1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vizita preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy sub semnul unei noi „antante franco-britanice”

Catrinel Preda27 martie 2008

Britanicii au întins covorul roşu în onoarea preşedintelui Franţei Nicolas Sarkozy şi a soţiei sale Carla. Ei au sosit într-o vizită oficială de două zile la Londra

https://p.dw.com/p/DV3E
Castelul Windsor unde are loc banchetul dat în această seară în onoarea oaspeţilor francezi de regina Elisabeta a II-aImagine: picture-alliance / dpa

La sosirea pe aeroportul Heathrow, preşedintele Franţei şi soţia sa au fost primiţi de prinţul Charles şi de soţia sa Camilla. Cuplul prezidenţial francez este însoţit de ministrul de externe Bernard Kouchner, de ministrul justiţiei, Rachida Dati şi de secretarul de stat pentru drepturile omului Rama Yade. Pentru a-şi primi înalţii oaspeţi regina Elisabeta a II-a a ordonat să se facă uz de toată pompa regală obişnuită în astfel de ocazii. Mulţi dintre cei prezenţi care s-au adunat să vadă cuplul prezidenţial francez au declarat că de fapt au fost curoşi să o vadă de aproape pe noua soţie a preşedintelui Sarkozy, fostul foto-model, Carla Bruni. Alţii însă şi-au reafirmat fidelitatea faţă de regină. Preşedintele Franţei se bucură şi de rarul privilegiu de a vorbi în Galeria regală a Parlamentului Westminster în faţa Camerei Comunelor şi a Lorzilor.

Într-un interviu acordat postului BBC, Sarkozy a precizat că speră cu prilejul acestei vizite să lanseze o nouă „fraternitate franco-britanică”, o antantă care poate trece de la una cordială la una amicală. Noile relaţii vor completa axa Paris-Berlin, a mai spus Sarkozy. El a apelat la britanici, cerându-le să privească cu mai multă simpatie şi încredere problema ratificării Tratatului de la Lisabona, aflat acum în dezbatere şi să participe mai entuziast la construcţia europeană. „Este nevoie de voi, de forţa voastră, de potenţialul şi dinamismul vostru în interiorul Europei.

Ieri seară a avut loc banchetul pe care-l dă în onoarea oaspeţilor la castelul Windsor, regina Elisabeta a II-a. Nicolas Sarkozy va avea convorbiri joi cu premierul Gordon Brown. Antanta cordială intră într-o nouă eră, ceea ce obligă Marea Britanie să se situeze în centrul Europei şi nu să râmână izolată”, a precizat Brown. El a mai declarat ziarului LE MONDE că împreună cu Sarkozy lucrează la o reformă a ONU, a FMI şi a Băncii Mondiale. Pe agenda convorbirilor se mai află dosarul Afganistan, Parisul intenţionând să trimită o mie de soldaţi suplimentari în ţara de la poalele Hinducuşului. Sarkozy ar mai putea anunţa şi un plan comun de construire a unor centrale nucleare în Marea Britanie. Alte teme vor fi apărarea europeană şi mai ales problemele imigraţiei.