Trecutul unor monştri sacri

Asistăm la asasinarea unui scriitor! Sunt termenii în care agenţia cehă de presă CTK glosa descoperirea în arhivele fostei securităţi din Cehoslovacia comunistă a unui document din care ar rezulta că la 14 martie 1950, student fiind, Milan Kundera, aflat acum în pragul împlinirii a 80 de ani de viaţă, ar fi furnizat poliţiei politice informaţii în baza cărora Miroslav.

Dvoracek ar fi fost arestat şi condamnat la ani grei de detenţie.

Să recapitulăm foarte pe scurt, scenariul.

Dvoracek a fugit ilegal în Germania după ce partidul comunist preluase în 1948 conducerea la Praga, luînd contact cu un serviciu secret condus de emigranţi cehi.

Documentul care alimentează bănuiala că Milan Kundera ar fi fost un delator a fost descoperit de Adam Hradilek de la Institutul Ceh de Studiere a Regimurilor Totalitare şi a fost publicat în hebdomadarul ceh Respekt.

După aflarea veştii, Milan Kundera a refuzat într-un prim moment orice comentariu. Deunăzi, a rupt însă legendara tăcere în care se învăluie, a dezminţit acuzaţiile considerîndu-le o înscenare pusă la cale în preajma Tîrgului Internaţional de Carte de la Frankfurt pe Main.

Controversele însă continuă umplînd şi paginile de foileton ale presei germane deloc întîmplător foarte sensibilă la tema trecutului comunist şi a celuia nazist.

De altfel, imediat după scandaloasa veste, a şi fost invocată o analogie a cazului Kundera cu cazul Grass.După cum se ştie, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, erijat în instanţă morală a Germaniei postbelice , a mărturisit foarte tîrziu, în paginile recentei sale autobiografii „Decojind ceapa” că fusese înrolat în SS spre sfîrşitul războiului şi al propriei sale adolescenţe.

Comparaţia nu se susţine însă pînă la capăt. Revenind la Milan Kundera , tema romanului „La Plaisanterie” (Gluma) scris după emigrarea autorului în Franţa este printr-o ciudată coincidenţă, asemănătoare cu întîmplarea nefericită care a dus la arestarea lui Mirsolav Dvoracek. Viaţa unui tînăr student comunist din Cehoslovacia care în glumă scrie cîteva cuvinte hazlii pe o carte poştală ia o radicală întorsătură. Romanul, inspirat şi de excluderea lui Kundera însuşi din partidul comunist, conţine în final o remarcă plină de tîlc: „Totul va fi dat uitării, dar nimic nu va putea fi reparat”.

Pentru adversarii lui Kundera , mai ales pentru cei din Cehia care îl detestă pe marele romancier solitar, exigent,pentru refuzul său de a fi acceptat compromisurile cu noul regim instalat după invazia tancurilor sovietice în primăvara anului 1968, ca şi pentru neangrenarea lui în cercurile dizidenţei organizate în jurul Chartei 77.Actuala dezvăluire, indiferent de fiabilitatea documentului, este o mană cerească crede publicaţia franceză LIBERATION.

Într-unul din puţinele interviuri pe care Milan Kundera le-a acordat, există o afirmaţie care dă de gîndit: „Eticheta de dizident reduce valoarea a ceea ce faceţi. Afirmaţia o literatură dizidentă vă virează spre propagandă”.

Polemica în jurul trecutului „uitat” al lui Milan Kundera reaprinde o dilemă ce mocneşte în fostele ţări comuniste, referitoare la modul de utilizare al informaţiilor conţinute în arhivele comunismului. Faptul că Vaclav Havel s-a opus accesului la arhivele fostei poliţii politice comuniste, afirmînd că „am fost cu toţii călăi şi victime” nu i-a putut împiedica pe cei porniţi în căutarea adevărului să deschidă cutia Pandorei, în care rămîne pitită mereu într-un colţ, doar speranţa. Speranţa sau poate doar iluzia ca totuşi Milan Kundera să nu fi fost un delator şi ca întreaga poveste să nu fie decît o jalnică înscenare…