1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ştiri culturale: autorităţile chineze încearcă din nou să împiedice participarea unui scriitor la Târgul de Carte din Frankfurt

24 septembrie 2009

Anul acesta, China este invitata de onoare a celui mai mare salon de carte din lume, care se desfăşoară, la Frankfurt pe Main, între 14 şi 18 octombrie.

https://p.dw.com/p/Jo0L
Afişul oficial al Chinei la Salonul de Carte din FrankfurtImagine: picture-alliance/ dpa

După ce criticase înăbuşirea sângeroasă a mişcării chineze de democratizare din 1989 într-o poezie intitulată "Masacrul", comuniştii l-au condamnat la patru ani de închisoare.

Iniţial, Liao Yiwu ar fi urmat să susţină o serie de lecturi publice în cadrul târgului de la Frankfurt, la lansarea traducerii germane a cărţii "Domnişoara Hallo şi împăratul ţăranilor", o analiză sinceră şi lucidă a problemelor sociale din regiunile rurale ale Chinei.

Zilele culturale româneşti în Bazinul Ruhrului

Nicolas Simion
Nicolas Simion va susţine un concert la BochumImagine: Dana Alexandra Sora

Bazinul Ruhr, cunoscut ca inimă industrială a Germaniei, este prima regiune care va purta titlul de capitală culturală europeană. În uriaşa aglomerare urbană, ce cuprinde oraşe ca Essen, Dortmund, Duisburg sau Bochum, trăiesc oameni provenind din 140 de naţiuni diferite. Multiculturalitatea regiunii Ruhr reprezintă unul dintre motivele pentru care juriul european i-a acordat titlul de capitală culturală a anului 2010. O explicaţie cel puţin la fel de importantă este procesul de transformare dintr-o zonă industrială într-un spaţiu al culturii, în care zeci de hale din foste fabrici au fost preschimbate în săli de concerte, muzee sau biblioteci. În regiunea Ruhr se regăsesc unele dintre cele mai prestigioase teatre şi filarmonici din Germania, iar cultura românească şi-a găsit, la rândul ei, un loc important în această atmosferă ieşită din comun. Asociaţia culturală româno-germană Danubium organizează deja, pentru a doua oară în oraşul Bochum, "Zilele culturale româneşti în Bazinul Ruhr", eveniment ce se va regăsi şi în anul 2010 în programul capitalei culturale europene.

Ediţia din 2009 a festivalului va debuta pe 10 octombrie cu vernisajul unei expoziţii a artistului plastic Valeriu Schiau. Pe 31 octombrie, saxofonistul transilvan Nicolas Simion va susţine un concert la Bochum, după ce, pe 25 octombrie, se va fi desfăşurat o serată literară cu Ana Blandiana şi Franz Hodjak, traducătorul scrierilor poetei în limba germană.

"Alfabete balcanice" la Rolandseck

La Rolandseck, în apropiere de Bonn, va fi lansat cel de-al doilea volum al seriei "Alfabete balcanice", în prezenţa poeţilor Constantin Acosmei, Iulian Tănase şi Vasile Leac şi a traducătorilor Ernst Wichner şi Sabine Kuechler. Cartea este rezultatul unui atelier de traduceri desfăşurat în "Portul Cultural Cetate" pe malul Dunării, înfiinţat de Mircea Dinescu.

Autor: Alexandra Sora
Redactor: Cristian Ştefănescu