Un summit al tranziţiei ?

Între care şi cele formulate de ex-ministrul german de externe Joschka Fischer în ediţia electronică a săptămînalului DIE ZEIT.

Autorul textului, care după ce şi-a încheiat cariera diplomatică şi politică şi-a descoperit vocaţia profesorală la universitatea Princenton din Statele Unite, pare una din cele mai avizate personalităţi spre a emite opinii despre summitul NATO de la Bucureşti.

Fostul lider ecologist constată că summitul a confirmat cîteva prognoze între care şi aceea de a fi fost unul de tranziţie, devreme ce a evidenţiat elemente de considerabilă importanţă pentru viitorul relaţiilor transatlantice şi cel al Uniunii Europene. Dacă aderarea Croaţiei, Albaniei şi Macedoniei (pornind în acest din urmă caz de la premiza că litigiul onomastic cu Grecia va fi soluţiona rapid) trecea drept sigură înainte ca summitul să fi început, mult mai puţin probabilă, în pofida entuziastelor încurajări americane, părea şi s-a şi adeverit a fi, aderarea rapidă a Ucrainei şi Georgiei, amînată datorită reticenţelor Germaniei şi Franţei ( determinate şi de o doză de consideraţie faţă de Rusia).

Din acest fapt autorul eseului deduce că şi în viitor relaţia cu Rusia va rămîne o constantă a politicii transatlantice şi europene iar Uniunea Europeană va fi luată în serios atît de Moscova cît şi de Washington doar atunci cînd membrii ei vor adopta o poziţie comună. Ceea ce s-a întîmplat în cazul acordului dat de membrii Alianţei, amplasării scutului american antirachetă în partea centrală şi de est a continentului. Nesoluţionată pare la prima vedere a fi rămas în schimb viitoarea strategie în Afganistan - aceasta în paranteză fie spus, deşi revista DER SPIEGEL se referea la existenţa unui calendar al misiunii, cu caracter strict secret, elaborat la summitul de la Bucureşti, supranumit de un insider „începutul sfîrşitului misiunii în Afganistan”.

Promisiunea Franţei de a trimite 700 de militari în ţara de la poalele masivului Hindukuş este importantă din perspectiva viitorului Alianţei în care Franţa îşi va adjudeca din nou un rol major, revenind în structurile militare ale acesteia. Mai mult decît atît,Parisul ştie că va primi astfel acordul Washingtonului în iniţiativa defensivă europeană, alegînd în politica externă şi de securitate Anglia şi nu Germania ca partener preferat. Această repoziţionare a Franţei sub mandatul prezidenţial al lui Sarkozy în cîmpul politicii transatlantice şi de integrare europeană nu ar mai putea fi stînjenită decît de slaba pondere a economiei franceze sau de unele extravaganţe personale şi politice ale actualului Şef al Palatului Elysee. Dar ceea ce summitul de la Bucureşti nu a putut întru totul camufla, fapt observat de toţi analiştii politici, este fisura care persistă şi în sînul Alianţei şi în cel al Uniunii Europene între estul şi vestul continentului. Aşa încît – fără a o spune în articolul său - Joschka Fischer dă de înţeles că istoria deceniilor de comunism şi război rece îşi spune încă cuvîntul chiar dacă o face tot mai …în şoaptă.