Un tandem benefic pentru Festivalul Enescu în 2017

Multe dintre concertele şi recitalurile prilejuite publicului bucureştean în acest an de artişti dintre cei mai apreciaţi la nivel mondial, vor rămâne încă multă vreme vii în memoria melomanilor, ca o "gură de oxigen consistentă", citând-o pe Lavinia Coman, profesor la Universitatea de Muzică din capitală.

Mihai Constantinescu, directorul Artexim, organizatorul Festivalului Internaţional "George Enescu" s-a referit, în dialog la Deutsche Welle, la câteva din aceste momente, aruncând o privire şi spre viitoarea ediţie, din 2017.

Prestaţii strălucite pentru un public entuziast

DW: Domnule Mihai Constantinescu, stăm de vorbă după încheierea Festivalului cu un concert grandios, care nu putea încununa mai bine această ediţie a superlativelor - cel susţinut de prestigioasa orchestră Concertgebouw din Amsterdam, în program figurând Rapsodia a II-a de George Enescu, alături de lucrări de Brahms şi Ravel. A fost ediţia cea mai redusă ca timp, dar cu un program dens şi la un nivel extrem de ridicat, cu solişti şi orchestre de primă mărime. Din perspectiva dumneavoastră, ca director executiv al Festivalului, cum aţi defini ediţia din acest an?

M.C.: Da, aşa e. A fost o ediţie densă, dar şi o ediţie foarte grea - au fost momente pe care publicul nu le-a văzut, dar noi le-am simţit pe parcursul celor trei săptămâni de desfăşurare şi în decursul lunilor de pregătire a acestui festival. Am reuşit să aducem nume mari pe scena Festivalului, care au creat o impresie deosebită publicului. În acelaşi timp şi marii artişti au fost încântaţi, la rândul lor, de România şi de Festivalul "George Enescu".

DW: Care au fost pentru dumneavoastră momentele de vârf ale ediţiei? O întrebare deloc simplă deoarece s-a succedat practic un highlight după altul. Un eveniment aşteptat cu mare nerăbdare a fost fără îndoială prezenţa, pentru prima dată, a Filarmonicii din Berlin...

M.C.: Da, Berliner Philharmoniker, alături de Concertgebouw, San Francisco Symphony, orchestrele simfonice din Sankt Petersburg şi Londra, Zubin Mehta, Christian Thielemann - şi el pentru prima dată la Festival - la pupitrul Staatskapelle Dresden, Maria João Pires, Anne-Sophie Mutter... o pleiadă întreaga de artişti care au concertat la Ateneu sau la Sala Palatului.

DW: Publicul a fost extrem de receptiv şi entuziast. Imi amintesc cum, fiind la Bucuresti, după concertul susţinut de Berliner Philharmoniker, la care aceştia au fost aplaudaţi frenetic, orchestra a anunţat că reacţia puternică a publicului a determinat-o să îşi programeze o revenire la Bucureşti în 2019. Aceasta după ce la conferinţa de presă din ziua sosirii, Sir Simon Rattle spusese că, din cauza agendei extrem de încărcate, cu regret, nu vor reveni prea curând la Festival.

M.C.: Da, ne-au promis că vor veni în 2019, chiar cu două concerte de data aceasta. Discuţiile definitive le vor avea în următoarele zile şi sper să se ţină de cuvânt.

DW: Cred că acesta e un foarte bun exemplu pentru ceea ce se întâmplă în spatele a ceea ce vedem pe sacenă. Sunt adesea negocieri intense şi de lungă durată pentru a aduce la Bucureşti marii artişti sau ansambluri .... Discuţiile cu Berliner Philharmoniker au durat nu mai puţin de 15 ani.

