Veganismul, o modă cu pretenţii hipermorale

De curând m-am întâlnit cu un vechi prieten care părea cam abătut. Mi-a mărturisit că a întâlnit la un antrenament de Hot-Yoga o femeie de vis. La prima lor întâlnire la restaurant, romantismul a dispărut rapid. Femeia era vegană şi nu avea înţelegere pentru faptul că el se lasă dominat de poftele sale de carne la alegerea meniului. Strigându-i în gura mare "criminalule!", femeia a părăsit în fugă localul.

De ce sunt unii vegani atât de agresivi?, am întrebat-o pe antrenoarea de Yoga Nie Xin. Mi-a răspuns: "Carnivorii, cred ei, sunt necuraţi şi nemiloşi". Dar nu numai carnivorii. "Vegetarienii sunt la fel de ucigaşi ca şi toţi ne-veganii", a declarat cândva postului public de radio german Deutschlandfunk activistul pentru drepturile animalelor Achim Stößer din Hessa. El a adăugat că, desigur, nu are prieteni ne-vegani, după cum nu are nici prieteni rasişti. Auzindu-l mi-a venit să-i spun: "Ia linişteşte-te un pic. Dragostea pentru animale nu poate niciodată justifica ura faţă de oameni."

Oameni ca Achim Stößer suferă de o supărare animalică, cauzată de faptul că semenii lor sunt, din punctul lor de vedere, atât de înapoiaţi la capitolul moralitate. Prin provocări diverse ei vor să-i aducă pe calea cea bună pe cei rămaşi, din punct de vedere spiritual, la stadiul de Neandertalieni. Asta îmi aduce aminte de ecologişti. Şi ei se preocupă adesea de nivelul moral al germanilor. Cu iniţiativa lor de introducere a unei zi vegane obligatorii pe săptămână în ajunul alegerilor generale din 2013, ei voiau să lanseze un semnal împotriva exploatării sălbatice a naturii şi împotriva poluării. Cu promptitudine, ei au fost însă pedepsiţi la urne de carnivori.

Asta mi s-a părut nedrept. Doar ecologiştii ne voiau binele. Şi o zi pe săptămână fără carne pe masă nu este prea mult cerut. Wu Zetian, prima şi singura împărăteasă a Chinei, a decretat în secolul şapte că fiecare zi a săptămânii este zi vegană, fiindcă era budistă. Şi deoarece chinezii nu prea suportă preparatele din lapte, mulţi dintre ei s-au văzut nevoiţi peste noapte să devină vegani. Drept urmare, locuitorii Imperiului de Mijloc au fost bântuiţi de depresii.

"În absenţa alimentelor de origine animală, oamenii se confruntă cu lipsa vitaminei B12, de importanţă vitală. Această lipsă provoacă boli, cum ar fi pierderea memoriei sau depresiile", a explicat antrenoarea de Yoga şi fitness Nie Xin. Probabil că mulţi vegani germani suferă şi ei de aceste maladii. Iar costurile pentru tratamentul lor sunt suportate de către toţi asiguraţii. Atunci când adulţii îşi batjocoresc sănătatea este grav. Dar şi mai grav este când îi silesc şi pe copiii lor să devină vegani. În cercul meu de prieteni am auzit de o femeie care a emigrat împreună cu fiul ei aflat la vârsta copilăriei în India, pentru a-şi realiza acolo idealul de alimentaţie vegană crudă. Astfel de oameni nu mănâncă decât alimente crude sau care nu se încălzesc la mai mult de 45 de grade. Nivelul imediat superior este cel al fructarienilor, al veganilor care mănâncă doar fructe, căzute din copaci de la sine. Veganii normali sunt pentru ei nişte oameni slabi, cu moralitate îndoielnică.

Prin urmare, scara moralităţii este foarte, foarte înaltă. La baza ei se află cazuri fără speranţă, cum e şi cazul meu. În fiecare an mă învârt prin târgul de Crăciun pentru a ajunge în cele din urmă tot la standul la care se vând cârnaţi cu cartofi prăjiţi. Apoi urmează vegetarienii de ocazie (adică cei care sunt vegetarieni doar când se iveşte un moment prielnic), urmaţi de vegetarienii de margine de farfurie (care împing la margine carnea şi îşi pescuiesc din farfurie doar legumele), de ovo-lacto-vegetarieni (carne nu, ouă şi lapte da). Iar cei care renunţă la carne din motive de etică sunt mai valoroşi decât cei care renunţă la ea din motive de sănătate. Acelaşi lucru este valabil şi pentru vegani. Fructarienii care vor prin alimentaţia lor să salveze planeta îşi merită un loc fruntaş pe această scară. Şi, în general, cu cât te cocoţi mai sus pe această scară a moralităţii, cu atât mai intolerant devii, privindu-i de sus pe ceilalţi.

Nie Xin nu este nici vegetariană şi nici vegană, fiind între antrenorii de yoga din Germania o excepţie. De profesie biolog, ea pledează pentru o alimentaţie echilibrată, fără excese într-o direcţie sau alta. Într-o privinţă, ea e chiar de acord cu fructarienii care îi acuză pe vegani de prtacticarea unei morale duble. "Veganii ne califică drept ucigaşi de animale. Dar ei nu văd că şi plantele sunt vietăţi şi au sentimente", spune ea. În plus, comportamentul lor e contradictoriu. "Ei propagă apropierea de natură, dar îşi iau din natură mai multe plante decât carnvorii pentru a-şi acoperi necesarul de energie. O mentalitate ecologică înseamnă altceva."

În plus, mă îndoiesc că alimentaţia vegană este neapărat mai sănătoasă. La întrebarea mea, cum este compensată în biscuiţii vegani lipsa laptelui şi a ouălor, brutarul mi-a răspuns rânjind: "Desigur, cu mult mai mult zahăr".

Compatrioata mea Nie Xin crede că veganismul este o modă care va dispărea aşa cum a apărut. De trei ani, numărul veganilor care trăiesc în Germania stagnează la 840.000. Interdicţia alimentelor din carne în timpul împărătestei chineze a fost atenuată de funcţionarii ei prin tot felul de excepţii şi matrapazlâcuri. Nici ecologiştii nu mai abordează  tema vegană de la înfrângerea din 2013. Ei au găsit între timp alte tărâmuri în care-şi pot exhiba hipermoralitatea.

Zhang Danhong este născută la Beijing şi trăieşte de mai bine de 20 de ani în Germania.