1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Turcia a bombardat nordul Irakului

Susanne Güsten/Ana-Maria Tighineanu17 decembrie 2007

Forţele aeriene turce au bombardat ieri dimineaţă poziţii ale rebelilor curzi în nordul Irakului.

https://p.dw.com/p/CcqF
Un sat irakian bombardat de forţele aeriene turce în noaptea din 16.12.2007Imagine: AP
În timp ce premierul turc, Recep Tayyip Erdogan, a raportat naţiunii sale succesul operaţiunii, un purtător de cuvânt al organizaţiei teroriste PKK a declarat că bombardamentele turce au eşuat.
În urma bombardamentelor forţelor aeriene turce, care au durat ore-n şir, sediul general al Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) din munţii Kandil, situaţi în nordul Irakului, a fost izolat complet de restul lumii. Postul curd de televiziune prin satelit, Roj-TV, care emite din Danemarca, n-a putut relata pe parcursul primei părţi a zilei de ieri, cât de grave au fost atacurile turce asupra bazelor curde din nordul Irakului.

Declaraţii opuse

Abia duminică după-amiaza comandamentul rebelilor s-a adresat opiniei publice cu un scurt comunicat, în care se preciza că atacurile turce au durat opt ore, în timpul nopţii. Mai târziu, un purtător de cuvânt al organizaţiei teroriste a comunicat prin telefon că s-au înregistrat victime precum şi mari pagube materiale. Cu toate acestea, a adăugat el, trupele gherilei erau împrăştiate şi nu au fost afectate de explozii. "Bombardamentele au eşuat", a declarat purtător de cuvânt al PKK. Tucia a oferit cu totul altă perspectivă asupra incidentului. Un purtător de cuvânt al guvernului de la Ankara a dezminţit ştirea conform căreia avioanele de luptă decolate de la baza militară Diyarbakir ar fi atacat şi ţinte civile. Iar premierul turc a raportat succesul operaţiunii:
„Forţele aeriene turce au declanşat în noaptea aceasta o amplă ofensivă militară asupra unor baze şi ţinte ale organizaţiei teroriste PKK. Mă bucur să raportez că operaţiunea desfăşurată în condiţii dificile ale nopţii, a fost, conform datelor de care dispunem, încuninată de succes".

Spionaj american în folosul serviciilor turce de informaţii

Premierul Erdogan nu a oferit însă detalii despre succesele obţinute. Mass-media turcă speculează că printre victimele bombardamentului se numără şi un ofiţer curd de grad înalt. Surse din mediul armatei au declarat că la scurt timp înaintea operaţiunii serviciile turce de informaţii obţinuseră date despre locul unde se aflau liderii PKK, informaţii care au provenit probabil din partea trupelor americane staţionate în Irak.
Ambasada SUA în Irak a declarat că a fost informată din timp, în cadrul strânsei sale cooperări cu armata turcă la combaterea organizaţiei PKK, asupra atacurilor planificate.

O ofensivă terestră este exclusă

Aceste atacuri sunt cea de a doua ofensivă turcă împotriva bazelor PKK din nordul Irakului, de când premierul turc Erdogan a primit, în noiembrie, undă verde din partea preşedintelui SUA, George W. Bush, pentru executarea unor astfel de operaţiuni împotriva rebelilor curzi. Prima ofensivă, mai slabă ca cea de ieri, a avut loc cu două săptămâni în urmă de-a lungul graniţei turco-irakiene.
Deocamdată nu se prefigurează posibilitatea unei invazii terestre în Irak, deşi Turcia a staţionat efective militare numărând circa 100 000 de soldaţi de-a lungul frontierei. Ankara speră să poată ţine rebelii curzi în şah doar prin intermediul unor atacuri surpriză ca cel desfăşurat noaptea trecută.