Ucraina ar putea deveni un vecin mai bun

Ministrul de Externe Titus Corlăţean a făcut luni o vizită la Kiev în cursul căreia s-a întâlnit cu toţi reprezentanţii semnificativi ai noii puteri. Mesajul său principal a fost că România recunoaşte legitimitatea noului guvern şi că dezaprobă referendumul din Crimeea, pe care îl consideră ilegal. Potrivit unui comunicat oficial, ministrul român a vorbit despre ”Crimeea ca parte integrantă a Ucrainei suverane şi independente” şi a condamnat ”acţiunile armate întreprinse de Federaţia Rusă”.

Cu această ocazie, diplomaţia română a abordat şi subiectele care o interesau direct. Luni, miniştrii de externe ai celor două ţări au semnat un acord privind măsurile de întărire a încrederii şi securităţii, prin care Ucraina se obligă, printre altele, să nu deţină şi să nu amplaseze nici pe viitor armamente ofensive pe Insula Şerpilor. De altfel, insula a fost oficial demilitarizată încă din 2007, când Ucraina încerca să convingă comunitatea internaţională că insula e locuită şi că are activitate economică proprie, ceea ce i-ar fi dat dreptul şi la un platou continental de 20 de km.

La drept vorbind, în noul context politic în care speră să se apropie de NATO şi de UE, Ucraina nici nu putea face altfel. Dar, în trecut, relaţia cu Kievul a fost mai curând tensionată. În ce priveşte Insula Şerpilor, Ucraina a încercat să-şi extindă frontierele prin delimitarea platoului continental şi a zonelor economice exclusive în Marea Neagră. România nu putea uita, desigur, nici faptul că Insula Şerpilor îi aparţinuse de drept, nu doar înainte de Al Doilea Război Mondial, ci şi după război, pe temeiul Tratatului de Pace de la Paris din 1947. În 1812 insula a fost anexată de Rusia, în schimb, de la Tratatul de la Berlin din 1878 şi până în 1948, Insula Şerpilor a aparţinut României. URSS, nesocotind tratatele anterioare, a constrâns guvernul condus de Petru Groza să cedeze Insula Șerpilor, care va reveni ulterior Ucrainei.

De altfel, configuraţia de astăzi a Ucrainei este, în destule privinţe, un rezultat al hazardului. Ucraina apare ca stat independent abia după 1917, dar pe atunci era mai puţin întinsă, căci nu încorpora nici Galiţia, nici estul Cehiei, nici teritoriile româneşti de la gurile Dunării şi din nordul Bucovinei. Aceste teritorii îi vor reveni ulterior graţie puterii lui Stalin: Galiţia în 1939, iar sudul Basarabiei şi Bucovina de nord după 1945. Crimeea la rândul ei a fost oferită Kievului de Nikita Hruşciov în 1954. Ca urmare a aceluiaşi tip de politică, Transnistria a fost alipită Republicii Moldova, fără să-i fi aparţinut vreodată.

În aceste împrejurări România a fost profund frustrată să remarce după căderea comunismului că Ucraina intenţiona să consacre delimitarea platoului continental din perioada sovietică, fără să aibă nicio bază legală. Între 1998 şi 2004 s-au desfăşurat 34 de runde de negocieri fără niciun rezultat. În septembrie 2004 România a sesizat Curtea de la Haga. Procesul a durat cinci ani şi s-a încheiat cu o victorie pentru România, una cu atât mai preţioasă cu cât se pare că există în zonă şi resurse însemnate de petrol şi de gaze.

În afara acestui dosar major, România s-a străduit mulţi ani de zile să obţină un statut mai bun pentru minoritatea românească din Bucovina de nord şi din zona Odesa, fără să găsească mereu receptivitatea aşteptată. Un alt motiv serios de tensiuni în relaţia bilaterală l-au constituit lucrările iniţiate de Ucraina la Canalul Bâstroe, care au ignorat toate semnalele de alarmă privitoare impactul negativ asupra Deltei Dunării.

În fine, de data aceasta, ministrul de Externe Titus Corlăţean spera graţie contextului amical să poată semna şi acordul de mic trafic la frontieră, blocat ani la rândul de partea ucraineană. A obţinut în schimb promisiunea preşedintelui Alexander Turcinov că nu va promulga legea limbilor regionale, care declasa nu doar limba rusă, ci şi limba română. Potrivit Mediafax, ministrul de Externe, Andrii Deşciţa, a dat la rândul său asigurări că noua putere ucrainiană se angajează să fie mai receptivă faţă de comunitatea românească din Ucraina.

Poate nu e de ignorat nici subiectul investiţiei de aproape un miliard de dolari pe care România a făcut-o în combinatul siderurgic de la Krivoi Rog şi care riscă să nu mai poată fi recuperată. În luna iunie 2013, Guvernul României a solicitat Ucrainei redeschiderea negocierilor, iar în august ministrul economiei Varujan Vosganian încerca să obţină la Kiev un acord cu partea ucraineană.

Este semnificativ că, în 2008, când a avut loc la Bucureşti reuniunea NATO la nivel înalt, preşedintele Traian Băsescu argumenta, printre altele, că o Ucraină în NATO ar fi un vecin mai bun pentru România decât una în afara alianţei. Este exact ceea ce speră astăzi diplomaţia de la Bucureşti, ca urmare a orientării către Occident a noii conduceri de la Kiev.