Urgia sărăciei

Numeroase sunt injoncţiunile sfintelor scripturi, cerându-ne să ne ajutăm fraţii nevoiaşi. A-i hrăni când flămânzesc, nu e pur şi simplu doar o faptă bună, ci dreptul lor şi obligaţia noastră. Sărăcia n-a dispărut graţie binefacerilor tehnice ale civilizaţiei. Dimpotrivă, calicenia, în sensul originar al cuvântului, a rămas un imens flagel. Apărătorii drepturilor omului o consideră, împreună cu discriminarea şi marginalizarea ca unul din cele mai terifiante blesteme ale omenirii.

Oamenii săraci sunt adesea înfometaţi, ameninţaţi de boli şi mai puţin în stare să obţină acces la educaţie şi învăţământ. În majoritatea lor, aceşti oameni suferă în tăcere luptându-se zi de zi să supravieţuiască.

Iată tot atâtea motive pentru Naţiunile Unite să-şi stabilească depăşirea pauperităţii ca ţel suprem al „mileniului”. Organizaţia mondială pleacă de la premiza că, în lume, peste un miliard de oameni au la dispoziţie mai puţin de un dolar pe zi spre a supravieţui.

Concomitent, oriunde bântuie mizeria se încalcă şi drepturile omului. Joseph Wresinski a atras atenţia asupra acestei corelaţii, afirmând că „oriunde se găsesc oameni condamnaţi să trăiască în sărăcie se violează drepturile omului”.

La 17 octombrie 1987, clericul a adunat peste o sută de mii de oameni în piaţa pariziană în care, în 1948, s-a adoptat declaraţia universală a drepturilor omului. Demonstraţia fusese gândită ca act de comemorare a victimelor foametei şi violenţelor şi totodată ca act de solidaritate cu cei afectaţi de mizerie. Subliniind că sărăcia nu reprezintă un destin implacabil, ci un rău ce poate fi evitat ori combătut, Wrisinski înfiinţase încă din 1957 o organizaţie internaţională intitulată Aide a Toute Detresse, la iniţiativa căreia s-a fixat data de 17 octombrie ca zi oficială pentru înlăturarea sărăciei.

Anul acesta Naţiunile Unite stăruie în mod special asupra necesităţii de a se respecta şi prezerva demnitatea oamenilor săraci.

În contextul aniversării a 60 de ani de la adoptarea declaraţiei asupra drepturilor omului, organizaţia mondială a ţinut să atragă atenţia asupra faptului că încălcarea drepturilor umane fundamentale poate constitui deopotrivă o cauză şi un efect al sărăciei. UNDESA, departamentul social şi economic al Naţiunilor Unite, a reliefat că doar existenţa în structuri sociale întemeiate pe respectarea libertăţilor şi drepturilor civice fundamentale poate condiţiona o viaţă aflată la adăpost de flagelul sărăciei.

E salutară înţelepţirea Comunităţii Internaţionale, care a înţeles că, în dictaturi, oamenii afectaţi de privaţiuni sunt sistematic marginalizaţi şi ca atare tot mai puţin în stare să lupte pentru drepturile lor.