M.C.: Discuţiile cu Berliner Philharmoniker au durat foarte mult pentru că e vorba de o orchestră, care, după cum bine ştiţi, are un program extrem de dens, călătoreşte foarte mult, care trebuie să-şi stabilească agenda cu mult timp înainte. Iniţial Filarmonica din Berlin n-a fost sigură că Festivalul îi poate oferi condiţiile solicitate, fără a fi condiţii neobişnuite. Între timp managerii s-au convins că putem îndeplini aceste condiţii, după ce au fost şi alte formaţii importante, ca de pildă Staatskapelle Berlin cu Daniel Barenboim sau Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin cu maestrul Marek Janowski. S-au convins că nu vor avea probleme, aşa cum s-a şi întâmplat. Berliner Philharmoniker au fost foarte mulţumiţi, în special de publicul nostru care i-a primit călduros, cu braţele deschise.

DW: Publicul aproape că nu mai contenea cu aplauzele după Simfonia a IV-a de Şostakovici.

M.C.: De fapt reacţia publicului a fost mereu călduroasă, s-a aplaudat mult la toate concertele - ceea ce au remarcat şi toţi dirijorii. La închidere, Andris Nelsons a spus că la Bucureşti a întâlnit un public extraordinar, Zubin Mehta a fost şi el deosebit de impresionat, ca dealtfel şi Michael Tilson Thomas, ca să nu mai vorbim de soliştii prezenţi pe scena Ateneului - Anne-Sophie Mutter, Christian Zacharias, Murray Perrahia - nume sonore care concertează pe marile scene ale lumii şi care au găsit aici, la Bucureşti, un public deosebit.

DW: Un public pentru care accesul la asemenea concerte susţinute de marile staruri ale muzicii clasice internaţionale, la preţuri moderate în comparaţie cu cele existente pe piaţa occidentală, înseamnă enorm de mult.

M.C.: După cum aţi văzut, sălile au fost arhipline. Mulţi economisesc aceşti bani pentru bilete din timp, considerându-i o investiţie bună. Ştim că mulţi fac sacrificii şi apreciem în mod deosebit acest lucru. Cei care nu au totutşi posibilitatea să se afle în sălile de concert din varii motive - financiare sau pentru că n-au mai găsit bilete, etc - pot urmări înregistrările de la radio şi televiziune, transmisiile în direct, prin internet, la cinematografe. Am încercat să găsim o formulă care să vină în îmtâmpinarea tuturor.

Nevoia unei noi săli de concert cu o acustică naturală

DW: Vorbeaţi mai devreme de condiţii, condiţii pe care le-au solicitat de pildă Berliner Philharmoniker – una dintre acestea este cu siguranţă existenţa unei noi săli de concert, pe care o aşteptăm cu toţii de atâta vreme. Nu puţini dintre marii muzicieni invitaţi au făcut apel, de-a lungul anilor, la autorităţile de resort din România de a rezolva problema.

M.C.: Bineînţeles că toţi au ridicat această problemă - construirea unei noi săli. Este păcat ca un asemenea festival să nu aibă o sală bună de concert, adecvată orchestrelor invitate. De celelalte condiţii - de şedere, de repetiţii, etc - invitaţii au fost foarte mulţumiţi. Ca de altfel şi de alcătuirea programului. Mulţi mari dirijori, care întreprind turnee la nivel european, ne-au spus că este cel mai bun program pe care l-au întâlnit în acest an la un festival internaţional.

DW: Revenind la nevoia de a avea o nouă sală de concert, există încă speranţe?

M.C.: Noi tot aşteptăm şi sperăm din 2003...şi, după cum ştiţi, speranţa moare ultima...

DW: Cum s-a răsfrânt reducerea timpului de desfăşurare asupra festivalului? Acum doi ani s-a decis, din motive financiare, reducerea duratei şi programarea concursului în alternanţă cu Festivalul.

M.C.: Nu neapărat din motive financiare. Dar realitatea e că reducerea duratei la trei săptămâni şi organizarea Consursului Internaţional "George Enescu" în anii dintre ediţiile Festivalului s-au dovedit a fi decizii inteligente. Trei săptămâni ajung - pentru bucureşteni, dar şi pentru organizatori. Este foarte greu să pui pe picioare un astfel de festival, iar iubitorii de muzică au posibilitatea să se concentreze, în anul fără Festival, asupra concursului, să-l urmărească etapă cu etapă, nefiind atraşi de alte evenimente. Până la urmă toate deciziile astea fortuite la momentul respectiv au dat rezultate bune.

