1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

CSM-ul actual este compromis integral

26 ianuarie 2011

CSM-ul, ca garant al independenţei puterii judecătoreşti, a fost o formă fără fond, noţiune fără sens în vestul Europei, dar care este plină de semnificaţii pentru istoria modernă a României.

https://p.dw.com/p/QvW3
Imagine: Fotolia/vician_petar

Curtea Constituţională a reuşit marţi să învingă o iluzie periculoasă: aceea că voinţa puterii judecătoreşti nu poate fi în nici un fel limitată. Din clipa în care magistraţii au descoperit că pot învinge deciziile guvernului, s-a creat un dezechilibru grav.

Aşa cum se ştie, magistraţii au obţinut la un moment dat revizuirea propriilor venituri şi plata lor retroactivă. Membrii aparatului judiciar au părut să se constituie într-un corp social distinct, care pretinde privilegii.

În plus, invocând invariabil independenţa puterii judecătoreşti, magistraţii s-au opus sistematic reformelor, fie că ele priveau strict aparatul judiciar, fie că se refereau la întreaga societate, ca în cazul legilor de unificare a salariilor şi a pensiilor. În acest context, decizia de marţi a CCR dobândeşte o importanţă sporită.

Dezechilibrul acesta constituţional s-a manifestat din clipa în care a fost instituit în România CSM-ul ca for suprem al puterii judecătoreşti.

Până atunci, guvernele, în ciuda inamovibilităţii judecătorilor, aveau o mare putere, cu efecte paralizante, asupra administrării Justiţiei, dar după aceea aparatul judiciar o cunoscut o nefirească mişcare lăuntrică de „emancipare”. Un rău, imixtiunea directă a Guvernului, a fost înlocuit cu altul, autonomia discreţionară a puterii juidecătoreşti.

CSM-ul, ca garant al independenţei puterii judecătoreşti, a fost o formă fără fond, noţiune care nu are nici un înţeles în vestul Europei, dar care este plină de semnificaţii pentru întreaga istorie modernă a României.

În termeni cât mai simpli, o formă fără fond desemnează o instituţie importată din Occident, care nu se susţine însă pe întreaga tradiţie de principii şi legi nescrise care asigură buna funcţionare a instituţiilor occidentale.

Speranţa, formulată de altfel explicit de teoreticienii modernizării româneşti, este ca aceste forme să-şi dobândească, încetul cu încetul, conţinutul. Dar puţini sunt dispuşi astăzi să admită eşecul, fie şi provizoriu, al CSM ca instituţie, cu atât mai mult cu cât acesta nu aparţine doar legiuitorului român, ci şi consilierilor occidentali, care, cu girul guvernelor proprii şi al Comisiei Europene, au mizat mult pe acest CSM.

Doar fostul ministru de justiţie, Monica Macovei, mereu gata să rostească adevăruri incomode, a vorbit despre acest eşec, sugerând totodată anumite schimbri legislative.

Ideea a rămas însă izolată, pentru că nu există nici o încredere că ar putea exista vreun guvern capabil să asigure o administrare imparţială a Justiţiei. Prin urmare, sistemul instituţional românesc va încerca să evolueze în datele actuale.

Dar pentru ca să se schimbe cu adevărat ceva e nevoie de o anumită radicalitate. Întregul CSM aflat în funcţiune, ar trebui destituit, iar alegerile ar trebui reluate.

Pentru că nu doar magistraţii aflaţi la al doilea mandat, (Dan Lupaşcu. Lidia Bărbulescu şi Dan Chiujdea) sunt o problemă, ci şi noul preşedinte al acestui for, judecătorul Horaţius Dumbravă.

La o zi după alegerea sa în fruntea instituţiei, au fost publicate fotografii ale sale în postúri care îi afectează inevitabil prestigiul şi credibilitatea. Autenticitatea fotografiilor nu a fost contestată, dar s-a obiectat că este vorba de viaţa privată, care n-ar trebui judecată după criteriile vieţii publice.

Cum va putea însă preşedintele forului disciplinar al Justiţiei să adopte o postúră severă şi gravă atunci când toată lumea l-a văzut ca pe un chefliu de rând, cu sticla atârnată de gât şi abandonat unui dans şi unui lamento de manea recentă?

Chiar dacă magistratul de la Târgu Mureş a fost integru în activitatea de judecată, chiar dacă a criticat mita din practica judiciară, el şi-a pierdut autoritatea pe care o pretinde poziţia deţinută.

Mai mult decât atât, spre neşansa lui, un senator PDL i-a luat apărarea, sugerând, fără voie, că asistăm la o nouă şi insidioasă politizare a Justiţiei. Dacă Opoziţia (şi poate UDMR sau UNPR) au validat abuzul celor aflaţi la al doilea mandat, PDL pare dispus să treacă cu vederea abaterile favoriţilor săi.

Ar fi de aceea mai bine pentru toată lumea ca alegerile să fie reluate şi CSM-ul să fie înlocuit integral.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu