1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Încotro se îndreaptă Deutsche Bank?

Rolf Wenkel / Alina Kühnel28 octombrie 2015

De data aceasta, va fi cu adevărat un nou început: noul şef al Deutsche Bank, britanicul John Cryan, prezintă joi conceptul de restructurare fundamentală a concernului.

https://p.dw.com/p/1GvuI
Sediul Deutsche Bank din Frankfurt pe Main
Sediul Deutsche Bank din Frankfurt pe MainImagine: Reuters/R. Orlowski

"O fantomă conduce Deutsche Bank", anunţa Spiegel Online, "Co-şeful Deutsche Bank evită apariţiile publice", scria Frankfurter Allgemeine în ediţia online, "Bărbatul care se ascunde" - aşa îl caracteriza Süddeutsche Zeitung pe noul şef al concernului financiar.

Şi, într-adevăr: numit de patru luni oficial în funcţie, britanicul John Cryan a trebuit să anunţe o pierdere record în al treilea trimestru al anului şi o restructurare radicală a concernului financiar din Frankfurt - dar personal nu s-a prezentat public. Spre deosebire de predecesorii lui, britanicul Anshu Jain sau elvețianul Josef Ackermann, care deveniseră figuri publice, Cryan a refuzat să apară în lumina reflectoarelor.

Principiul rămânea valabil şi la conferinţa de joi. Se planificase ca analiştii şi managerii de fonduri să prezinte la Londra planurile de restructurare şi noile formule de conducere, urmând ca de abia spre seară să fie informată şi presa germană, într-o teleconferinţă. Planul a fost însă criticat: Cryan acuzat că evită contactul cu presa germană, deşi el este şeful Deutsche Bank.

Prima apariţie în faţa presei

A fost nevoit să îşi schimbe poziţia - joi după-amiază, se va prezenta pentru prima oară opiniei publice germane. Alături de co-şeful (până la mijlocul lunii mai, anul viitor) Consiliului de Administraţie, Jürgen Fitschen, de şeful Consiliului de Supraveghere, Marcus Schenk şi de şeful sectorului pentru clieţi privaţi, Christian Sewing, Cryan va explica cum va redresa Deutsche Bank, după numeroase scandaluri.

Direcţia a fost deja indicată de Cryan, la finalul unei şedinţe extraordinare, la mijlocul lunii octombrie: "ne dorim o bancă mai bine controlată, mai eficientă şi mai bine coordonată". Experţii consideră că Cryan a anunţat astfel cea mai mare reorganizare din istoria concernului. Divizia de investiții va fi spartă, sectorul clienţilor privaţi se va orienta mai mult spre cei bogaţi, Postbank va fi cotată la bursă şi 10 din cele 16 comisii adiacente conducerii vor fi dizolvate.

Un pragmatic atent la costuri

Această abordare este bine primită de mulţi. Cryan a fost lăudat pentru controalele comandate la nivelul conducerii şi pentru renunţarea la patru din membrii Consiliului de Conducere. Pe de altă parte, a şi speriat, în perspectiva concedierii a mii de angajaţi. Noul şef din Frankfurt nu este impresionat. În timp ce predecesorii lui Jain şi Fitschen s-au referit deseori la schimbările impuse de criza financiară, Cryan are motive mult mai profane. Pentru el este "pur şi simplu inaceptabil" că banca este implicată în atât de multe scandaluri, care reduc semnificativ marja caştigului.

John Cryan
John CryanImagine: AFP/Getty Images/S. Derungs

Şi scandalurile continuă. Cel mai recent vizează spălarea de bani descoperită la filiala din Moscova. Anchetatorii americani şi britanici analizează acum legăturile cu apropiaţii preşedintelui Vladimir Putin, după cum anunţa "Financial Times".

Ameninţarea unor pedepse drastice

Ministerul de Justiţie de la Washington s-a autosesizat încă din luna august. Deutsche Bank a analizat direct acuzaţiile, negăsind niciun fel de ilegalităţi. Dar tranzacţiie în valoare de până la şase miliarde de dolari s-au desfăşurat între 2011 şi începutul anului 2015. Sancţiunile economice împotriva Rusiei au fost anulate, din cauza războiului din Estul Ucrainei, la mijlocul anului 2014.

Luni, Deutsche Bank anunţa că a devenit prioritară analizarea unor eventuale afaceri dubioase între Moscova şi Londra. Conducerea concernului cooperează cu autorităţile, a luat deja măsuri disciplinare şi va mai lua măsuri, dacă se impun. Printre deciziile disciplinare se numără concedierea mai multor parteneri din Moscova.

Penalizările pot fi drastice, dat fiind că autorităţile nord-americane sunt extrem de dure în astfel de cazuri. Dar bancherii germani au mai trecut prin experienţe similare: au plătit nu mai puţin de 2,5 miliarde de dolari în luna aprilie, pentru ca autorităţile britanice şi nord-americane să renunţe la anchetele în domeniul dreptului civil.