Urmările politice ale unei demisii anunţate

Premierul Bavariei Edmund Stoiber, contestat de mai multe săptămîni a anunţat că se va retrage de la conducerea guvernului bavarez şi a partidului creştin-social la 30 septembrie 2007. “Am dorit să reacţionez astfel într-un moment potrivit pentru Bavaria şi pentru creştin-sociali“. Astăzi el are convorbiri cu potenţialii candidaţi la ambele funcţii. Mult prea tîrziu premierul Bavariei şi preşedintele partidului creştin-social Edmund Stoiber a fost obligat să tragă frîna de mînă pentru a nu produce pagube şi mai mari partidului său, punînd astfel capăt unei domnii singulare din 1993 încoace.

Stoiber în vîrstă de 65 de ani a devenit în 1999 şi şeful partidului creştin-social, ramura bavareză a Uniunii creştin-democrate a cancelarului Angela Merkel şi aliatul său indispensabil la nivel federal. In pofida relaţiei adeseori furtunoase cu el, Angela Merkel i-a adus lui Stoiber omagiul său, declarînd că “este convinsă că acesta va face totul pentru ca partidul creştin-social să rămînă ca întotdeauna foarte puternic în Bavaria“. In schimb opoziţia social-democrată nu a pierdut prilejul să vorbească de „putreziciunea din interiorul partidului creştin-social“ după cum s-a exprimat secretarul general al social-democraţilor Hubertus Heil.

Posibili succesori ai lui Stoiber

Ca posibili succesori ai lui Stoiber sunt consideraţi pentru funcţia de premier, ministrul de interne bavarez Günther Beckstein şi pentru cea de şef de partid ministrul economiei Erwin Huber şi ministrul federal al agriculturii Seehofer, oamni politici care se bucură de simpatie în rîndul partidului. Un alt avantaj al deciziei de personal este divizarea funcţiilor cumulate de Stoiber, fapt cerut de mult timp de membrii partidului, cărora Stoiber le devenise prea sigur de sine, prea arogant şi îmbătat de putere prin ocuparea celor două posturi.

Victimă sau făptaş?

Edmund Stoiber nu este doar victimă, ci şi făptaş, pentru că nu i-a păsat că Bavaria suferă de pe urma luptei pentru putere şi pentru că a aruncat partidul într-una din cele mai grave crize. Făptaş şi pentru că singur s-a manevrat în această situaţie. In final a clacat din cauza plîngerii unei membre a partidului, Gabriele Pauli, de a fi fost spionată privat din ordinul lui Stoiber. Amurgul premierului bavarez a început însă în toamna lui 2005. Atunci el s-a entuziasmat iniţial de propunerea de a deveni ministrul economiei în guvernul cancelarului Angela Merkel.

Pe neaşteptate însă el a renunţat, stîrnind nemulţumirea potenţialilor lui succesori. In pofida succeselor economice şi din domeniul învăţămîntului şi educaţiei, mulţi i-au reporşat lui Stoiber că mai ales în ultimul timp nu a mai fost „părintele dorit al landului“.

Finalul funcţiilor politice

Pentru Stoiber totdeauna mai importantă a fost studierea actelor decît cîştigarea inimii bavarezilor. In ultima clipă el a făcut gestul de mult aşteptat de a-şi anunţa demisia. Alegătorii au avut însă din nou ocazia să constate că politica este dictată de chestiunile de putere şi de personal. Din nou ei au fost confruntaţi cu un om politic care nu s-a putut decide, din păcate să renunţe la timp la mrejele puterii.