1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un nonsens perfid

Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti13 august 2014

Premierul Victor Ponta a făcut câteva aluzii la apartenenţa religioasă diferită a contracandidatului său în alegeri. Dar există astăzi o stare de rivalitate conflictuală între cultele creştine din România?

https://p.dw.com/p/1CtMj
Victor Ponta
Imagine: picture-alliance/dpa

Abilitatea verbală nu e o virtute, ci o tehnică cu utilizări de toate felurile, de la cele nobile la cele ignobile. Sofistul bunoară, aşa cum îl descriau anticii, era un vorbitor excelent, un adevărat scamator al ideilor paradoxale care putea argumenta orice şi contrariul său în acelaşi timp. Dar odată intraţi în epoca monoteismelor şi acceptând şi astăzi consecinţele lor morale, Victor Ponta nu are a se mândri cu discursul său de la lansarea candidaturii: „Nu cred că un candidat la funcţia de preşedinte al României are o problemă dacă nu este ortodox sau nu e de etnie română. Cred că are exact aceleaşi drepturi cu mine. Dar vreau un lucru şi îl spun de fiecare dată: nu vreau să mă acuze nimeni sau să spună că e un defect faptul că sunt român sau ortodox în ţara mea. Aşa m-am născut, aşa o să mor, sunt mândru de asta, cred că trebuie să fiu respectat pentru acest lucru“.

Iată cum a reuşit premierul să spună că primarul Sibiului nu este ortodox fără să o spună şi cum s-a prezentat pe sine ca protector al ortodoxiei ameninţate într-un conflict al religiilor, deşi, în aparenţă, a spus ceva cu totul opus. Printr-o simplă întorsătură a amintit tuturor că el este adevăratul exponent al majorităţii româneşti ortodoxe. Dar cine l-a acuzat pe primul-ministru că este român sau ortodox? De fapt mai înainte să o fi spus, nimeni nu şi-a pus cu seriozitate această problemă şi ne puteam închipui că premierul – în virtutea înclinaţiilor sale ideologice şi a simpatiilor sale faţă de stânga progresistă (vezi promovarea în Parlament a lui Remus Cernea şi a temelor sale) – este mai curând indiferent la religie.

Admitem că un şef al guvernului în România are deopotrivă mari responsabilităţi faţă de culte şi faţă de biserica ortodoxă majoritară, dar nimeni nu se aştepta ca el să depăşească un conformism minimal pretins de îndatoririle sale oficiale. Pur şi simplu problema religiei nu se punea şi nici nu se pune cu adevărat dincolo de această malonestă incitare retorică. De la 1918 încoace, cultele minoritare au avut mereu a se plânge de tratamentul statului, inclusiv după legea cultelor din 1928 şi, lăsând deoparte perioada comunistă, mulţi ani după decembrie 1989. Dar legea cultelor din 2006 este considerată, în general, echilibrată şi relativ satisfăcătoare de către cei vizaţi. Problema relaţiei dintre culte nu se pune astăzi în termeni conflictuali şi nici măcar relaţia BOR cu greco-catolicii nu ar mai putea fi invocată ca ferment destabilizator, ea devenind încetul cu încetul o problemă preponderent juridică. Aşadar cine îi ameninţă pe ortodocşii români ? Sau cine le pune la îndoială legimitatea şi drepturile ?

Ceea ce face Victor Ponta este însă şi cu totul lipsit de actualitate. Este ceva fără suport în realitatea socială, o pură şi nesănătoasă invenţie, căci dacă am putea vorbi astăzi de o problemă a religiei, ea se prezintă nu ca rivalitate între vechile culte creştine şi poate nici măcar între marile monoteisme (islamul pare să infirme, totuşi, propoziţia), ci între vechea cultură cu temei religios şi avansurile progresiste întemeiate pe Drepturile Omului.

S-a remarcat însă foarte bine că discursul premierului nu face un serviciu nici măcar Bisericii, ci dimpotrivă o pune în mare dificultate (vezi de pildă ”Ortodoxul bun şi ortodoxul rău” - Mihai-Răzvan Ungureanu), căci îi crează imaginea unei instituţii copleşite de tot felul de fobii, de care încearcă de ani buni să se desprindă.

De fapt premierul a adoptat, paradoxal, perspectiva unui minoritar temător, deşi a vorbit în numele majorităţii. Ca psihologie colectivă, reacţia aceasta nu este ceva cu totul nou şi ea ar putea fi identificată în discursul naţionaliştilor PUNR din anii 90 sau mai recent în rândurile majorităţii româneşti din Basarabia. Un studiu sociologic amplu, realizat cu vreo 10 ani în urmă în Republica Moldova, arăta că majoritatea românească de acolo nu pare conştientă de forţa ei, de propria ei condiţie majoritară şi că manifestă reflexele unei minorităţi ameninţate. Dar dacă la românii din Ardeal sau la moldovenii de dincolo de Prut există explicaţii de ordin istoric, la Victor Ponta este doar un simplu nonsens. Dar unul perfid.