1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Triumful celor chinuiţi şi umiliţi"

Alexandra Sora 24 martie 2008

Ce rol joacă religia creştină în secolul 21? Şi care este legătura dintre disidentul chinez Hu Jia şi jocurile olimpice?

https://p.dw.com/p/DTV6
Slujba de Paşte la RomaImagine: picture-alliance/ dpa

"Paştele comemorează triumful celor chinuiţi şi umiliţi, amintind de legătura strânsă dintre religie şi violenţă", scrie Süddeutsche Zeitung în ediţia de astăzi. "Învierea lui Isus Hristos explică, de ce a ajuns Creştinismul atât de puternic de-a lungul secolelor: conceptul unui Dumnezeu care suferă alături de oameni, îşi iubeşte duşmanii şi învinge moartea fascinează şi astăzi milioane de oameni." Iar secularizarea din multe state occidentale nu slăbeşte puterea acestei religii, ci reprezintă, pe plan global, doar o excepţie, opinează editorialiştii bavarezi. Dintre toate religiile, cea creştină a ajuns cea care are cel potenţialul cel mai ridicat de a adăuga globalizării nişte principii etice durabile, scrie Süddeutsche Zeitung.

"Chipul adevărat al Chinei"

"Flacăra olimpică este umbrită de abuzurile din Tibet", scrie cotidianul Liberation. Comentatorii francezi critică atitudinea preşedintelui Sarkozy, care nu a vorbit despre posibilitatea boicotării jocurilor olimpice de la Beijing. "Jocurile olimpice ar trebui folosite ca armă împotriva regimului comunist chinez", opinează The Sunday Times.

Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung

publică un amplu comentariu intitulat "Chipul adevărat al Chinei", care critică decizia Comitetului Olimpic de a organiza jocurile olimpice la Beijing drept "iresponsabilă". Editorialiştii amintesc în acest context de soarta disidentului Hu Jia, un neînfricat apărător al drepturilor omului, adus în faţa instanţei din cauza unui eseu intitulat "Chipul adevărat al Chinei şi Jocurile Olimpice", publicat în septembrie 2007 în internet. "Dacă veniţi la Beijing la Jocurile Olimpice, nu veţi vedea adevărul. Nu veţi afla câtă suferinţă, câte lacrimi şi pedespe cu închisoarea se ascund în spatele florilor şi zâmbetelor", scria Hu Jia, pe care Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung îl numeşte "primul prizonier al olimpiadei". Ziarul aprobă atitudinea curajoasă a preşedintelui Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering, care a pledat pentru o boicotare a jocurilor olimpice. Editorialiştii din Frankfurt sunt însă de părere, că un astfel de boicot nu constituie soluţia cea mai inteligentă, avâdn în vedere că tocmai jocurile olimpice ar evidenţia şi mia mult abuzurile din China. "Dacă jocurile olimpice nu ar urma să se desfăşoare la Bejing, protestele tibetanilor nu ar fi ajuns în centrul atenţiei pe plan internaţional", opinează Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

"Cât timp va mai ignora Berlinul situaţia din Irak?"

Mult mai puţină atenţie i se acordă Irakului din partea Germaniei, deplânge Süddeutsche Zeitung într-un comentariu intitulat "În ţara nimănui". "Cât timp îşi mai poate permite Berlinul să ignore Irakul?" se întreabă editorialiştii din München. Refuzul fostului cancelar Schröder de a participa la războiul din Irak încă din 2003 corespunde dorinţelor germanilor. "Chiar şi criticii cei mai aprigi ai lui Schröder îi sunt recunoscători că a ţinut soldaţii germani departe de Irak", scrie Süddeutsche Zeitung, subliniind că războiul din Irak a devenit, în opinia publică germană, un simbol al reacţiilor aparent exagerate la atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. În ciuda acestor reflexe în gândirea populaţiei germane, Berlinul ar trebui să-şi regândească poziţia, conchide Süddeutsche Zeitung. "Fără o stabilizare a situaţiei din Irak, pacea nu va putea fi instaurată vreodată în Orientul Apropiat", sunt de părere editorialiştii bavarezi, pledând pentru un angajament mai mare al germanilor în Irak: dacă nu pe plan militar, cel puţin în domeniul civil.