1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Învăţământul la distanţă - o problemă de disciplină şi management al timpului

17 martie 2010

E-Learning sau învăţământul la distanţă este posibilitatea de a absolvi o facultate fără a frecventa cursuri sau seminarii. Doar examenele trebuie susţinute la sediul instituţiei de învăţământ superior.

https://p.dw.com/p/MV2X
Manuel Lippert, la studiu în sufragerieImagine: Vanessa Dähn

Dar, cine nu e disciplinat şi nu ştie să-şi organizeze timpul nici nu trebuie să încerce să studieze în acest sistem. Manuel Lippert din Köln are însă aceste calităţi, de vreme ce a reuşit să dobândească un titlu academic în condiţii grele, fiind salariat şi tată a doi copii.

Manuel Lippert a studiat prin internet şase semestre la Universiateta Beuth din Berlin. Aceasta a însemnat mai ales o reducere a timpului rezervat familiei, soţiei sale şi celor două fiice, fiindcă în timpul zilei el şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, fiind subofiţer al armatei germane.

Absolventul povesteşte: "Dimineaţa am plecat normal la lucru, am muncit până seara, m-am întors uşor obosit acasă, am mâncat rapid ceva şi m-am pus pe învăţat până târziu în toiul nopţii. Cea mai mare parte din materie m-am vâzut însă nevoit s-o amân pentru sfârşiturile de săptămână. Adesea s-a întâmplat să stau fie sâmbătă fie duminică şi să învăţ întreaga zi."

În timpul celor 12 ani petrecuţi în armată, Lippert a absolvit facultatea de studii economice şi s-a înscris la cursuri de perfecţionare înainte de a-i expira contractul. Astfel, el a vrut să-şi îmbunătăţească şansele pe piaţa muncii.

Didacta - Porträt eines E-Learners
Lippert, alături de familie, într-un moment de pauzăImagine: Vanessa Dähn

Totuşi, nu ia- fost uşor să sacrifice din timpul alocat familiei pentru a învăţa. Mult mai comod i-ar fi fost să stea serile la televizor tolănit pe canapea alături de soţie. A găsit însă o soluţie de compromis, instalându-şi laptopul pe masa din sufragerie, în imediata apropiere a celor dragi. A fost un sacrificiu care trebuie luat în considerare de oricine se decide pentru învăţământul la distanţă.

Acelaşi manuel Lippert a povestit: "Cred că este important pe de-o parte să te gândeşti dacă acest erort îţi aduce ceva la nivelul vieţii profesionale. Apoi, este foarte important să te consulţi cu familia şi să iei decizia îmopreună. Până la urmă întregul efort este făcut în comun, chiar dacă numai unul ia diploma. Este până la urmă o afacere de familie."

Manuel şi soţia sa sunt din fericire de aceeaşi părere. Pentru ei este important să-şi fixeze din timp în timp noi ţeluri în viaţă. Şi primul succes nu s-a lăsat aşteptat. Încă din timpul studiului, el şi-a găsit un nou loc de muncă, nefiind nevoit să treacă printr-o perioadă de şomaj.

Din armată el s-a mutat la o firmă de consultanţă în domeniul economic. Şi fiindcă în cazul său învăţământul la distanţă a funcţionat atât de bine, începând din toamnă şi soţia sa îi va urma exemplul.

Autori: Vanessa Daehn/Ioachim Alexandru
Redactor: Vlad Drăghicescu