce-i drept fără vigoare) nu doar distrugerile naturale, dar şi cele privitoare la patrimoniul cultural şi nu în ultimul rînd la farmecul imponderabil ale unei lumi vechi aflate în pragul dispariţiei.

„Liberalismul“ preşedintelui şi a celor care susţin explicit sau tacit proiectul pare de-a dreptul brutal şi insensibil. În orice caz, preşedintele este dator să spună clar ce poziţie are faţă de acest proiect şi să nu se mai ascundă în spatele unor „specialişti“.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu