1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Trump în sus, Trump în jos

Petre M. Iancu
3 iunie 2020

Ce auzim toată ziua în presă? Trump în sus, Trump în jos. Or, ne amenință nu doar propaganda din est, iar din vest lideri inepți într-o lume prea complexă, ci și excesul simplificator din presa anticonspiraționistă.

https://p.dw.com/p/3dDCb
Donald Trump
Imagine: picture-alliance/AP Photo/P. Semansky

La Amsterdam, Londra, sau în Noua Zeelandă protestele antirasiste au îngropat sub aglomerări uriașe de manifestanți orice urmă de frică de Covid, de precauție și distanțare socială. Unde și de ce a dispărut, în vest, prudența, de vreme ce, potrivit Angelei Merkel, ne-am mai afla "la începutul pandemiei", nicidecum la mijlocul sau la finele ei?

În răstimp, peste ocean, demonstrațiile pașnice, tot mai frecvent infiltrate de extremiști, riscă să-și piardă legitimitatea în dificultatea crescândă a diferențierii lor de violență, jaf, piromanie și terorismul politic menit să destabilizeze nu doar SUA, ci întreaga lume liberă.

Ar fi deci mare nevoie de lideri politici și de formatori de opinie care să înțeleagă ce se petrece și să explice pe înțelesul tuturor chestiunile tot mai complexe ale societăților din trei părți atacate, în care trăim. Și a căror problemă e departe de a se reduce la un polițist rasist pe nume Chauvin, cercetat penal pentru omorârea unui afro-american. Sau la rasismul rezidual al unor polițiști albi, americani. Sau europeni.

Dar unde să mai găsești un spirit rațional și o judecată critică într-o lume ale cărei păreri sunt tot mai des determinate de imagini video de câteva secunde sau minute care devin virale tocmai pentru că exclud orice context, orice cauze și fapte de substanță petrecute înainte sau după, orice reflecție, orice încercare de abordare rațională?

Potențialii iluminiști sunt greu de mobilizat. Mulți dau bir cu fugiții, amenințați, cum sunt, de talazurile indignării revărsate zilnic, sistematic, în shit-stormul cotidian confruntând orice judecată originală, orice nu corespunde noului colectivism al prejudecăților stângii radicale și obsesiilor ei de a (se) victimiza și de a mobiliza la maximum emoții, în numele unei prezumtive rațiuni, a unui imaginar bine, arbitrar hotărât, ca și în numele unui presupus anticonspiraționism.

Așa s-a ajuns ca explicațiile unei lumi complexe, scăpând intelectului simplu croșetat al unora din liderii apuseni, să fie date și lăsate pe mâna conspiraționiștilor. Care nu sunt defel doar de extremă dreapta. Ori mai puțin periculoși decât ai extremei stângi.

Ultima continuă cu asupra de măsură ceea ce a început acum patru ani. În speță, să simplifice prea complexa realitate, reducând-o conspiraționist, la dimensiunea unui singur individ găsit vinovat pentru toate și orice, și, ca atare, demonizat sistematic, de parcă înlăturarea de la putere a președintelui american ar rezolva în sine toate problemele Americii și ale planetei.

Mai grav e însă că și substanțiale părți ale presei occidentale s-au prins în acest joc în parte stupid și hilar, în parte alarmant, ca fiind extrem de pernicios pentru o democrație, ce presupune cetățeni judicios informați. Dar care se văd prostiți, dezinformați și manipulați de o massmedie ce nu mai știe, sau nu mai vrea să facă diferențierile necesare.

Deși aderând încă, nominal, la principii democratice, această parte a presei și unele din rețelele de socializare care cenzurează până și pe restauratorii de fotografii istorice, așa cum relata recent Europa Liberă despre decizii ale Facebook și Instagram de a suprima postări și a închide conturi spre a menaja posibile idiosincrazii ale stângii (dar nu și lezarea sutelor de milioane de victime ale comunismului) încep să obtureze și alte distincții esențiale. De pildă între părelnicii și între adevărații dușmani ai democrațiilor.

Așa au ajuns vaste porțiuni ale Americii și Europei să nu mai știe să deosebească un lider populist (condamnabil când se folosește de Biblie pentru a câștiga simpatii politice, dar ținut în frâu de mecanismele de control ale statului de drept) ca Trump, de tiraniile cărora le "cad", sistematic, de la fereastră, disidenții. Sau cărora le scapă în lume virușii pandemiilor, în timp ce liderii lor totalitari condamnă prin dezinformare pacienți murind cu zile și la moarte morală alte milioane de inși, spălați pe creier, tot sistematic, ca uigurii, în Gulagul lagărelor de concentrare chinezești.

