În pădurea de minciuni

Secretara devenită ministru de interne şi-a ucis duminică ultimul rest de credibilitate, nu doar afirmând că legea nu este egală pentru toţi, spre a se corecta apoi, după o vagă ezitare.

Parvenită în funcţie graţie relaţiei ei cu tartorul teleormănean al PSD ajuns lider infractor al Camerei Deputaţilor, Carmen Dan ar fi fost discreditată plenar chiar dacă n-ar avea decât gura plină de minciuni, nu şi mâinile pătate de sânge.

Credibilitatea ei e zero, chiar dacă medicii ar constata, pe viitor, că, împreună cu jandarmii bătăuşi din Piaţa Victoriei, care l-au gazat pe Ilie Gâzea, provocându-i leşinul şi o hemoragie nazală pe loc, înainte să i se facă rău a doua zi, să se interneze şi să moară în răstimp de o săptămână, nu e vinovată de un asasinat.

Sau de-o ucidere din culpă. Într-o declaraţie de presă la finalul căreia, cu tipica laşitate a politrucului delincvent aflat în defensivă, n-a admis întrebări ale presei, ministrul PSDist de interne a perorat duminică interminabil, împletindu-şi discursul cu scorneli. Destinate in corpore manipulării, neadevărurile cu pricina s-au ivit în spaţiul public, în majoritatea lor, prin omisiuni.

Astfel, prin textul ei îndelung bibilit, menit s-o disculpe şi să-i facă iertaţi pe jandarminerii ei, Carmen-decât Dan a alocat o mare atenţie şi un răstimp neobişnuit de lung, unor prezumtive ”manipulări” din massmedia cu privire la evenimentele de la 10 august.

Ele au existat, căci netul e plin de ştiri false. Dar, a uitat esenţialul. Şi, spre ghinionul ei, am fost mulţi martori oculari dotaţi cu telefoane şi camere de luat vederi la faţa locului. Încât decisive nu sunt exagerările şi glumiţele-fake-news antiguvernamentale din reţelele de socializare.

Net mai greu atârnă minciunile autorităţilor. Ale secretarei din Teleorman, ”pădurea nebună”, pe turceşte. Deşi declamate ritos, pe tonul tăios, amintind de sadismul faimoasei Ilse Koch, gardiana nazistă supranumită "Vrăjitoarea din Buchenwald”, deci din pădurea de fagi, născocirile doamnei Dan n-aveau cum să aibă picioare lungi. 

Deloc de mirare că, la nici 24 de ore de la discursul ei inventiv, recorder i le-a demontat credibil. După o foarte sumară căutare, ziariştii de investigaţie au depistat şi documentat nu mai puţin de zece instanţe de brutalităţi şi bestialităţi comise de jandarmi împotriva unor demonstranţi paşnici în acea zi de graţie a reunificării românilor din ţară şi străinătate, într-un protest anticleptocratic insuportabil pentru regimul Dragnea.

Or, după nu mai puţin de nouă zile de la evenimente, demnitara lui Dragnea, deşi conduce ditai ministerul de interne şi are la dispoziţie coşcogea serviciul secret al MAI, afirmase că ar fi găsit doar cinci posibile abuzuri ale jandarmilor.

Dacă, din două una, tocmai ministrul de interne, căruia îi sunt subordonate, între altele, poliţia şi jandarmeria, nu e în stare să descopere adevărul, ori îl falsifică, preferând să mintă în loc să şi-l asume deschis şi să-şi ofere de urgenţă demisia, necesară şi într-un caz şi-n celălalt elucidării fărădelegilor comise, cum să i se tolereze, oare, menţinerea în funcţie?

E evident că, în orice democraţie şi în orice stat de drept, ca şi în orice ţară europeană, civilizată, perpetuarea în funcţie a ministrului Carmen Dan ar fi fost de domeniul imposibilului încă înainte ca mâna dreaptă a lui Dragnea să-şi dea cu stângu-n dreptu' la ridicola ei declaraţie de presă. 

Din păcate, de la 10 august încoace, România a încetat să fie o democraţie, fie şi defectă. A încetat să fie un stat de drept, european, civilizat. Spre a-l salva de gratii pe Liviu Dragnea, ţara ai cărei jandarmi îşi bat şi îşi gazează propria populaţie e mutată programatic sub zodia unor Putin şi Erdogan, într-un spaţiu asiatic situat în afara normelor de drept occidentale.

Ceea ce-i sileşte cetăţenii alcătuindu-i segmentul cel mai educat, productiv şi capabil s-o apere de vicisitudini viitoare, să emigreze şi să-şi pună talentul în serviciul altor naţiuni.  

Dacă nici aceasta nu e trădare naţională, nu ştiu ce noimă ar mai putea avea această sintagmă. Or, făptaşii încearcă să-şi prostească poporul propunându-i ca ţap ispăşitor concret, pe lângă abstractul „stat paralel”, pe preşedintele ales direct de români, singurul politician de frunte care, în ciuda carenţelor sale, a stăruit să le spună oamenilor adevărul.

Că lucrurile au ajuns atât de departe nu e însă doar vina PSD şi a manipulărilor lanţului ei de televiziuni de falsificat şi linşat. Ori efectul neajunsurilor unui şef de stat care i-a dat ”ciumei roşii” cam prea multe şanse. E şi consecinţa indolenţei unui electorat prea credul, prea naiv, docil şi iertător, prea adesea indiferent, fatalist şi plin de lehamite politică.

Îngăduinţa lui vinovată a condiţionat tolerarea sistemică, după 1989, a unei întregi reţele securisto-comunisto-legionare acreditând, în loc să fie lustrată şi izolată, minciuni istorice enorme, spre a-i compromite naţiunii memoria şi a o livra altor experimente autoritare, dictatoriale şi totalitare.

Impunerea lor n-ar fi avut însă nicio şansă fără deficienţele regretabile ale unui elite occidentale de stânga. Care, autodetestându-se şi prea clementă ea însăşi cu extremismul comunist, a permis, cu o aiuritoare pasivitate, punerea în pericol a democraţiilor europene prin neototalitarisme. Prin islamism şi populism, în apus, prin putinism, erdoganism şi indiferenţă faţă de derapajele româneşti în răsărit.

Dominată de social-democraţii germani, această elită a refuzat, mult timp, să ia act de totalitarismul PSD-ist. Cuplate cu decăderea stângii apusene, barbariile jandarmeriadei de la 10 august par să fi pus capăt acestei cecităţi, alertând pentru prima dată, plenar, massmedia de stânga şi de dreapta din vest.

Dar perpetuarea acestei atenţii şi ajutorul pe care l-ar putea genera pentru democraţia românească vor depinde strict de capacitatea românilor de a ieşi din pădurea de minciuni plantată de regimul Dragnea, de a-şi articula vizibil protestul şi de a nu-i mai tolera la putere pe autorii alunecării în bestialitatea de codru în epoca de piatră a tiraniei româneşti.