1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un primar român în uniformă nazistă

21 iulie 2009

Criticile aprinse stârnite de gestul primarului Mazăre de a defila într-o uniformă nazistă nu s-au oprit la graniţele României.

https://p.dw.com/p/IttI
Imagine: Bilderbox

"Apariţie în uniformă nazistă" titrează în ediţia sa online revista germană Focus, "Un primar român în uniformă nazistă" îşi intitulează articolul consacrat evenimentului, care a declanşat la Bucureşti dispute aprinse, deopotrivă Rheinische Post din Düsseldorf şi Die Presse din Viena.

Presa germană comentează astăzi pe larg evoluţiile din landul federal Schleswig-Holstein, unde premierul creştin-democrat, Harry Carstensen, a eşuat în tentativa de dizolvare a parlamentului. Social-democraţii s-au opus iar acum Carstensen s-a văzut nevoit, pentru a obţine totuşi organizarea de alegeri anticipate, să solicite parlamentului votul de neîncredere. Kölnische Rundschau consideră că astfel premierul din Kiel s-a autopoziţionat în defensivă, adăugând că nu e totuşi bine dacă propriul partid ajunge în situaţia de a fi nevoit să-i acorde un vot de neîncredere premierului.

Nürnberger Nachrichten

se pronunţă critic cu privire la ambele mari partide, care au alcătuit coaliţia de guvernământ din Kiel, capitala landului Schleswig-Holstein - CDU şi SPD.

În editorialul său publicat pe prima pagină sub titlul "Cabală şi politică", Die Welt din Berlin aminteşte că Uniunea Creştin-Democrată a dorit organizarea de alegeri anticipate, deoarece se află într-o poziţie bună, potrivit sondajelor. Dar, conchide cotidianul berlinez - aceasta nu înseamnă că viitorul politic al acestui land e deja decis: "După cabală, începe politica, adică lupta. Şi totul e posibil. Învingătorii pot deveni foarte uşor perdanţi şi vice-versa."

Frankfurter Allgemeine Zeitung

analizează un alt subiect intens dezbătut în aceste zile în Germania, anume dacă referitor la misiunea Bundeswehrului în Afganistan se poate vorbi de război. Cu alte cuvinte: sunt militarii germani implicaţi într-un război sau sau? În opinia ziarului citat, întrebarea atrage atenţia asupra situaţiei în schimbare din Afganistan, mai precis asupra agravării acesteia. Iniţial, misiunea Bundeswehrului era aceea de a participa la procesul de reconstrucţie a ţării şi la pregătirea forţelor de poliţie. Între timp, misiunea lor s-a modificat odată cu modificarea poziţiei adversarului.

Împlinirea ieri a 40 de ani de la primul pas făcut de om pe lună este un alt subiect abordat astăzi în presă. Tages-Anzeiger din Zürich aminteşte că evenimentul, la care au asistat, cu patru decenii în urmă, în faţa micilor ecrane, milioane de oameni, s-a născut şi din imperativele războiului rece. "Sfârşitul demonstraţiei de forţă a fost totodată începutul unei ere noi" notează ziarul de limbă germană, arătând că astăzi o naţiune singură nu mai poate desfăşura astfel de proiecte costisitoare. Acest lucru nu mai e posibil decât printr-o cooperare internaţională.

La întrebarea dacă nu cumva ar fi cazul să fie iniţiată o nouă misiune pe lună, ziarele răspund diferit. Le Monde, de pildă, consideră că renunţarea la o astfel de tentativă ar avea sens doar dacă am judeca pe termen scurt. Pe termen lung însă ar fi o greşeală, deoarce numai aşa omenirea evoluează, prin noi cuceriri ale ştiinţei. Altfel decât cotidianul parizian, De Volkskrant din Amsterdam susţine că o atare aventură ar fi mult prea costisitoare şi scrie: "există sigur alte căi de a satisface dorinţa noastră de explorarea a spaţiului."

Autor: Medana Weident

Redactor: Rodica Binder