Un keynesism militar?

Ministrul Apărării Mihai Fifor a fost recent victima unei neînțelegeri atunci când a vorbit la reuniunea parlamentară NATO despre dificultatea convoaielor militare care sunt nevoite să se supună birocrației Schengen. Formularea sa privind ”un Schengen militar” a făcut puțină vâlvă, deși ea nu însemna altceva decât acordarea unui permis de liberă trecere pentru convoaiele NATO. Dar dacă ”Schengen militar” nu înseamnă de fapt mare lucru,”keynesismul militar” ar putea însemna ceva mult mai interesant. România cel puțin și țările de referință din cadrul Uniunii Europene, adică Franța și Germania, par pregătite să ofere acestei noțiuni un conținut real.

Așa cum se știe, o parte din bugetul Apărării a crescut la 2% din PIB (cu promisiunea de a fi menținut la acest nivel cel puțin 10 de aici înainte), o parte fiind dedicată achiziționării de armament modern fabricat în țară. Proiectele mai bine conturate se referă la elicopterele H215 Airbus, care se vor fabrica la Ghimbav, și vehiculele blindate care vor fi produse la uzina de la Moreni, într-un joint-venture cu grupul german Rheinmetall. Firește, cele două proiecte sunt privite în cercurile relevante ca un moment excepțional de relansare a industriei de apărare din România, intrată de multă vreme într-o fază de letargie.

Nu este la fel de clar dacă modelul Moreni va fi aplicat și la Uzina Mecanică din București, acolo unde autoritățile române speră să inițieze producția unui blindat de tip Piranha în asociere cu compania General Dynamics. Deocamdată, conform unui anunț de miercuri, Ministerul Apărării (care trebuie să-și cheltuiască bugetul de înzestrare promis) va achiziționa foarte curând câteva vehicule de acest tip produse la uzina Mowag din Elveția.

Ideea unei ”Europe a Apărării” susținută tot mai insistemt de Angela Merkel și de Emmanuel Macron este inevitabil legată de relansarea industriei militare proprii, căci ”suveranitatea europeană” pretinde autonomia față de furnizorii terți supuși unor condiționări politice (cum ar fi, de pildă, producătorii americani). Cheltuielile militare separate de NATO ar putea spori prin urmare în următorii ani, cu atât mai mult cu cât ele ar găsi susținere în opinia publică din Franța și Germania. Fiind întrebați recent (de YouGov) dacă ar trebui să se înființeze o armată europeană și un buget comun destinat apărării, 51% dintre germani (de regulă mai reticenți) au răspuns ”da” și numai 22% au răspuns ”nu”.

Există în clipa de față pentru uzul opiniei publice europene trei argumente care converg toate către relansarea industriilor militare: 1. SUA par să se dezangajeze puțin (în fapt nu au făcut-o, dar o anumită retorică și-a produs efectul); 2. proiectul de unificare europeană pretinde accelerarea proiectelor militare comune; 3. Rusia pare tot mai amenințătoare, deși, în fapt, bugetele sale militare au scăzut puțin în ultimii ani și în termeni absoluți și relativi, Rusia coborând în 2016 de pe locul al 4-lea pe locul al 6-lea, după India și Arabia Saudită.

În România este în orice caz mult mai evident că relansarea industriilor militare deținute de stat, integral sau parțial, ar putea avea un efect de impulsionare a creșterii economice, una sustenabilă pe termen lung cu atât mai mult dacă produsele realizate aici își vor găsi căutare și pe piețe străine. Prin urmare chiar dacă argumentele de mai sus par uneori mai curând emoționale, autoritățile ar avea toate motivele să le dea curs, în logica unui keynesism militar. Războiul nu pare chiar atât de aproape cum sugerează toate luările de cuvânt pe tema ”războiului hibrid”, ”cybersecurity”, și altele asemenea, dar înarmarea (cu efectele sale în lanțul economic) ar putea impulsiona o economie care s-a bazat prea mult pe consum.