Şah la democraţie

Democraţia trăieşte din încrederea nutrită în ea. Erodarea acestei încrederi se produce prin varii mijloace şi atitudini, semnalizând în genere impunitatea în faţa legii a dictatorilor şi lipsa de respect faţă de propriile principii democratice occidentale.

Încrederea în democraţie se demolează bunăoară prin obedienţa unor demnitari apuseni faţă de tirani şi terorişti pasămite spăşiţi, în fapt neconvertiţi decât formal, de felul preşedintelui libian Gaddafi. E cazul preşedintelui Elveţiei care nu s-a dat în lături să-i ceară Libiei iertare pentru arestarea absolut legală, de către poliţişti elveţieni, a huliganicului fiu al dictatorului de la Tripoli.

E cazul justiţiei scoţiene, care nu s-a sinchisit de sutele de victime americane ale lui Gaddafi şi de urmaşii acestora, punându-l în libertate, din raţiuni aparent umanitare, pe agentul secret libian care a comis atentatul de la Lockerbie. În fapt, nu se încalcă defel principiile umanitare dacă un deţinut, fie chiar şi grav bolnav, e tratat cum trebuie în condiţii de formală detenţie.

Şi e şi cazul poziţiei adoptate de demnitari din vest faţă de Rusia şi de China, la cheremul energetic şi comercial al cărora occidentul continuă să fie de ani buni.

La toate acestea se adaugă politici împăciuitoriste de lungă durată faţă de regimuri totalitare precum cele de la Fenian şi Teheran. După cum se constata recent, Coreea comunistă şi Iranul nu împărtăşesc doar o feroce ură faţă de Apus, dorinţa de-a face şah-mat democraţiile occidentale, precum şi ambiţii nucleare menite să le ofere instrumente de şantaj, ci şi-un rentabil comerţ cu rachete şi cu alte arme.

Nu altfel stau lucrurile în atitudinea occidentală faţă de Honduras. Sub Obama, administraţia americană s-a pliat integral revendicărilor liderului naţional-comunist al Venezuelei, continuând să strângă şurubul în relaţiile faţă de autorităţile de la Tegucigalpa. SUA au ameninţat Hondurasul cu tăierea unor ajutoare în valoare de 135 de milioane de dolari. America a suspendat cooperarea în materie de vize cu cetăţenii micului stat latino-american. Cu ajutorul demn de o cauză mai bună al SUA, Honduras s-a văzut complet izolat în Organizaţia Statelor Americane. Iar în culise, după cum relevă ziarul new-yorkez Wall Street Journal, oficialităţile din Washington par să ameninţe Tegucigalpa cu o posibilă intervenţie militară.

În aparenţă, motivele acestei politici de forţă sunt perfect onorabile. Preşedintele ales al ţării, Manuel Zelaya, a fost alungat de la putere, iar America, Venezuela şi alte guverne de stânga din lumea nouă doresc rapida lui reînscăunare.

Atâta doar că Manuel Zelaya n-a căzut pur şi simplu victimă unui puci arbitrar. Militarii din Honduras au executat în iunie 2009 un mandat de arestare al Curţii Supreme întocmit după ce şeful statului violase Constituţia, încercând să obţină un nou mandat prezidenţial. Prevederea constituţională încălcată de Zelaya fusese inclusă în legea fundamentală tocmai spre a se proteja fragila democraţie a ţării şi a se evita torpilarea din interior a instituţiilor ei fundamentale, aşa cum s-a întâmplat în Venezuela, ţară în care Hugo Chavez, mentorul debarcatului lider honduran, a reuşit să devină practic preşedinte pe viaţă.

Prin urmare, presiunile uriaşe exercitate la adresa Tegucigalpei, departe de a promova democraţia, o sapă la temelie. Obama are urgentă nevoie de succese politice interne şi externe. E improbabil să le obţină prin destrămarea încrederii în democraţie.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz