Uninominal?! Nici vorba!

Am urmarit cu totii campania electorala din SUA. Specialistii din domeniul mass-media, cei din publicitate, sociologii si multi altii au fost surprinsi de utilizarea noilor canale de comunicatie in dorinta candidatilor de a castiga voturile alegatorilor. La site-urile oficiale au lucrat echipe impresionante, blogurile au aparut ca ciupercile dupa ploaie, YouTube aproape ca a ramas fara capacitate de stocare si sms-urile umpleau memoria telefoanelor mobile. A fost o campanie care a ajuns cu adevarat la toti alegatorii, in special la cei tineri. Urmarea?! SUA au avut cea mai mare cota de participare a alegatorilor tineri din istoria alegerilor democratice americane.

Asa ca eu, alegatorul optimist din diaspora, m-am pus pe cautare. Vreau sa imi gasesc un candidat. Vreau sa fiu convins, sa fiu in acord cu principiile acestuia, sa votez cu responsabilitate un reprezentant in noul Parlament al Romaniei. Si pentru ca este un vot uninominal m-am gandit sa ma impac cu principiul “Conteaza candidatul, persoana, nu neaparat partidul politic”. In fond, de asta avem uninominal...

Dar de unde sa incep? Normal, pe internet! Am intrat pe Google in cautarea unui parlamentar care sa ma reprezinte pentru urmatorii patru ani. Am gasit o lista pe pagina thinkopolis.eu. Cu nerabdare si emotia unui scolar in prima lui zi am accesat linkul. Dezamagire totala! Apare o lista cu ceva candidati in colegiile D1 si S1, de care apartin eu. Nu numai ca informatiile sunt incomplete, unii candidati nici macar nu au o fotografie... Nu se poate, ma gandesc eu, baietii de la thinkopolis se lauda ca au o baza de date plina, iar la candidatii din colegiile romanesti asa si este. Ma rog, hai sa vedem macar astia cu poza ce stiu.

Primul la mana este un candidat democrat-liberal cu un nume combinat din print britanic si telemea ca la mama acasa. Sa trecem peste portia de ras si sa ajungem la fapte: stimatul domn a facut intr-un an (2004) doua facultati, anume Academia Diplomatica la SRI si Colegiul Superior de Siguranta Nationala. Ori e geniu, ori in 2004 le-a terminat. Imi stapanesc emotiile si ma decid pentru varianta a doua cand ma trasneste un gand. Pai, in 2004 am terminat eu facultatea si domnul are vreo 10 ani in plus fata de mine... Eh, activitatea profesionala poate ma lamureste mai mult. Oh, da, a fost directorul general al unui trust de presa, de care nu am auzit in veci, timp de 12 ani si l-a constituit cand avea doar varsta de 20. Respect, ce pot spune... La functii detinute, pedelistul trece cu mandrie ca in 2003 era membru in Partidul Romania Mare. Mi se pare o gluma prea proasta si trec la urmatorul candidat.

Pesedistul a facut Universitatea Autonoma din Catalunya, iar calificarea impresionanta care il recomanda pentru functia de parlamentar este castigarea mai multor premii la olimpiadele de matematica... Nu-i nimic, udemeristul sigur e mai serios. A absolvit Politehnica la Cluj, dar conform datelor furnizate nu a avut niciodata activitate profesionala. Cum adica domnul nu a muncit o zi in viata lui?! M-am linistit cand am vazut ca a fost presedinte de comisie parlamentara. Dar si acum imi pun intrebarea daca a fi parlamentar inseamna munca adevarata... La PRM imi reprim comentariile, iar din corectitudine marturisesc ca la liberali nu m-am uitat pentru ca nu aveau poza.

Daca pe un portal specializat nu am gasit informatii despre candidati renunt la sursa independenta si echidistanta si ma indrept catre sursa candidatilor: partidele politice. Si ca sa imi protejez nervii imi propun pentru prima transa numai cele trei partide mari: PSD, PNL si PD-L.

Pe scurt: Pagina PSD arata bine per total, gasesc candidatii destul de repede, mai bine zis linkul catre lista respectiva. Oh, emotie, iata capitolul diaspora. Deschid si dezamagirea este si mai mare. Am in fata o lista cu nume, niste contururi negre de parca ar fi teroristi neidentificati si nicio, repet, nicio informatie despre candidatii respectivi.

Site-ul PD-L este gol. Adica nu in totalitate, dar nu are nici macar o lista cu numele candidatilor.

Macar premierul Tariceanu a avut grija sa isi struneasca subordonatii de partid, ma gandesc... Da! Asa este, dupa cateva click-uri gasesc “Lista”. Ma bucur de parca ar fi, ca sa pastrez analogia cu SUA, declaratia de independenta. Click. Browser-ul incepe sa descarce. De ce? Nu ar trebui sa imi afiseze o pagina?! Nu, liberalii s-au intors la minunile tehnicii informatice a anilor ’90. Au publicat un tabel Excel.

Aici s-a incheiat aventura mea de alegator optimist. Voi mai incerca una? Sincer, nu stiu. Am constatat ca partidele politice si candidatii “uninominali” pentru colegiile din strainatate nu dau doi bani pe voturile celor pe care ii vor reprezenta. Campania este inexistenta, modalitatile de informare la fel. Cu alte cuvinte, uninominalul se va desfasura in colegiile din diaspora la fel ca si pana acum: pe liste!