Victimele extremei drepte

Între statisticile oficiale şi numărul victimelor produse de extrema dreaptă, consemnate de ziarişti şi de centrele de consiliere, există diferenţe notabile. În urma seriei de crime comise de celula de extremă dreaptă NSU, discrepanţa s-ar putea micşora.

Frank Jansen relatează deja din anii 90 ai secolului trecut despre neonazişti şi victimele lor. Acest reporter al cotidianului "Tagesspiegel" din Berlin cunoaşte mediul social propice rasismului, cunoaşte partide cum ar fi NPD, asociaţii camaradereşti şi concerte ale unor trupe neonaziste de hard rock. În nenumărate procese penale, Jansen a putut face cunoştinţă cu ideologia unor extremişti gata să-i maltrateze sau chiar ucidă pe alţi oameni numai din cauza culorii pielii sau a provenienţei. În timpul investigaţiilor pe care le-a făcut, şi-a dat seama că există o discrepanţă între numărul de cazuri de violenţă ce pot fi atribuite extremei drepte şi cele cuprinse în statisticile oficiale.

Numărul oficial al celor ucişi de extremişti de dreapta i s-a părut prea mic ziaristului de la Tagesspiegel. De aceea, împreună cu câţiva colegi, a început să le compare cu rezultatul investigaţiilor proprii. În septembrie 2000 şi-au publicat primul bilanţ, potrivit căruia, de la reunificarea Germaniei, în 1990, extremiştii de dreapta au ucis 93 de oameni. În statistica oficială a guvernului, nu figurau decât 48 de morţi.

Tot atunci, Frank Jansen a constatat cu stupoare, că din statistica oficială lipsea tocmai cazul neonazistului Kay Diesner, care a ucis în 1997 un poliţist. Ziaristul a fost prezent la proces şi a auzit cum Diesner s-a autodeclarat "soldat politic", determinând instanţa să ia act de convingerile sale xenofobe. "Cu toate acestea, cazul nu a fost recunoscut oficial drept ucidere cu motivaţie de extremă dreaptă", a declarat Jansen, cu ocazia unei conferinţe consacrate violenţei de extremă dreaptă, organizată zilele trecute la Berlin de Fundaţia Friederich Ebert.

După elucidarea cazului reţelei clandestine de extremă dreaptă NSU, în noiembrie 2011, autorităţile germane au luat din nou sub lupă statistica în domeniu. Gruparea teroristă a ucis prezumtiv nouă imigranţi şi o poliţistă. Ani în şir, anchetele s-au realizat aproape exclusiv în mediul crimei organizate şi chiar în mediul familial al victimelor, excluzându-se motivaţia rasistă. Sub impactul şocant al acestei erori judiciare, aproximativ 4000 de cazuri penale sunt acum cercetate retroactiv, pentru a se stabili dacă nu cumva există şi acolo motivaţii de extremă dreaptă. Anunţul a fost făcut la conferinţa de la Berlin de un reprezentant al poliţiei criminaliste federale BKA.

Lista cu victime întocmită de ziaristul Frank Jansen cuprinde între timp 152 de nume. Ultima oară, ea a fost actualizată în martie, din perspectiva procesului NSU. Acest proces a debutat în primăvară în faţa tribunalului regional suprem din München. Cifra 152 continuă să fie considerabil mai mare decât cea cuprinsă în statisticile oficiale, unde este vorba de "numai" 63 de victime. Asociaţii ale victimelor acuză în context statul că manipulează statistica pentru a da impresia că extremismul de dreapta nu constituie un fenomen de mare amploare.

Totuşi, diferenţele statistice nu sunt urmarea unei lipse de sensibilitate în raport cu extremismul de dreapta. Bert Götting, expert în probleme de statistică în cadrul Ministerului federal al Justiţiei, a explicat în cadrul conferinţei de la Berlin că nu există concepte unitare, valabile în egală măsură pentru poliţişti, procurori, justiţie şi centrele de consiliere a victimelor. În continuare extremismul de dreapta nu este clar definit, după cum nu sunt definite nici xenofobia sau antisemitismul. Totodată, un rol major joacă modul în care este evaluat făptaşul de către lucrătorii diverselor instituţii implicate în elucidarea cazului respectiv. La acestea se adaugă, potrivit lui Götting, lipsa, la nivel federal, a unei reglementări, privind colectarea datelor statistice în domeniul justiţiei.

Marcel Fürstenau / Ioachim Alexandru

Robert Schwartz