Un nou preşedinte-jucător, simbolizînd reforma

"Nicolas Sarkozy şi-a dezminţit părintele. Potrivit tatălui său, un Sarkozy (fiul unui imigrant) nu poate deveni preşedintele Franţei", relevă azi Die Welt. Ziarul berlinez se ocupă pe larg de tema dominantă a presei occidentale, care este victoria în alegerile prezidenţiale a dinamicului candidat de centru-dreapta, un viitor „preşedinte-jucător”, după cum a declarat Sarkozy că vrea să fie.

Maerkische Allgemeine relevă că triumful lui Nikolas Sarkozy este „succesul unui favorit, şi-anume al aceluia care a simbolizat cel mai puternic reforma”, ieşirea din stagnare. Cotidianul german se întreabă însă dacă noul şef al statului francez va reuşi să-şi impună programul, şi dacă va izbuti să-şi tempereze discursul.

Financial Times Deutschland aminteşte că „Sarkozy şi-a făcut numeroşi duşmani” şi-ar putea să-şi înceapă drumul la vîrf în calitate „de cel mai detestat din liderii Franţei moderne”. Dar ziarul îl compară cu Segolene Royal, atestîndu-i „suveranitatea în faţa unei candidate socialiste dînd impresia de abulie şi de incompetenţă”.

Şi Badische Neueste Nachrichten scoate în evidenţă „competenţa şi credibilitatea lui Sarkozy”, reliefînd în context că victoria sa este „o revoluţie”, devreme ce noul preşedinte „propune ceea ce francezii n-au omis niciodată să pedepsească sever în toate alegerile din ultimele decenii, şi-anume schimbarea”.

Unii ziarişti de stînga din Germania, de pildă de la Frankfurter Rundschau, regretă faptul că Franţa a ratat ocazia „de-ai oferi unei femei” fotoliul prezidenţial.

Analiştii de pe Rin se consacră şi muntelui de probleme ce se ridică în faţa noului şef al unui stat, în care aproape 4 milioane de oameni trăiesc în cruntă sărăcie, iar sistemul asigurărilor de sănătate este ultradeficitar.

Cît de european va fi oare Sarkozy? „Pînă acum nu s-a distins în această ipostază”, strîmbă din nas Hamburger Abendblatt. Ziarul se teme că noul lider parizian „va fi un partener dificil pentru Germania şi Uniunea Europeană”, întrucît va insista asupra intereselor naţionale ale Franţei şi s-a obişnuit să se manifeste mai degrabă belicos, decît diplomatic. Şi Handelsblatt din Duesseldorf nutreşte temeri similare.

De cu totul altă părere e Osnabruecker Zeitung, cotidian în opinia căruia, Sarkozy este „exact partnerul de care aveau nevoie germanii şi europenii. Oricît de simpatică ar fi fost adversara lui de stînga, subiectul european şi german n-au prea interesat-o pe Segolene, iar programele ei scumpe de flancare socială ar fi frînat creşterea economică”, în loc să inaugureze „drumul reformelor promis de Sarkozy”.

In ziarul berlinez Die Welt, politologul franco-german Alfred Grosser crede că, odată cu schimbarea de generaţie de la cîrma ţării, „în Franţa s-au năruit zăgazurile”. Masiva participare la vot a demonstrat, potrivit lui, „inconsistenţa predicţiilor şi diagnosticelor sociologilor, care au afirmat că pe francezi nu i-ar interesa viaţa politică”.

Sueddeutsche Zeitung scoate în evidenţă profunda sciziune a naţiunii franceze, împărţite într-o tabără de stînga şi alta de dreapta, care se definesc ambele, în mod divergent, "în funcţie de aceiaşi revoltă a studenţilor din 1968". Conform ziarului din Muenchen, pentru stînga ea fusese izvorul tuturor miturilor, pentru dreapta , sursa tuturor relelor, care au năpădit de-atunci încoace ţara.

In ce priveşte politica externă a noului preşedinte, la grande nation, relevă analiştii, se va apropia de SUA, dar va continua să respingă aderarea Turciei la UE.