1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Vom schimba mult din România, să eșuăm nu iau în calcul"

28 septembrie 2020

Nicușor Dan și Vlad Voiculescu au fost rivali, dar le-au promis alegătorilor că pot face echipă. Au fost votați, iar acum sunt condamnați să reușească împreună.  

https://p.dw.com/p/3j5HM
Nicușor Dan și Vlad Voiculescu
Imagine: Cristian Ștefănescu/DW

Duminica alegerilor locale a trecut de aproape două ore, dar voluntarii care l-au însoțit, pe străzi, pe viitorul primar general al Capitalei României nu se dau duși din sediul de campanie. Are ceva din aerul Broadway 1930: deasupra intrării scrie, cu neoane, București. Înăuntru încă se mai aud pocnind dopuri de șampanie.

Nicușor Dan se plimbă de la un voluntar la altul, se pozează cu fiecare, schimbă o vorbă, se bat pe umăr. Pe unii i-a cunoscut anul acesta, cu mulți, însă, se știe de ceva vreme: „Parte dintre ei sunt voluntarii pe care i-am avut în prima mea campanie din 2012, iar foarte mulți au continuat în campania din 2016. În această aventură, la prima candidatură am plecat cu 10 oameni și cu 20.000 de euro. Ceea ce era evident, în acel moment, o încercare donquijotescă de a intra în politică. A fost important faptul că exista această necesitate pe piața politică, mulți oameni au resimțit-o și mi s-au alăturat, încă din 2012. Ei sunt cumva sufletul acestei campanii.”

Parterul fostului magazin universal comunist București este inundat de refrenul universal al câștigătorilor - „We Are The Champions”. Voluntarii așteaptă să se întâmple ceva. Dar Nicușor Dan pare oarecum stingher. Nu prea e genul care să scoată o brichetă din buzunar și să o ridice, ca în marile arene de concerte rock. Refrenul se curmă brusc din cauza unei defecțiuni tehnice. Se râde. La asta se pricepe toată lumea. Dar și râsul e obosit. A fost o zi lungă, ultima la capătul unor săptămâni interminabile în care Nicușor Dan s-a dus prin cartierele în care lumea nu-l cunoștea. S-au plimbat printre blocuri sau au făcut flash-moburi la capetele unor linii de tramvai care coboară dinspre periferiile-dormitor ale metropolei. 

Andreea Talmazan a fost unul dintre voluntarii lui Nicușor Dan. „În stradă am fost foarte activi. Pe câți am convins nu știu, dar cu siguranță a trezit interesul. Dar primar l-a făcut tenacitatea lui. Și faptul că s-a luptat. Iar mizeriile care s-au spus despre el au contribuit enorm. Enorm.”

Cum ajungi primar

Televiziunile de știri difuzează deja în reluare edițiile speciale de la ora închiderii secțiilor de votare. O secvență pare relevantă pentru istoria scrisă în seara de 27 septembrie: în vreme ce primarul general încă în exercițiul mandatului argumenta, în fața unei camere de filmat, că au mai existat în istorie competitori electorali care s-au culcat câștigători și s-au trezit pe locul 2, regizorii transmisiunilor au comutat brusc și fără preaviz imaginea și sonorul la centrul de comandă al campaniei lui Nicușor Dan. Vorbea învingătorul. E o întreagă metaforă, în această abruptă întrerupere. E sfârșitul unei epoci în administrație și în modul în care un servant public se raportează la public. Ei, celei care dispunea discreționar de dreptul la microfon al oricui, oricând, ei, bine, chiar ei i-au fost tăiate microfonul și vorba.

Printre voluntarii care au împărțit flyere și pliante alături de Nicușor Dan a fost și senatorul Vlad Alexandrescu și a întâlnit mulți oameni care au renunțat să meargă la vot. „Atâția ani de guvernare proastă a orașului și spectrul corupției au dus la o neîncredere adâncă a cetățeanului în administrația publică locală. Și este lucrul cel mai prost ce se poate întâmpla într-o democrație.” Atunci, a mărturisit fostul ministru al Culturii pentru Deutsche Welle, s-a temut că se va repeta situația din urmă cu patru ani, când absenteismul a făcut-o primar general pe Gabriela Firea. „Nu m-am gândit niciodată că nu vom ajunge unde ne-am propus să ajungem”, spune, în schimb, Vlad Voiculescu, și el fost ministru, al Sănătății, sub același premier, Dacian Cioloș, ca și Vlad Alexandrescu. „Dar”, completează viitorul viceprimar general, „mi-am închipuit că va fi o luptă grea și așa a fost.”

