1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vinurile româneşti, în luptă cu propria imagine şi cu globalizarea

Günther Birkenstock / Ovidiu Suciu20 martie 2007

Niciun alt produs nu contribuie atât de semnificativ la prestigiul şi identitatea unei ţări precum vinul. România şi Bulgaria, sunt cunoscute deocamdată în principal ca producătoare de vinuri ieftine.

https://p.dw.com/p/B2wA
Târgul de vinuri de la Düsseldorf
Târgul de vinuri de la DüsseldorfImagine: Messe Düsseldorf

Suprafaţa viticolă a Bulgariei – aproximativ 110.000 de hectare – este ceva mai mare decât cea a Germaniei. Vinurile bulgare sunt importate în Germania încă din anii 50, dar nu se numără printre mărcile cunoscute de vinuri. După căderea comunismului, la sfârşitul anilor 80, investitorii din ţară sau din străinătate au început să folosească potenţialul important al acestei ţări. Soiurile de struguri aflate acum la modă, Cabernet Sauvignon şi Merlot, care, după modelul mărcii Bordeaux, sunt plantate în viile din întreaga lume, au dat de mai multe decenii recolte de calitate înaltă sau foarte înaltă în Bulgaria.

Generaţia nouă de viticultori

Există însă şi un număr mic de viticultori din noua gardă, care se preocupă de cultivarea vechilor soiuri autohtone de struguri, precum Melnik sau Mistek. Hermann Recknagel este comerciant şi specialist în vinuri. În Bulgaria, el oferă consultanţă pentru firme, activând în serviciul Societăţii pentru Cooperare Tehnică:

”În cazul vinurilor roşii, putem găsi astăzi în Bulgaria produse de cea mai înaltă calitate, fie că este vorba de soiuri noi sau vechi, unele obţinute prin investiţii din străinătate. Vinuri care se vând în magazin cu preţuri între 10 şi 20 de euro, ceea ce pentru un vin bulgăresc este un preţ foarte bun.”

"Franţa Estului"

Datorită trecutului, a tradiţiei şi varietăţii, în domeniul vini-viticol România este considerată Franţa estului. De sute de ani se practică pe teritoriul României viticultura specializată. Sistemul socialist, bazat pe o producţie de masă, unitară, a determinat o prăbuşire a nivelului valoric al vinurilor. Potenţialul productiv este însă foarte mare, pe o suprafaţă de 250.000 de hectare.

În raport cu evoluţiile internaţionale de pe piaţa vinului, România ar putea fi descrisă în prezent mai degrabă drept un Chile al Europei de Sud-Est. Germania rămâne cel mai mare importator de vinuri româneşti, deşi cifrele au mai scăzut în ultimii ani. Wienfried Senker, consilier economic în România, în slujba aceleeaşi Societăţi pentru Cooperare Tehnică:

Importul de vinuri româneşti în Germania

”Decenii întregi s-a importat în Germania vin românesc cu cisterna. Nu se poate spune că a existat în acest timp un adevărat export de vin îmbuteliat la sticlă. Noile vinuri, care pot fi găsite la acest târg, sunt greu de procurat în Germania, pentru că nu există deocamdată importatori pentru ele. Printr-o nouă modalitate de prelucrare, implementată de 3-4 ori, Cabernet-urile româneşti au ajuns să se asemene în realitate cu cele franceze."

Producţia de vin a României este încă în mare parte controlată de stat. Procesul de privatizare este însă în plin avânt. Printre investitorii germani implicaţi în România se numără firme cunoscute precum Karl Reh şi producătorul de spumos, Henkel-Söhnlein. La schimbarea imaginii vinurilor româneşti contribuie însă în principal viticultori precum baronul Jakob Kripp. Acesta, originar din Tirolul de Sud, s-a căsătorit cu o membră a familiei nobiliare Ştirbei. În luna de miere s-au pus bazele ocupaţiei care îi va marca viitorul:

”Pentru că sunt jurist, am presimţit pericolul în România şi ne-am decis să demarăm cererile de restituire a proprietăţilor confiscate de comunişti familiei Ştirbei. Printre acestea s-a aflat şi un domeniu viticol, pe care am primit-o înapoi în 2001. Şi astfel din jurist şi bancher am ajuns viticultor.”

Impunerea produselor româneşti pe piaţa mondială

20 de hectare de viţă de vie exploatează baronul Jakob Kripp, alături de un maestru german în viticultură şi de numeroşi angajaţi români. O deosebire clară faţă de exploatările de stat sau chiar faţă de cele private noi, care dispun de suprafeţe de peste 1000 de hectare. Domeniul viticol Prince Ştirbei produce vinuri de nivel înalt şi a reuşit, în scurt timp, să se impună pe piaţa românească.

"A fost cu adevărat o muncă de pionierat. M-am simţit precum coloniştii de acum 200 de ani. Am spus întotdeauna că mergem în Estul Sălbatic. A trebuit să începem de la zero, dar ne-au ajutat şi evoluţiile pozitive ale economiei româneşti. Încă de la început am produs numai vinuri de calitate ridicată, cu preţuri de consum între 7 şi 13 euro. Dacă luăm în considerare că salariul mediu în România este de 250-300 de euro, preţul echivalent al acestor vinuri în Germania ar fi de 50-100 de euro. Şi în aceste condiţii am reuşit să găsim clienţi.”

Dacă România, ca ţară producătoare de vinuri, va reuşi să se impună şi la nivel mondial, depinde nu doar de dezvoltarea calitativă a industriei sale viticole. Vinul va deveni din ce în ce mai mult o afacere a jucătorului global. Vinurile est-europene nu au de luptat doar cu schimbarea propriei imagini, ci trebuie să facă faţă concurenţei tot mai mari din America de Sud şi Asia.