Un neîmpăcat adversar al amneziei

„Trebuie întotdeauna să adopţi o poziţie clară. Neutralitatea nu slujeşte niciodată victimelor ci doar făptaşilor” – iată doar una din devizele în spiritul căreia a acţionat Elie Wiesel , supravieţuitor al Holocaustului, o deviză căreia i-a rămas fidel şi la cei 80 de ani împliniţi.

Acelaşi „credo” l-a reiterat recent şi în calitatea de ambasador al Păcii din partea Naţiunilor Unite, în faţa Parlamentului Tineretului la ONU, într-un ropot de aplauze.

Născut în 1928 la Sighet, în Maramureş, fiu al unui comerciant evreu, crescut în spirit religios, Elie Wiesel a dorit să se facă rabin. Războiul şi nazismul pun tragic capăt acestui vis. În 1944 famila sa este deportată la Auschwitz. Despărţit de mama care va pieri în „uzinele morţii”, lui Elie Wiesel îi va fi dat să asiste cu o deznădăjduită neputinţă la moartea tatălui său cu doar cîteva zile înaintea eliberării lagărului de la Buchenwald.

„Cine lasă victimele în voia uitării acela le ucide pentru a doua oară” avertiza Elie Wiesel într-un discurs rostit în anul 2000 în faţa Bundestagului.

Prin tot ceea ce a scris şi făcut, Elie Wiesel a dus o neîntreruptă ofensivă împotriva amneziei cu preţul aproape insuportabilei dureri de a-şi reaminti permanent infernul prin care el însuşi a trecut, bîntuit uneori de remuşcările de a fi supravieţuit celor mai scumpe fiinţe ucise de nazişti, hecatombei Holocaustului, punînd la îndoială atotputernicia divinităţii, scrutînd întrebător fundamentele identităţii iudaice.

Sunt toate acestea principalele teme care revin în scrierile lui Elie Wiesel începînd deja cu scrierea memorialistică „Noaptea”, publicată în 1958, tradusă în 30 de limbi considerată drept una din cele mai cutremurătoare mărturii ale celor scăpaţi cu viaţă din lagărele de exterminare naziste.

După război, Elie Wiesel a ajuns într-un un orfelinat în Franţa, a studiat la Sorbona Filozofia şi Literele, a fost jurnalist şi - la îndemnul lui Francois Mauriac, laureat al premiului Nobel pentru Literatură - îşi începe cariera literară însumînd la ora actuală peste 50 de scrieri: romane, eseuri, piese de teatru…

În 1963 devine cetăţean american şi avocat al minorităţilor persecutate. În 1986 i se decernează Premiul Nobel pentru Pace.

Elie Wiesel se angajează şi politic: îi solicită preşedintelui de-atunci al Germaniei, Johannes Rau, o scuză oficială din partea germanilor adresată poporului evreu, intervine în marile dezbateri publice din republica federală, legate de confruntarea cu trecutul nazist şi cu Holocaustul, ţinînd însă de la bun început să precizeze că nu a crezut niciodată în vinovăţia colectivă, lansînd un avertisment care nu exclude ci implică obligaţia rememorării trecutului: ”copiii ucigaşilor nu sunt ucigaşi, ci doar copii.”