În confuzia generală creată de lipsa discriminărilor utile, a sucombat ori se pregătește să piară și distincția obligatorie între critici legitime și opusul lor. Sunt legitime, desigur, criticile la adresa unui președinte american care polarizează și sporește clivajul național, când ar trebui să calmeze și să unească. Dar asiduu demonizat și țintă a multor campanii menite să ducă la suspendarea sa din funcție, n-a devenit el oare, prin predictibila reacție, prea puțin capabil să rostească un discurs integrator?

Or, a gândi diferențiat contravine agendelor extremiste. Care șterg în varii scopuri diferențele. Le șterg nu doar întru crearea unei comunități și mase electorale critice, anti-Trumpiste, în anul alegerilor prezidențiale americane. Ci și în scopul destabilizării societății americane și a democrațiilor apusene, cu tot cu economia lor capitalistă.

Căci Trump e un simbol, iar debarcarea sa, rămasă, culmea, unicul subiect și obiectiv al opoziției democrate de peste ocean, din 2016 încoace, dar și ale unor regimuri concurente, inamice, precum al comuniștilor chinezi, cel sever criticat de Trump, ar demola și ceea ce simbolizează șeful statului american. Ar fi, în speță, un eșec al structurilor democratice apusene, de vreme ce președintele SUA a fost ales legitim și democratic și e, vai, și exponentul prosper al unui aprig detestat sistem de piață, bazat pe competiție veritabilă și proprietate privată.

Sub presiunea acestui tip de presă fals democratică au început să derapeze grav și liderii partidelor istorice și democratice. Așa de pildă, Saskia Esken, șefa SPD (provenind de la aripa stângă a unui partid căutându-și cu lumânarea popularitatea pierdută) nu (mai) știe să facă diferența între democrație și între extremism. Între eticheta antifascistă a unei violente organizații extremiste de stânga, care practică terorismul politic, numită "Antifa", și între comportamentul ei deloc antifascist, ci totalitar: în numele unor prezumtive idealuri ale stângii, Antifa a devastat orașul Hamburg spre a protesta contra unui summit al G-20. A pus pe butuci Berlinul, la demonstrațiile de 1 mai. În prezent pustiește, cot la cot cu alții, orașe americane, nu atât în reacție la uciderea unui om de culoare, ci spre a-și promova cât mai eficient (și din unghiul teroriștilor moral acceptabil) agenda totalitară.

Spre a-și manifesta solidaritatea cu protestele antirasiste de peste ocean și, probabil, spre a-l critica indirect, pentru uzul propriului electorat antiamerican, pe Donald Trump, (care a anunțat trecerea grupării pe lista celor teroriste) Esken a lansat un Tweet identificându-se cu Antifa. La justificata stupoare iscată de echivalarea aiuritoare a extremismului revoluționar de extracție comunisto-teroristă cu propria atitudine, șefa social-democrației germane a refuzat, până acum, să-și ceară iertare. Nu puțini se prevalează de confuzia voluntară perpetuată onomastic de extremiștii de stânga actuali, care-și zic Antifa, ca să-și mascheze infamia prin situarea în tradiția luptei antifasciste din Europa anilor 30.

Inutil de subliniat că aceste confuzii și false dispute sunt nu doar scăpări și obtuzități. Sunt și diversiuni, menite să distragă atenția de la adevăratele probleme ale unor democrații, în care ascensiunea unor lideri ca Trump reprezintă nu atât cauza vreunei crize, cât un simptom și o reacție nefericită la inadecvările democratice și exagerările asfixiante ale unor elite progresiste, simțindu-se mai confortabil cu cenzura decât cu libertatea.

Or, toate acestea sunt lesne de înțeles. Și atunci, de ce o parte a presei continuă să practice demonizările? Din aceleași motive politice și iraționale pentru care tot mai mulți aderă la teorii ale conspirației.

Potrivit sociologului Samuel Salzborn, convertirea la asemenea mituri scutește de confruntarea convingătoare cu logica, livrând de-a gata o concepție despre lume adaptată devianței psihice a conspiraționiștilor. Scopul strategiilor de mobilizare afectivă e suspendarea intelectului, spre a permite regresul într-o lume care nu mai irită, agasează și contrazice. 

Democrațiile apusene sunt, pe moment, în criză acută și par pe punctul de a se dezintegra. Dar nu din cauza pandemiei. Sau a lui Trump. Ci pentru că nu mai gândim. Și pentru că nu cerem presei deraiate să-și bage mințile în cap.