Și Nicușor Dan neagă că ar fi avut dubii că va câștiga de-a lungul campaniei. „Bineînțeles”, vine precizarea, „în orice întreprindere umană există variații emoționale. Dar”, continuă viitorul primar într-o discuție cu Deutsche Welle, „am crezut tot timpul că am prima șansă, pentru că veneam după un mandat absolut dezastruos. Ca să spun foarte direct, în această campanie electorală a contat foarte mult și rezultatul foarte slab al administrației de dinainte. A fost, apoi, voința politică a partidelor de opoziție, PNL și USR Plus, care -  în contextul alegerilor într-un singur tur - au decis să aibă un candidat comun. Dată fiind rivalitatea lor, acest candidat nu putea să fie decât un independent. Cred, însă, că pentru ca eu să ajung în poziția de contracandidat al titularului funcției a contat mult lupta mea începută din 2006. Oamenii au văzut o istorie în care cineva a luptat pentru spațiile verzi din București, pentru clădirile de patrimoniu, pentru o dezvoltare urbană coerentă a orașului.”

Fără siglă, fără protocol

Înainte de a se fi dedicat, în seara victoriei, voluntarilor săi, Nicușor Dan a făcut turul sediilor de campanie ale partidelor care i-au pus sigla pe candidatură. Sau, mai degrabă, nu i-au pus-o. Pe buletinul pentru votul primarului general nu a existat numele Nicușor Dan. În schimb, într-un chenar gol, fără simboluri de partid, bine ascuns tocmai la poziția 15, s-a aflat candidatul Dan Nicușor Dănuț. Nici un singur comunicator al partidelor PNL și USR-Plus nu s-a gândit că ar fi bine să-l dezvăluie alegătorilor și să nu-i lase surprinși în cabina de vot.

Spre deosebire de cartierul general al lui Nicușor Dan, mutat în stradă și deschis către oameni, la sediul central liberal, toată echipa era închisă în vila din Modrogan. Nimeni nu l-a întâmpinat pe noul primar. Câștigătorul alegerilor, eroul serii, venit cu mașina proprie pe care un portar i-a cerut să o parcheze cumva în spatele porții, și-a făcut drum prin noapte și printre jurnaliști, către biroul „de la partid” al primului ministru Ludovic Orban. 

Nicușor Dan și premierul Ludovic Orban
Nicușor Dan și premierul Ludovic Orban Imagine: Cristian Ștefănescu/DW

Între timp, la sediul USR-Plus, co-președinții Barna și Cioloș intrau de la o televiziune la alta. Din când în când, dialogul le era acoperit de chiotele celor care aflau noutăți despre rezultatele naționale ale alegerilor locale. Printre ei, la Timișoara, Dominic Fritz. Nicușor Dan nu îl cunoaște personal, „dar am auzit de bine despre el. Sunt convins că este cineva care trăiește în secolul 21 și înțelege ce înseamnă o administrație de secol 21”.

Fum, apă și foc, carte și sănătate

Ce crede Nicușor Dan că implică un asemenea fel de a face administrație pentru primarul ales de Capitalei? „București are în momentul acesta niște probleme structurale: traficul, termoficarea și poluarea atmosferică. Și mai sunt câteva - clădirile cu risc seismic, infrastructura de educație, cea de sănătate. Primele trei trebuie rezolvate. Știm și cum, și cât costă. Odată aceste probleme stabilizate, trebuie să ne gândim la cum va arăta orașul peste zece ani. Din punct de vedere economic, are un potențial pe care i-l dau industria IT și industriile creative. Trebuie să îl valorificăm. Acesta este avantajul nostru competitiv în piața globală și e o zonă pe care trebuie să-l dezvoltăm.”

