Tudorel Toader si Liviu Dragnea pot fi intorsi din drum

Dar ministrul Tudorel Toader a luat avant, pentru ca numai cei care il pot opri nu se incumeta sa o faca.

Toader a luat avant, pentru ca numai cei care il pot opri nu se incumeta sa o faca.

Ordonantele lui Tudorel Toader ii privesc in primul rand pe magistrati si pe profesionistii din Justitie. Odata cu salvarea lui Liviu Dragnea si crearea conditiilor de posibilitate pentru o putere discretionara si abuziva, sunt amputati chiar magistratii.

E nedrept si deloc comod sa profesezi intr-un regim politic care iti pune la incercare integritatea profesionala si, mai mult chiar, constiinta.

S-a mai intamplat si nici atunci nu a fost atat de simplu pentru individ sa iasa din zona de confort, sa refuze umilinta si frica si nu devina partas al raului.

Care e limita pana unde iti permiti sa iti fie frica, inainte de a deveni tu insuti complice? Le-am pus Ludmilei Ulitkaia, lui Evgheni Vodolazkin si lui Ion Vianu aceasta intrebare.

Raspunsurile li se intalnesc: pana acolo unde devii ticalos. Nu trebuie sa fii erou, spune Vodolazkin, trebuie doar sa nu treci in lichea. Toti trei mi-au spus cate o istorie personala despre frica infranta, inainte de a deveni complice sau instrument al raului. Iata-le povestile:

Ludmila Ulitkaia, scriitoare rusa care nu se sfiieste, astazi, sa i se opuna lui Vladimir Putin: "Limita mea este destul de rationala, am un instinct puternic de autoconservare.

Limita s-a declansat insa atunci cand prietena mea, Natalia Gorbanevskaia, in 1968, momentul in care trupele sovietice au intrat in Praga, a mers in Piata Rosie. In toata tara au fost doar sapte persoane capabile sa-si exprime dezacordul. Nu am fost atunci alaturi de prietena mea, eu nu am fost in piata, nici nu am stiut ca ea va merge, desi vedeam cum zboara avioanele. Limita mea de suportabilitate si de frica nu era acolo unde era a Natasei. I-am fost intotdeauna recunoscatoare Natasei.

Limita mea a fost atunci cand m-au chemat la Institut si mi-au zis sa votez impotriva celor care s-au opus intrarii trupelor sovietice in Praga. Atunci a fost momentul in care m-am ridicat si am iesit din sala. Am fost data afara atunci. Pentru fiecare, limita este personala. Fiecare om trebuie sa inteleaga, in constiinta lui, ca exista un echilibru intre demnitate si acest sentiment de frica".

Ion Vianu, scriitor si psihiatru roman exilat in Elvetia, fiul lui Tudor Vianu: Cand ti se intampla ceva de bine, te intrebai cine este in spatele acestui bine si de ce ti s-a intamplat un lucru bun. Ceea ce te facea sa te mentii, totusi, era cercul de prieteni.

Eu am resimtit ca un lucru extraordinar de puternic in viata mea spectacolul pe care l-a montat Lucian Pintilie, "Revizorul" de Gogol. A montat un spectacol care era voluntar provocator si anti-totalitar, intr-un mod genial. Spectacolul a avut patru reprezentatii, dupa care a fost interzis.

Pentru mine, faptul ca unul dintre ai nostri a avut curajul sa faca acest act, care era un act de independenta, m-a schimbat, mi-a dat ideea si a fost aproape ca un imperativ categoric, ca intr-o zi va trebui si eu sa ies pe scena, nu in felul briliant, artistic, al lui Pintilie, dar intr-un fel.

Frica este ca veninul unui sarpe, care te paralizeaza. Frica face sa nu mai poti pasi intr-un loc intunecat, fara ideea ca s-ar putea gasi o gaura foarte adanca, in care sa cazi cu totul. Frica este, de fapt, frica de intuneric, frica primara a copilului, in care pierzi controlul vizual. Era esenta fricii in totalitarism.

Eu imi aduc aminte, si nu e usor sa marturisesti asta, pentru ca sunt marturii de lasitate, dar mai apaream la televiziune, la emisiuni stiintifice si veneam cu note pe care le tineam sub masa, pe genunchi, ca sa nu fac o gafa politica.

In totalitarism esti mereu vinovat si mereu te temi sa nu spui ceva nepotrivit. Putin cate putin, ajutandu-ne intre noi, spunandu-ne ca nu trebuie sa ne fie atat de frica, am ajuns sa putem vorbi, sa fim mai mult sau mai putin critici. Dar acesta a fost un proces, un proces pe care multi nu au putut sa il depaseasca si nu le fac un repros din asta. Asta era conditia normala a cetateanului roman.

Scriitorul rus Evgheni Vodolazkin: "Profesorul meu a fost marele savant rus Dmitri Serghei Lihaciov. El a fost la fel de renumit in Rusia, cum sunt Soljenitin si Saharov.

El nu a fost disident, insa era o linie peste care el nu trecea. De exemplu, cand l-au sunat si i-au propus sa semneze o scrisoare impotriva lui Saharov, a refuzat. In dimineata urmatoare, cand iesea din casa, a fost batut de doi tineri. Avea 70 de ani, i-au rupt doua coaste.

Acest om nu a vrut sa fie erou, insa l-au facut erou vremurile. Fiecare isi pune o limita. Cand l-au inmormantat pe academicianul Saharov, trebuia sa fie inmormantat de Academia de Stiinte, pentru ca era academician, a reiesit ca toti academicienii semnasera acea scrisoare.

Vaduva lui le-a spus ca nu au niciun drept sa spuna ceva la inmormantare si l-a rugat pe Lihaciov sa vina de la Petersburg, pentru ca numai el avea dreptul sa ia cuvantul la aceste funeralii. Asa ca un om care nu este erou are limitele sale, care il fac cu adevarat erou. Eu nu prea cred in acei oameni care, cu sabia in mana, lupta".

Nici Comisia Europeana, nici Frans Timmermans, nici Partidul Popularilor Europeni si nici presedintele Klaus Iohannis, care asteapta mereu sa vada ce spun institutiile europene inainte de a denunta el insusi abuzul Guvernului PSD/ALDE, nu au la dispozitie o formula magica, pentru ca raul facut de Tudorel Toader, in slujba lui Liviu Dragnea, sa nu devina ireversibil.

Cititi articolul integral pe ziare.com accesand linkul de mai jos.