Ucide internetul cultura?

În anii 90 eram un pionier cuprins de prima febră a aurului în internet. Visam să transform lumea într-o sferă deschisă muzicii şi am înfiinţat un website.
Mărturisirea o face Andrew Keen în paginile recentei sale cărţi The Cult of the Amateur, tradusă în germană sub titlul „Die Stunde der Stümper” (Vremea ageamiilor/diletanţilor).

Autorul vine din interiorul sistemului, şi prin urmare, deşi doar parţial demonstrabilă şi plauzibilă, teza că internetul ar distruge cultura devine alarmantă în termenii în care el o formulează:”Astăzi în web, în care toate vocile au aceeaşi valoare, cuvîntul unui înţelept face tot atîtea parale cît bîiguiala unui idiot. În acest cîmp egalitarist orice intelectual, fie acesta George Bernard Shaw, Ralph Waldo Emerson sau Jürgen Habermas însuşi, nu este decît o voce în plus în cacofonia generală”.

Moartea marilor Enciclopedii

Aversiunea faţă de acest mediu nu este nicidecum de dată recentă şi cine-şi aminteşte de profeţiile şi avertismentele lansate de Neil Postman în cărţile sale în urmă cu un deceniu, nu are motive să fie surprins asistînd la expansiunea în progresie geometrică, odată cu viteza de dezvoltare a internetului, a pagubelor pe care le produce în cîmpul realei cunoaşteri şi a autenticei culturi, fluxul de informaţii incontrolabile, neverificabile, revărsat asupra consumatorilor. Un flux pe care ei înşişi îl amplifică la rîndul lor -Wikipedia fiind în această ordine a faptelor doar unul, şi numai aparent, cel mai puţin ofensiv exemplu (deşi s-a soldat cu concedierea deja în 2001 şi 2002 doar în Statele Unite a 300 de colaboratori ai ilustrei Enciclopedii Britannica).

Se cuvine amintit că dispariţia în Germania a enciclopediei Brockhaus şi transferarea ei exclusiv pe suport electronic şi în internet a costat nu doar pierderea unor locuri de muncă. Ea a reprezentat şi renunţarea la o componentă identitară a culturii în sensul ei clasic, tradiţional, care asigurase prin studiu îndelungat şi o temeinică verificare, un înalt grad de fiabilitate informaţiilor şi o structurare a cîmpului cunoaşterii.

Faptul că internetul oferă fiecărui utilizator multiple posibilităţi de a se articula, inclusiv de a-şi inventa o identitate virtuală, nu pare a mai fi, după lectura cărţii lui Keen, un cîştig, ci o adevărată „cutie a Pandorei”, din care se revarsă fantasmagoriile, teoriile conspiraţioniste, exhibiţionismele, spam-urile, hackerii, obscenităţile, narcisismul maladiv, excesele şi aberaţiile sexuale, blogosfera-bazar umflîndu-se cu fiecare zi ce trece…

Expansiunea blogosferei

Inventarul relelor este departe de a fi epuizat, marea durere a lui Keen fiind de fapt lenta distrugere a culturii.
Ce-i de făcut? Invitat la numeroase talk-show-uri,
Keen admite că nu poate fi un duşman al noilor tehnologii digitale, indispensabile în secolul al XXI-lea. Evoluţia lor poate fi încetinită dar nu oprită.
În ce fel?

Remedii posibile

Aşa cum în contextul actualei crize, generată de lăcomie şi prostie, de încrederea oarbă în capacităţile pieţei de a se auto-reglementa, ca şi în principiul creşterii economice infinite, se fac auzite vocile care solicită noi mecanisme de control, şi în anumite segmente ale internetului, cum ar fi reţelele de tipul My Space, instalarea de sisteme de protecţie faţă de propagarea violenţei şi a pornografiei.

Nu revoluţie ci reformă

Keen nu este adeptul revoluţiei, ci al reformei, pentru ca „generaţia noastră să nu intre în istorie ca fiind cea care, îmbătată de idealul democratizării, să fi dat lovitura mortală mediilor tradiţionale şi, deloc în ultimă instanţă, culturii.
Dacă vom demonta sensibilele ecosisteme ale mass media profesioniste, ale scriitorilor, editorilor, agenţilor, jurnaliştilor, artiştilor, muzicienilor, actorilor, filozofilor, ingorînd dreptul la proprietatea intelectuală, atunci această distrugere se va răsfrînge asupra noastră”.