Un moment istoric, dar nu şi prilej de sărbătoare
14 noiembrie 2003Publicitate
Comentariu de Jens Thurau, adaptat de Nicolae Baicu
Ziua de astăzi, 14 noiembrie 2003, ar fi trebuit de fapt să fie un prilej de sărbătoare pentru sute de mii de germani. Adică pentru cei ce în anii '70 şi '80 s-au căţărat pe gardurile centralelor atomo-electrice de la Brokdorf, Grohnde şi Wackersdorf, au ocupat porţile lor de intrare şi şi-au decorat maşinile cu autocolante mari şi galbene, pe care scria "Energie atomică? - Nu, mulţumesc!" În anul de graţie 2003 este deconectată de la reţea prima centrală nucleară, ca urmare a deciziei guvernului federal social-ecologist.
"Să îndeplinim sarcina noastră fundamentală" a clamat ministrul federal al mediului, Jürgen Trittin, în anul 2000 în faţa ecologiştilor, după acordul abandonării treptate a energiei atomice încheiat cu industria de profil. Şi ecologiştii şi-au aplaudat eroul în picioare. Acum s-a sfârşit: centrala atomo-electrică de la Stade, lângă Hamburg, a fost deconectată de la reţea. Dar pocnetele dopurilor de şampanie nu s-au auzit nicăieri în Germania. Fiindcă tema energiei nucleare, care a încins multă vreme spiritele, a fost depusă ad acta. Verzii preferă să se ocupe astăzi mai degrabă de restructurarea statului social şi de dezamorsarea conflictului dintre generaţii. Iar politicienii ecologişti au înţeles că finele energiei nulceare dă naştere la numeroase probleme, ce trebuie soluţionate acum de guvernul din care fac şi ei parte.
Prima problemă: Ce înlocuieşte energia atomică? Morile de vânt şi colectorii solari au cunoscut în ultimii ani o puternică dezvoltare. Au apărut însă şi primii critici, care văd peisajul natural dintre Alpi şi Marea Nordului agresat de cele 14.000 de mori de vânt şi se întreabă ce riscuri vor apare pentru mediu, când vor fi construite în curând uriaşe parcuri de mori de vânt în largul mării. Formele ecologice de energie vor înlocui oricum numai un procent infim din cea nucleară. Dacă Germania doreşte să-şi atingă ambiţioasele ţeluri de protecţie a climei, atunci este nevoie de eforturi uriaşe. Viitorul exploatărilor de cărbuni la lumina zilei pare asigurat şi pe termen lung, chiar dacă este vorba de cantităţi mai reduse. Procesul de protecţie a climei a intrat în impas pe plan internaţional, de când SUA şi mai nou Rusia, refuză să adere la Protocolul de la Kyoto de diminuare a emisiunilor de noxe responsabile pentru efectul de seră. Calea de la era atomică la cea solară rămâne lungă şi dificilă.
Cea de-a doua problemă nerezolvată rămâne cea a evacuării reziduurilor. Tocmai pentru că în anul 2005 va înceta producţia de energie atomică şi reciclarea elemenţilor uzaţi, va creşte presiunea in vederea amenajării unui depozit central. Experţii caută în prezent locul propice. Fiindcă este limpede că Germania trebuie să soluţioneze ea însăşi această problemă. Blocarea şinelor şi străzilor de adversari ai energiei nucleare, pentru a întârzia cu câteva ore transportarea reziduurilor la actualul depozit de la Gorleben, în nordul ţării, este un ritual absurd şi ridicol. Tocmai din cauza dificultăţii evacuării reziduurilor, nici un mare producător de energie nu se mai gândeşte să continue edificarea de noi reactoare atomice.
În concluzie, s-a sfârşit! Mişcarea ecologistă a anilor '70, pe care s-au sprijinit verzii încă de la înfiinţarea lor în 1980, a repurtat o victorie simbolică. Numai că se ştia de mult de ea şi nu a fost chiar atât de strălucită pe cât visau unii. Problema viitorului aprovizionării judicioase cu energie a populaţiei, nu a fost soluţionată odată cu deconectarea de la reţea a primei centrale nucleare. De aceea, astăzi, 14 noiembrie, sticlele de şampanie rămân înfundate la rece! Un moment istoric, dar nu şi un prilej de sărbătoare!
