Turnătorii ne dau lecţii

Autorul, originar din România, tematizează problematica neîncheiatei şi insuficientei confruntări cu mecanismele şi agenţii delaţiunii în perioada dictaturii comuniste pornind de la invitarea de către Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin a doi foşti colaboratori ai securităţii în cadrul programului unei şcoli de vară.

Mai grav încă –aşa cum rezultă din finalul articolului - dacă deconspirarea unor foşti colaboratori ai securităţii rămîne doar un simplu exerciţiu obligatoriu lipsit de urmări, atunci vremurile sunt prielnice celor care s-au făcut vinovaţi de delaţiune. Democraţia însă, vitregită de valori necondiţionate, rămîne vulnerabilă.

Din varii şi complexe motive, opinia lui Richard Wagner se cuvine luată întru totul în serios. Iată doar unul dintre aceste temeiuri. La palmaresul literar al autorului se adaugă în acest an premiul de carte Georg Dehio, care-i va fi decernat la 5 octombrie „pentru întreaga sa operă”, de către Deutsche Kulturforum östliches Europa (Forumul Cultural German pentru Răsăritul Europei).

Complexă, „opera” lui Richard Wagner are şi un important palier publicistic. Mari ziare germane îi găzduiesc opiniile şi textele.

"Indiferenţa" faţă de un anumit trecut

De astă dată, în TAGESSPIEGEL din Berlin, Richard Wagner atrage atenţia asupra unei „anomalii” care riscă să treacă neobservată în baza unui act devenit deja reflex: acela de a reacţiona la un anumit trecut ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Ca şi nobleţea însă, prestigiul obligă nu doar oamenii ci şi instituţiile.

Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, („un fel de Institut Goethe cu mandat cultural şi politic” -li se explică cititorilor germani ) alături de CNSAS ar releva cu un grad sporit de pregnanţă, prin chiar activitatea lor, stadiul democratizării României - consideră autorul.

Cît de "neutră" poate rămîne cercetarea istoriei?

Numai că o privire fugară în programul unei „şcoli de vară” organizată de Institutul „Titu Maiorescu” dezvăluie între altele necesitatea unei legături care ar fi trebuit să existe tocmai în baza rolului asemănător al Institutului cu CNSAS. Pe scurt, la tema „Germania şi România.Transferuri academice, culturale şi ideologice” doi dintre conferenţiari – istoricul Sorin Antohi şi germanistul Andrei Corbea Hoişie sunt foşti colaboratori ai securităţii, „vulgo – foşti turnători.”

La ce slujeşte "deconspirarea"

Această precizare este urmată de altele vizînd trecutul public şi cel ocultat al celor doi conferenţiari. Interesant este că în ceea ce-l priveşte pe Sorin Antohi , care are la activ o carieră exemplară, deja din 2002 ar fi existat indicii ale colaborării sale cu securitatea despre care Horia -Roman Patapievici, Directorul Institutului Cultural Central Român de la Bucureşti (pînă în 2005 el a făcut parte şi din Consiliul Director al CNSAS) trebuie să fi ştiut.

Detaliul nu este nesemnificativ devreme ce Antohi urmează să susţină la Berlin acum trei prelegeri, fiind şi unul din cei trei coordonatori ai întregii manifestări.

Cît despre germanistul Andrei Corbea Hoişie, laureat al Premiului Herder în 1998, excelent cunoscător şi expert al culturii bucovinene, el a mai fost şi ambsador al României la Viena. După ce a fost nevoit să renunţe la activitatea diplomatică, a beneficiat în continuare acolo de statutul de profesor invitat.

Personalitate culturală şi academică complexă, Andrei Corbea Hoişie a avut parte în timpul lui Ceauşescu de un statut special graţie căruia a efectuat numeroase călătorii în străinătate. În 2007 trecutul său de colaborator al fostei Securităţi a fost dat la iveală. Probele erau atît de zdrobitoare încît reputatul germanist nu şi-a putut nega colaborarea.

Ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat

Simpozionul de la Berlin ar putea deveni foarte interesant scrie Richard Wagner tocmai dacă „acest trecut” ar fi luat în discuţie ceea ce însă nu va fi cazul.

Se va vorbi însă, ca în vremurile de altă dată, despre dialogul Est-Vest purtat între „naivii binevoitori” şi foşti „agenţi de securitate”, va fi vorba despre schimburi culturale, influenţe şi metode de cercetare.”Ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat”, „ca şi cum toate acestea nu contează”.

Dar - dă de înţeles Richard Wagner în finalul textului său- problema este că toate aceste componente ale trecutului sunt cele care contează. Abia începută confruntarea cu acest trecut, amnezia colectivă se şi instalează. Şi ea promite să dureze - se simte tentat cititorul avizat al acestui articol, să adauge la finele lecturii.