Încleștarea cu virusul, la capătul morții

George Cană, 33 de ani, a atins moartea și s-a răzgândit. Când a deschis ochii avea senzația că e undeva într-un viitor apropiat, în anul 2023, dar nu-și amintea nimic din ultimele trei săptămâni.

Face parte astăzi din grupul celor foarte puțini pe care virusul i-a luat și i-a purtat într-o lungă călătorie până în secția de terapie intensivă și a supraviețuit.

Norocul lui a fost că a ajuns în Spitalul Universitar Giessen, un avanpost german în lupta cu epidemia.

În România, doar maximum 3 persoane din 10 supraviețuiesc odată ce au ajuns la ATI. În Belgia, de exemplu, rata de însănătoșire e de 65%, iar la spitalul german specializat în salvarea bolnavilor grav de Covid, rata e și mai ridicată.

“Am probleme de memorie”, mi-a spus George, la primul mesaj pe care a putut să mi-l trimită după ce a ieșit din comă. Suntem de câțiva ani prieteni pe Facebook. Nu l-am cunoscut personal, dar sper s-o fac în curând.

George a fost una dintre sutele de persoane infectate care au decis să țină un jurnal pe Facebook despre evoluția bolii sale. 

A făcut-o pentru a atrage atenția despre gravitatea infecției, dar și cu speranța că va parcurge o călătorie scurtă.

“De azi sunt un număr într-o statistică pe care proștii nu o recunosc… Sper să trec cu bine peste tot. Iar cei care încă mai vorbesc despre conspirații să nu simtă niciun sfert din ce simt eu acum”, a scris George Cană într-o postare publicată pe Facebook în data de 11 martie.

O viață nouă în Germania

E din Ploiești și a lucrat mult timp ca DJ în diverse cluburi din țară. În anul 2019, împreună cu soția sa, Ioana, au luat decizia să plece din România.

“Am făcut în prealabil școala de operatori moto-stivuitor, știind că este o profesie căutată și bine plătită în Occident. Nu necesita mult efort fizic, doar concentrare”, a povestit George Cană pentru SpotMedia.ro.

Când a plecat, nu cunoștea limba. El povestește că a învățat câteva expresii, uitându-se la clipuri pe YouTube. Dar atât el, cât și soția lui vorbeau bine limba engleză. Mai fuseseră plecați împreună trei luni să muncească în Belgia și își amintea că s-au descurcat bine.

“Pentru a căpăta experiență în noua mea meserie, am lucrat o perioadă de trei luni la P&G, din Urlați, județul Prahova, o companie foarte strictă în privința regulilor. Aici am pus în practică tot ce învățasem. Exact ca la carte”, povestește el.

Când a ajuns în Germania, cei doi au semnat un contract cu o companie farmaceutică, fiind angajați la un depozit de medicamente. 

George și Ioana au stat într-o pensiune, apoi, “cu puțin noroc”, au reușit să-și închirieze o locuință.

După o scurtă perioadă au primit o ofertă de la o companie mult mai mare, tot din domeniul farmaceutic, care le-a oferit contracte pe o perioadă nedeterminată.

“Planul pentru anul acesta era să ne facem amândoi vaccinul și, apoi, îmi doream din tot sufletul un copil. Pentru asta am plecat din țară. Vreau un copil care să aibă mai multe șanse în viață. Nu sunt mulțumit de sistemul de educație din România. Aici, din ce am vorbit cu mai mulți germani, școala te pregătește pentru ceea ce-ți place, pentru ce dorești să faci în viață”, povestește George.

În 2019, când a plecat spre Germania, pandemia era rodul imaginației unor scriitori sau regizori de film. Deși existaseră atenționările H1N1 și SARS, prea puțini se gândeau la urgia ce urma să pornească la sfârșitul acelui an din China.

“Nici eu și nici soția nu suntem persoane cu multă școală, dar îmi place să învăț lucruri noi. Citesc zilnic, sunt fost olimpic la istorie, fiind pasionat de acest domeniu, dar și de cel politic. Per total, îmi place în Germania. Soția mea are încă probleme de adaptare, dar ea lucrează cu mulți turci, români și polonezi, fiindu-i mai greu”, a descris George plecarea din România și cum se descurcă în țara de adopție.

Citiți articolul integral AICI.