Umbrele conflictului sirian

"Complicitate la crimă" - îi reproşează deputatul european Werner Schulz, preşedintelui Vladimir Putin. Ecologistul Werner Schulz se referă la atacul din oraşul sirian Hula, în care şi-au pierdut viaţa copii şi femei. "Rusia face totul pentru a sprijini această dictatură. De fapt, Rusia face totul pentru a sprijini dictaturile din întreaga lume", acuză Schulz. 

Totuşi, pentru a cere Moscovei să se implice în stingerea conflictului sirian, arătatul cu degetul şi lecţiile de morală nu sunt argumentele potrivite - crede Volker Perthes, director al fundaţiei "Ştiinţă şi politică". Fireşte, datoria puterilor interesate de soluţionarea crizei siriene este de-i aminti şi Rusiei că are responsabilităţi. Dar la fel de important este şi ca factorii de decizie de la Kremlin să fie convinşi de faptul că au marea şansă să-şi exercite influenţa asupra regimului Assad. 

Unul din motivele pentru care Rusia a împiedicat multă vreme, în Consiliul de Securitate al ONU, o atitudine mai dură la adresa Damascului, a fost parteneriatul de lungă durată cu unii dintre ultimii aliaţi pe care Kremlinul îi mai are în Orientul Apropiat. Ruşilor le cade cu atât mai greu cu cât, după ce şi-au dat acordul privind instituirea unei zone de interdicţie aeriană pentru protejarea civililor din Libia, NATO şi partenerii din lumea arabă ar fi încălcat "brutal" rezoluţia ONU - susţine Bente Schelle, coordonatorul biroului din Beirut al fundaţiei "Heinrich Böll".

Expertul crede că occidentul va recăpăta cu greu încrederea Moscovei şi că reţinerile ruşilor ar putea fi înlăturate, eventual, propunându-le o afacere bună, care să compenseze.

Cele "trei filme" ale conducerii moscovite

Volker Perthes citează un prieten rus: "Sirienii plătesc preţul comportamentului occidentalilor faţă de Libia". În afara acestui scenariu, prin faţa ochilor conducerii de la Kremlin se mai derulează, simultan, alte două pelicule. Una dintre acestea ar fi: "Filmul cecen. Extremiştii musulmani sunt prezenţi acolo unde există opoziţie faţă de regimurile autoritare, dar seculare, din societăţile orientale". De aceea, în chestiunea siriană, Rusia preferă să nu accepte compromisuri.

Cel de-al treilea film ar fi interesele Moscovei în regiune. Perthes este convins că liderii de la Kremlin ar putea negocia şi cu viitorul guvern de la Damasc folosirea bazei navale din Tartus, Siria. "În acest punct, se pune întrebarea când îşi vor da ruşii seama că fără Assad şi-ar putea urmări interesele mai bine decât cu Assad", spune Perthes.   

Pentru a atrage Rusia în soluţionarea conflictului sirian, occidentul ar trebui să-i vorbească Moscovei nu numai despre rolul său constructiv, ci şi despre un posibil rol de lider, crede Perthes. Cuvântul magic ar fi "soluţia iemenită": trimiterea lui Assad şi a susţinătorilor săi în exil şi transferarea puterii în mâinile unui locţiitor. Ulterior, ONU şi Liga Arabă ar putea media dialogul între toate formaţiunile politice din Siria, iar în ţară ar fi introdusă o nouă ordine.

Criticii acestei propuneri susţin că, astfel, Assad ar scăpa nepedepsit. Cu toate acestea, războiul civil ar putea lua sfârşit, speră adepţii "soluţiei iemenite".

Perthes explică în următorii termeni atitudinea Chinei faţă de criza siriană: "Guvernul de la Beijing susţine că nu are interese în Siria, dar că este de partea Rusiei la rugămintea conducerii de la Kremlin".

Cel mai sensibil la soarta lui Assad este Iranul. Prin intermediul regimului de la Damasc, mullahii şi-au exercitat influenţa politică în toată regiunea, iar sprijinul pentru Hesbollah a curs prin canalele siriene. Iar prin Hamas, care până de curând îşi avea cartierul general la Damasc, Iranul şi-a extins puterea până în teritoriile palestiniene. "Conducerea iraniană este vizibil nervoasă la gândul că ţara şi-ar putea pierde singurii aliaţi pe care îi are în lumea arabă dacă regimul Assad se prăbuşeşte. De aceea interesul iranienilor este ca liderul de la Damasc sa nu fie îndepărtat", conchide Volker Perthes.