1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

"Germania este cea mai respectabilă țară din Europa"

9 mai 2017

Germanii trebuie să renunțe la complexele lor istorice și să preia conducerea în Europa: aceasta este dorința lui Lech Walesa, fost președinte al Poloniei și laureat al Nobelului Pentru Pace.

https://p.dw.com/p/2cfsE
Lech Walesa
Imagine: M. Biedrzycki /Lech-Walesa-Institut

DW: În ce direcție se îndreaptă astăzi Europa?

Lech Walesa: Este o întrebare bună, la care trebuie neapărat să găsim un răspuns. Trebuie să analizăm fundamentele Europei, sistemul său economic, modelul său de democrație.

Ne confruntăm cu populism, demagogie și abuzuri de putere comise de politicieni. Trebuie să ținem cont de părerea străzii: multe nu sunt azi pe placul oamenilor, populația și-a cam pierdut încrederea în partide. Ajunge să privim la Franța: acolo niciunul din candidații partidelor tradiționale nu a ajuns în turul decisiv al prezidențialelor. Președinte a fost ales un independent fără partid. Acest lucru ne arată că structurile actuale nu mai corespund realității. Intrăm într-o epocă  nouă și avem nevoie de o dezbatere privind crearea de structuri noi.

Pe 4 iunie 2014, în Piața Palatului din Varșovia, președintele american de atunci Barack Obama a susținut un discurs istoric, în fața a numeroși șefi de stat și de guverne din Europa. El v-a mulțumit atunci și dvs pentru contribuția adusă la răsturnarea comunismului și eliberarea Europei de Est. Cum vă simțiți atunci când, în același loc, are loc, cum s-a întâmplat recent, un marș al radicalilor de dreapta?

Nu găsim soluții iar acolo unde lipsesc soluțiile se trezesc demonii. Unii se apleacă prea mult la dreapta în căutările lor; alții, ca în SUA, aleg pe cineva cu totul neașteptat. De aceea trebuie să stimulăm dezbaterea despre găsirea unor soluții mai bune. Democrația noastră trebuie îmbunătățită. Dacă nu reușim acest lucru, va avea loc o revoltă.

Și în ce direcție se îndreaptă acum Polonia?

Lech Walesa, lider al greviștilor de la Gdansk, în 1980
Lech Walesa, lider al greviștilor de la Gdansk, în 1980Imagine: picture-alliance/dpa/Lehtikuva Oy

Polonia se află prea accentuat la dreapta, se amestecă de asemenea prea mult religia cu politica. Dar este doar o etapă, pentru că multe din lucrurile construite de noi în Polonia liberă sunt încă neterminate. Ceea ce se întâmplă în prezent este o evoluție greșită. Încă un motiv pentru care trebuie să găsim alte soluții. Acest diagnostic se aplică în toată Europa. Nemulțumirile se observă peste tot. Este deci vorba acum de vindecare. În Polonia, guvernanții actuali aplică terapia greșită. Problemele trebuie rezolvate, dar nu în acest mod, prin încălcarea principiilor democrației. Așa nu.

Ce este deci de făcut pentru a-i opri pe populiști?

Să spunem pe nume lucrurilor care nu ne plac. Să creăm noi programe și structuri corespunzătoare. La următoarele alegeri, să-i obligăm pe politicieni să le pună în aplicare.

Dreapta poloneză alimentează cu plăcere resentimentele anti-germane și prezintă scenarii de groază privind dominația germană. Îi vedeți pe germani drept o amenințare?

Am tot dreptul să abordez această temă, pentru că mi-am pierdut tatăl în război: Germania este azi cea mai respectabilă țară a Europei. Dar germanii au încă complexe. Ar trebui să renunțe la ele și să preia conducerea în Europa, pentru că sunt răspunzători pentru modul în care se dezvoltă Europa, din calitatea lor de cel mai puternic stat european.

Vedem că există unii care vor cu orice preț să distrugă Europa. Germanii trebuie să fie pregătiți pentru acest deznodământ și, la cinci minute după prăbușirea actualului proiect european, să pună pe picioare unul nou, de data aceasta mai deștept!

Interviul a fost realizat de Bartosz Dudek.