Un vot pentru neliniştea socialiştilor

Sunt la modă coaliţiile slabe şi aşa o să fie cea rezultată în urma alegerilor din 13 noiembrie. Primul-ministru Anders Fogh Rasmussen a cerut alegeri anticipate, în speranţa cooptării la guvernare a Partidului Noua Alianţă şi eliminării extremiştilor de care a depins până acum. Însă cele de acasă nu s-au potrivit cu cele de la târg. Nu numai că liberalii au pierdut voturi în timp ce extremiştii au mai câştigat un loc în Parlament. Dar marea problemă este că Noua Alianţă, abia a trecut pragul electoral de 2% şi a obţinut numai 5 mandate din totalul de 179 cât numără Parlamentul Danez.

Ca atare, s-a refăcut vechea formulă de guvernare. Noua Alianţă condusă de Naser Khader, un imigrant palestinian, a rămas în opoziţie, neputând să colaboreze cu extremiştii, cel puţin în materie de imigraţie.

Kristina Weiss, editor la Euractiv. Com, a declarat în exclusivitate pentru Deutsche Welle:

“Trebuie să spun că sunt mai degrabă dezamăgită de faptul că Partidul Poporului Danez a câştigat şi mai multe voturi. Situaţia poate duce la dorinţa acestui partid de a ocupă poziţii guvernamentale în actualul Guvern liberal-conservator. Pentru a evita Partidul Poporului Danez, Guvernul a vrut să ceară sprijinul Noii Alianţe, un partid de asemenea liberal dar nou înfiinţat şi care militează pentru relaxarea regimului de imigrare, într-o ţară cu cel mai strict cu putinţă sistem din Europa.”

Ar trebui spus ca partidele daneze sunt divizate de-a lungul a două falii distincte: Liberalii care au câştigat alegerile (46 mandate) şi Conservatorii (18 mandate) au în continuare sprijinul extremiştilor, Partidul Poporului Danez (25 de mandate).

Soarta premierului Anders Fogh Rasmussen a atârnat de un vot, fiindcă luat per total, sufragiul nu a asigurat coaliţiei destule mandate. Acesta sprijin a venit de la Partidul Unităţii, partid ce militează în Insulele Feroe şi care a obţinut şi singurul mandat.

Pe de altă parte, social-democraţilor au câştigat numai 45 de mandate, un număr insuficient ca să formeze noul guvern, deşi şi-au asigurat 3 din totalul de 4 locuri ale posesiunilor daneze, Insulele Feroe şi Groenlanda.

Un alt partid care se ralia tradiţional cu social-democraţii, şi anume social-liberalii au pierdut, în comparaţie cu precedentele alegeri 8, mandate, (de la 17 la 9). O explicaţia ar fi că voturile lor s-au împărţit cu cele ale Noii Alianţe, fiindcă aceste două partide nu se deosebesc prea mult

Socialiştii au avut în schimb, pentru prima dată „rezultate istorice” în termeni de locuri câştigate în Parlament (23 de la 11 câştigate anterior) . Ei au susţinut foarte clar faimosul „wefare system” fapt pentru care sunt consideraţi adevăraţii câştigători al alegerilor. Social-Democraţii conduşi de Helle Thorning-Schmidt nu au ştiut să fie mai convingători pe acelaşi subiect.

De altfel, welfare state, taxe şi imigraţie au fost principalele teme în campania electorală. Printr-un adevărat contraatac, primul-ministru a declanşat cu 1 an şi două luni înainte alegeri anticipate, de frica social-democraţilor care susţin că reducerea taxelor se face în dauna welfare state. Dacă liberalii, spre deosebire de conservatori, sunt mai ezitanţi atunci când vine vorba de taxe, opoziţia se opune ferm.

În ceea ce priveşte imigraţia, dacă opoziţia şi Noua Alianţă militează pentru relaxarea condiţiilor de imigrare, Pia Kjærsgaard şi Partidul Poporului Danez se opune categoric oricăror reforme în această materie.

În orice caz, un lucru este cert: imigranţi sau nu, diferenţa dintre bogaţii şi săraci a început să se resimtă şi în Danemarca.