DW: Îmi amintesc că acum doi ani viitorul festivalului era destul de nesigur... care este situaţia actuală?

M.C.: Eu cred că atunci a fost un moment de rătăcire, între timp cred că toată lumea şi-a dat seama că Festivalul nu trebuie să dispară, că este reprezentativ pentru România, că e un lucru foarte bun pentru noi toţi.

Se lucrează deja intens la programul pentru 2017

DW: Chiar dacă mai privim cu un ochi în urmă, spre ediţia care tocmai a luat sfârşit, celălalt ochi este îndreptat spre viitor, spre ediţia 2017. Ce ne oferă viitoarea ediţie? Ce ne aduce nou?

M.C.: Am fost criticaţi în câteva articole recente pentru faptul că nu vrem să venim cu lucruri noi. Festivalul are o anumită structură, aşa cum o au toate festivalurile mari. Vom veni cu noutăţi în ce priveşte programul, nu însă seriile de concerte. În program vom avea mai multe lucrări noi. Seriile de concerte se vor dezvolta într-un sens interesant. De pildă vom prezenta creaţia camerală a lui George Enescu, în interpretări diverse. Vom avea sonatele pentru vioară interpretate de Maxim Vengerov, Renaud Capuçon, Leonidas Kavakos, apoi sonatele pentru violoncel interpretate de Gautier Capuçon.... noutăţile vor fi în seriile deja consacrate. În urma discuţiilor purtate cu viitorul director artistic, Vladimir Jurowski, ne-am gândit să reluăm work-shop-ul pentru muzică contemporană, la care să participe nume consacrate în componistica internaţională alături de tineri compozitori români şi vom avea probabil şi o altă viziune de prezentare a concertelor baroce, aşa-numite "de la miezul nopţii". Sunt lucruri la care încă mai lucrăm.... Vom avea multe highlighturi, de pildă Simfonia a III-a cu Orchestra Accademia Nazionale di Santa Cecilia, sub bagheta lui Antonio Pappano. Vom relua şi invitarea filarmonicilor reprezentative din ţară. Programul pentru ediţia următoare este deja stabilit în proporţie de 80 la sută.

DW: Un highlight va fi fără îndoială deschiderea festivalului cu capodopera enesciană „Oedipe” în viziunea Filarmonicii londoneze, aşteptată cu nerăbdare, sub bagheta celui care ar urma să-l succeadă în funcţia de director artistic al Festivalului pe Ioan Holender, al cărui mandat s-a încheiat acum.

M.C.: Noi ne dorim acest tandem pentru 2017 - Zubin Mehta, în calitate de preşedinte de onoare şi Vladimir Jurowski, în calitate de director artistic. Cred că această combinaţie este benefică şi pentru Festival - ca renume - şi pentru public, prin programele pe care cei doi remarcabili muzicieni le vor concepe.

DW: Am avut impresia - şi o spun cu bucurie - că publicul s-a mai maturizat între timp. Parcă a mai scăzut ceva numărul celor care intră după începerea concertului şi îşi mai caută locul... E vorba, ce-i drept, de o minoritate, dar una deranjantă, atât pentru restul spectatorilor cât şi pentru muzicienii aflaţi pe scenă.

M.C.: Da, aşa este, nu s-au mai auzit atât de mult telefoanele mobile, nu s-a mai aplaudat între părţi, dar pădure fără uscături nu se poate... e cazul celor care consideră că dacă au nişte haine mai bune pe ei au dreptul să întârzie şi să-i deranjeze pe ceilalţi. Bineînţels că nu e cazul publicului adevărat, nu e cazul celor care ştiu să aprecieze un concert, care vin şi în stagiunile de concerte.