Apusul imperiului comunist

În vara lui 1991, economia Uniunii Sovietice era în cădere liberă, deficitul se mărea vizibil, rezervele de valută şi aur fuseseră decimate, iar reformele provizorii ale preşedintelui Mihail Gorbaciov nu făceau decât să accentueze criza. Georgia şi Azerbaidjan erau măcinate de conflicte etnice, iar Lituania îşi declarase independenţa devenind prima republică desprinsă de imperiul comunist (ianuarie 1991).

În ciuda intervenţiei unui comando KGB trimis la Vilnius, ţara nu a mai putut fi reîntoarsă din drumul către democraţie. În primăvara lui 1991, cinci republici sovietice şi-au exprimat dorinţa de independenţă. Gorbaciov scăpase din mână frâiele ţării.

"Uniunea Sovietică ar fi trebuit şi ar fi putut fi salvată", spune acum fostul lider politic. În Rusia, forţele democratice doreau să pună capăt regimului totalitar. Conform rezultatelor înregistrate la referendumul organizat în martie 1991, peste 70% din electoratul rus s-a pronunţat în favoarea păstrării Uniunii Sovietice într-o nouă formă de organizare administrativă şi economică.

Un nou tratat urma să transforme Uniunea într-o confederaţie de state suverane cu drepturi egale şi un guvern central. Chiar dacă la negocierile purtate în reşedinţa lui Gorbaciov au luat parte numai nouă din cele cinsprezece republici sovietice, pe 20 august 1991 urma să fie semnat documentul.

Dar cu numai o zi înainte, temerile multor lideri occidentali s-au adeverit: Gorbaciov a fost înlăturat de la putere. Lovitura de stat a fost organizată de către "vechii comunişti" care nu acceptau reformele preşedintelui. "Dacă au văzut că prin metode politice obişnuite nu obţin nimic, au pus la cale un puci împotriva mea", îşi aminteşte Gorbaciov.

Din "Comitetul de urgenţă" care a organizat lovitura de stat făceau parte, printre alţii, fostul ministru al apărării, ministrul de interne şi şeful KGB. Ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice a fost reţinut cu forţa, împreună cu familia, în reşedinţa de vacanţă de pe Crimeea. În ţară a fost instituită starea de urgenţă, iar Moscova a fost invadată de tancuri. Organizatorii puciului au anunţat că preşedintele în exerciţiu are probleme de sănătate şi că Rusia trebuie salvată de la "catastrofă".

La putere s-a instalat Boris Elţîn care s-a profilat ca oponent al comuniştilor. După trei zile, starea de urgenţă a fost ridicată. Pe 22 august, Gorbaciov s-a întors la Moscova, vizibil afectat de evenimentele petrecute în ultimele zile. Cei care au pus la cale puciul au fost arestaţi, iar Partidul Comunist a fost interzis.

Lovitura de stat prin care se urmărea "salvarea" Uniunii Sovietice a avut însă efectul opus: în perioada imediat următoare, Ucraina şi alte republici şi-au declarat independenţa. Pe 26 decembrie 1991, fostul imperiu comunist era, oficial, destrămat.

"Concurenţa dintre comunism şi capitalism a jucat un rol important în destrămarea Uniunii Sovietice", este de părere Gerhard Simon, expert în probleme est-europene la Universitatea din Köln. "Marea greşeală a propagandei şi ideologiei sovietice a fost raportarea permanentă la occident", conchide Simon.

Autori: Roman Goncharenko, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder