Buricul funerar al României, în criză

De la Casa Poporului, la cimitir

Simeria face parte din acea specie de aşezare crescută nenatural în jurul singurei industrii dezvoltate în perioada comunistă. Dar, spre deosebire de alte locuri, aici capitalismul nu a îngropat fabrica. Dimpotrivă.

De aici pleacă majoritatea produselor din marmură care decorează vilele românilor înstăriţi pentru că, la Simeria, funcţionează compania Marmosim, deţinută de familia ministrului şi fostului primar de capitală, Adriean Videanu.

Fabrica Marmosim a fost „împroprietărită” de către comunişti cu Ruşchiţa, cea mai mare carieră de marmură din România, aflată la 120 kilometri distanţă. În anii 80 sute de oameni au învăţat aici meseria de cioplitor în marmură, pentru a putea decora uriaşa Casă a Poporului de la Bucureşti.

După 1989, fabrica Marmosim a fost privatizată şi, după alţi câţiva ani, unul dintre clienţii Marmosim-ului a reuşit să o cumpere, fabrica şi cariera devenind proprietatea familiei Videanu.

Pe drumul de la „fabrica clasei muncitoare” către „fabrica ministrului” s-au pierdut destui cioplitori. Unii dintre ei s-au apucat de făcut cruci. Domnul Paul, cioplitor în marmură din Simeria:

„În total sunt în jur de 45 de ateliere numai în Simeria pentru că aici au învăţat meserie, la Marmosim. Au plecat din fabrică şi fiecare şi-a deschis o afacere particulară”.

Criză în buricul funerar al României

Fiind vorba de afaceri de familie, cioplitorii îşi au depozitul în curte şi, tot acolo, spaţiul de expunere. De pe şosea se vede că în curţile oamenilor nu cresc copaci cu rod, ci cruci albe.

„E greu pentru că sunt foarte mulţi şi, unde-i grămadă, preţul scade mult şi nu mai poţi câştiga. Câteodată trece o lună întreagă şi nu ia nimeni. Oamenii neavând bani, le trebe mai ieftin. Din ce să trăim? Din grădină, din ce putem şi noi”.

O sursă de câştig sunt intermediarii de la oraş, care vin şi cumpără en-gros monumente funerare din Simeria, pentru a le vinde mai scump la oraş. Firmele de pompe funebre din Cluj, Alba-Iulia, Caransebeş sau chiar Timişoara se aprovizionează de aici.

Dar cioplitorii o duc şi mai greu în ultima vreme. Nu doar criza e de vină, spune domnul Paul, ci şi relaţia cu furnizorul lor de marmură, cariera de la Ruşchiţa, unde un bloc de 7 tone poate costa şi 200 de milioane de lei vechi, iar dacă piatra e fisurată oamenii rămân cu ea în curte.

Groapa cu lei

Posibilitatea micului cioplitor de a reclama marea companie nu există:

„Domnul Videanu, care are acum Marmosim-ul, are cariera. Tot îi a lui. Tot. Vinde foarte, foarte scump. Probabil că nu-i convine concurenţa. Ar vinde numai el. Au făcut şi ei monumente, dar la preţurile lor, de trei-patru ori mai scumpe decât ale noastre. Normal că nu cumpăra nimeni de la el. Şi atunci, ca el să ne pună pe noi pe butuci, ne-a ridicat preţurile la marmură. Numai aşa a putut să ne facă praf pe noi, cei privaţi”.

Pentru a supravieţui dictaturii anilor 80, cioplitorii din Simeria au decorat Casa Poporului. Pentru a reuşi în anii tranziţiei, cioplitorii au început să decoreze casele veşnice ale oamenilor din popor. Acum, când România este o ţară europeană capitalistă, cioplitorii de cruci din Simeria nu-şi mai află rostul.

„Există o zicală”, spune domnul Paul: „pe mine, dacă mă aruncaţi în groapa cu lei, să mă aruncaţi în groapa cu lei sătui. Dar ăştia...tot nesătui văd eu că sunt”.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident