1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Windows Vista aduce câştiguri neaşteptate

8 mai 2007

Sistemul de operare Windows Vista a îmbunătăţit rezultatele financiare trimestriale ale companiei Microsoft, înlăturând teama că programul nu va avea succes deoarece este prea scump sau nu este compatibil cu aplicaţiile altor companii.

https://p.dw.com/p/B1tT
Imagine: AP

În primul trimestru al acestui an, profitul Microsoft a crescut cu 65%, ajungând la 4,93 miliarde dolari ( profit de 50 de cenţi/acţiune) în condiţiile în care aceeaşi perioadă a anului trecut arăta un profit de aproape 3 miliarde de dolari (profit de 29 de centi/acţiune).

Acţiunile au crescut cu 4,1% după ce Microsoft a făcut publice rezultatele financiare. Venitul gigantului software a crescut în al treilea trimestru fiscal cu 32%, ajungând la 14,4 miliarde US$.