Ziua de astăzi, 14 noiembrie 2003, ar fi trebuit de fapt să fie un prilej de sărbătoare pentru sute de mii de germani. Adică pentru cei ce în anii '70 şi '80 s-au căţărat pe gardurile centralelor atomo-electrice de la Brokdorf, Grohnde şi Wackersdorf, au ocupat porţile lor de intrare şi şi-au decorat maşinile cu autocolante mari şi galbene, pe care scria "Energie atomică? - Nu, mulţumesc!" În anul de graţie 2003 este deconectată de la reţea prima centrală nucleară, ca urmare a deciziei guvernului federal social-ecologist.
"Să îndeplinim sarcina noastră fundamentală" a clamat ministrul federal al mediului, Jürgen Trittin, în anul 2000 în faţa ecologiştilor, după acordul abandonării treptate a energiei atomice încheiat cu industria de profil. Şi ecologiştii şi-au aplaudat eroul în picioare. Acum s-a sfârşit: centrala atomo-electrică de la Stade, lângă Hamburg, a fost deconectată de la reţea. Dar pocnetele dopurilor de şampanie nu s-au auzit nicăieri în Germania. Fiindcă tema energiei nucleare, care a încins multă vreme spiritele, a fost depusă ad acta. Verzii preferă să se ocupe astăzi mai degrabă de restructurarea statului social şi de dezamorsarea conflictului dintre generaţii. Iar politicienii ecologişti au înţeles că finele energiei nulceare dă naştere la numeroase probleme, ce trebuie soluţionate acum de guvernul din care fac şi ei parte.
Prima problemă: Ce înlocuieşte energia atomică? Morile de vânt şi colectorii solari au cunoscut în ultimii ani o puternică dezvoltare. Au apărut însă şi primii critici, care văd peisajul natural dintre Alpi şi Marea Nordului agresat de cele 14.000 de mori de vânt şi se întreabă ce riscuri vor apare pentru mediu, când vor fi construite în curând uriaşe parcuri de mori de vânt în largul mării. Formele ecologice de energie vor înlocui oricum numai un procent infim din cea nucleară. Dacă Germania doreşte să-şi atingă ambiţioasele ţeluri de protecţie a climei, atunci este nevoie de eforturi uriaşe. Viitorul exploatărilor de cărbuni la lumina zilei pare asigurat şi pe termen lung, chiar dacă este vorba de cantităţi mai reduse. Procesul de protecţie a climei a intrat în impas pe plan internaţional, de când SUA şi mai nou Rusia, refuză să adere la Protocolul de la Kyoto de diminuare a emisiunilor de noxe responsabile pentru efectul de seră. Calea de la era atomică la cea solară rămâne lungă şi dificilă.
Cea de-a doua problemă nerezolvată rămâne cea a evacuării reziduurilor. Tocmai pentru că în anul 2005 va înceta producţia de energie atomică şi reciclarea elemenţilor uzaţi, va creşte presiunea in vederea amenajării unui depozit central. Experţii caută în prezent locul propice. Fiindcă este limpede că Germania trebuie să soluţioneze ea însăşi această problemă. Blocarea şinelor şi străzilor de adversari ai energiei nucleare, pentru a întârzia cu câteva ore transportarea reziduurilor la actualul depozit de la Gorleben, în nordul ţării, este un ritual absurd şi ridicol. Tocmai din cauza dificultăţii evacuării reziduurilor, nici un mare producător de energie nu se mai gândeşte să continue edificarea de noi reactoare atomice.
În concluzie, s-a sfârşit! Mişcarea ecologistă a anilor '70, pe care s-au sprijinit verzii încă de la înfiinţarea lor în 1980, a repurtat o victorie simbolică. Numai că se ştia de mult de ea şi nu a fost chiar atât de strălucită pe cât visau unii. Problema viitorului aprovizionării judicioase cu energie a populaţiei, nu a fost soluţionată odată cu deconectarea de la reţea a primei centrale nucleare. De aceea, astăzi, 14 noiembrie, sticlele de şampanie rămân înfundate la rece! Un moment istoric, dar nu şi un prilej de sărbătoare!
Publicitate