Despre infrastructura din învățământ și cea din sănătate ne-a vorbit Vlad Voiculescu, cel care dintre consilierii generali ai Municipiului București a fost prezentat drept viitorul viceprimar al Capitalei: „Îmi este mai ușor să vizualizez cum or să arate domeniile de care o să mă ocup eu. Aș vrea ca în domeniul sanitar să existe coordonare, plan de dezvoltare pentru infrastructură și pentru resursa umană. La fel și în educație - standarde și o resursă umană prețuită și motivată.”

Piedone și alte fapte de corupție

Între timp, strategii USR-Plus află că, în cursa pentru sectorul 5 al Capitalei, fieful marginalilor și al vulnerabililor sociali, candidatul propus de liberali și asumat la comun, secretarul de stat din Justiție, Cristian Băcanu, se află în frunte, la egalitate de puncte cu Cristian Popescu, zis Piedone, reprezentantul „umaniștilor”, partidul turnătorului Dan Voiculescu. Vestea, în principiu bună, stârnește mai degrabă stupoare: cum poate cineva să îl voteze, la nici cinci ani de la Colectiv, pe omul care însumează toate atributele corupției care au permis tragedia din 2015?

Pentru Vlad Voiculescu, situația „este greu de crezut și greu de acceptat. Avem o misiune, noi, cei care vedem și înțelegem: să-i facem pe cât mai mulți să vadă și să înțeleagă și să voteze data următoare în consecință. Dar ar trebui să avem și alte mecanisme care să oprească oameni profund corupți și imorali de la a face lucruri cel puțin ilegale, dacă nu și imorale”.

Pe de altă parte, în Primăria Generală, Vlad Voiculescu se așteaptă să găsească „o întreagă caracatiță coruptă. Sunt interese de sute de milioane de euro, probabil, în primăria generală și în primăriile de sector. Lucrurile acestea trebuie deconstruite. Nicușor Dan și USR-Plus, în consiliul general, s-au bazat pe justiție doar ca o soluție de avarie, după ce toate celelalte nu au funcționat. O organizație trebuie să livreze ceea ce promite și trebuie să-și corecteze mecanismele interne în așa fel încât rezultatul să fie altul decât corupția. Într-o organizație privată - o bancă sau o fabrică - ai ceea ce se cheamă audit intern și ai tot felul de mecanisme care duc tot timpul la îmbunătățirea proceselor interne. Lucrurile pot fi corectate prin transparență”.

Cine dă tonul

Până una alta, odată câștigate primăriile, va fi nevoie de consilii cu care se poate lucra. Vlad Voiculescu se așteaptă, pentru Consiliul General, la o majoritate funcțională, împreună cu PNL. „Evident”, subliniază viitorul viceprimar, „partenerul major este USR-Plus. Cel puțin din estimările pe care le avem acum, scorul este dublu. Dar PNL este în momentul acesta partenerul acceptabil”.

Între timp, voluntarii de la sediul lui Nicușor Dan se retrag pentru poate prima noapte de liniște, după lunga campanie. Unii s-ar putea să reintre în luptă, pentru că până la alegerile parlamentare au mai rămas, teoretic, două luni. Obosit și el, viitorul primar își păstrează luciditatea și spune că mandatul pe care îl va primi oficial în vreo zece zile este condamnat la succes. „Exemplul Bucureștiului este foarte important pentru administrația publică din România. Miza pe care o avem noi este foarte mare: dacă noi vom reuși, vom schimba mult din administrația publică din România; dacă noi vom eșua - ceea ce nu iau în calcul - va fi nevoie de mult timp ca lumea să recapete încredere că se poate schimba ceva în bine”.

E deja trei dimineața. În București, undeva, în sectorul 5 al Capitalei, Andi Serafim, cetățean român cu drept de vot, se duce să-și ia bere de la non-stopul din colțul străzii Găgești. Vânzătoare îl servește pe caiet și îi spune, zâmbind complice, că nu e singurul care are motive de bucurie, în seara asta. „Nu, doamnă”, răspunde Serafim, „nu beau că a pierdut Firea. Am un meci care începe imediat și nu merge fără o bere. Dar mă bucur că a pierdut”.

Cristian Ștefănescu DW Română
Cristian Ștefănescu La DW din 2000, Cristian Ștefănescu scrie despre actualitatea românească și despre teme europene.