Violenţa noastră cea de toate zilele

Ajutaţi şi de mass media, se pare că ne-am obişnuit cu manifestări dintre cele mai violente. Fapte de o cruzime patologică umplu paginile ziarelor. Sîntem desigur curioşi: le citim, le povestim cu lux de amănunte celor de acasă, după care ne vedem de treburile noastre, mulţumiţi că nu ni s-au întîmplat nouă.

Ştiri recente: o fată de 12 ani, elevă în clasa a şasea, s-a sinucis aruncîndu-se de la etajul zece al blocului în care locuia. A murit sub ochii mamei sale, căreia i-a lăsat următorul bilet de adio: „Te rog frumos iartă-mă pentru tot răul pe care ţi l-am făcut. Ştiu că sunt o povară pentru tine şi de aceea fac ce trebuie să fac. Te rog, ai grijă de tine! Te iubesc!”

Iată cum un copil de 12 ani îşi reclamă dreptul la deznădejde şi moarte. De ce aşa? Pentru că, scriu ziarele, nu se înţelegea prea bine cu mama sa şi fusese părăsită de prieten. E absurd, e împotriva unui suflet de copil – în fapt, e un exemplu de deznădejde în uniformă şcolară care a deviat în violenţa extremă.

O altă ştire recentă: o mamă de 19 ani şi-a omorît în bătaie fetiţa de numai o lună. Medicii legişti au stabilit că fetiţa avea urme de lovituri la cap şi pe corp. Femeia a fost arestată preventiv şi a recunoscut că şi-a bătut copilul, pentru că şi ea fusese bătută de bărbatul cu care trăia şi care o acuza că fetiţa nu este copilul său, cerîndu-i să o dea la un centru de plasament. E un caz extrem de violenţă, dezumanizare şi, în final, de pierzanie.

Rapoartele Poliţiei arată că în România în ultimul an au fost daţi dispăruţi aproape 3.500 de copii. Dintre aceştia, aproape 400 nu au fost găsiţi nici pînă în ziua de azi. Cei mai mulţi şi-au părăsit singuri familiile, însă un procent de 1,5% sînt cazuri grave de răpire, sechestrare sau exploatare sexuală.

Violenţa în familie este, de cele mai multe ori, faţa nevăzută a lucrurilor. Copiii sînt bătuţi conform tradiţiei ţărăneşti şi a zicalei „Bătaia e ruptă din Rai”. Femeile suportă şi ele bătaia fără să se adreseze de cele mai multe ori nici poliţiei, nici unor organizaţii neguvernamentale de prevenire a violenţei în familie. Însă poţi citi, pe anumite site-uri, mărturii cutremurătoare ale acestora, desigur sub o identitate falsă.

Violenţa este în această perioadă şi o expresie a campaniei electorale din tot mai multe localităţi rurale, unde candidaţii la primărie, înconjuraţi de susţinătorii lor, se încaieră în miezul zilei, în unele cazuri fiind nevoie de intervenţia poliţiei.

Sîntem, în aceste situaţii, sub zodia în care cine aruncă primul cu piatra are toate şansele să ajungă primar.