15 ani de la moartea lui Willy Brandt

Primirea premiului Nobel petnru pace în 1971 a constituit un punct culminant în viaţa lui Willy Brandt iar încununarea eforturilor sale şi a speranţelor nutrite ca om politic şi ca german a fost căderea zidului din Berlin şi ca urmare reunificarea Germaniei.

Brandt a apucat, -spre finele vieţii, să-şi vadă visul împlinit. O mare satisfacţie, cu atât mai mult cu cât Willy Brandt a fost un combatant înverşunat al regimul naţional-socialist.

Brandt, născut în 1913 la Lübeck, sub numele Herbert Frahm, se va alătura deja de la 16 ani partidului social-democrat, doi ani mai târziu devenind membru al Partidului Muncitoresc Socialist, care s-a desprins din formaţiunea social-democrată. După preluarea puterii de către Adolf Hitler şi Partidul Naţional-socialist, Brandt păsăreşte în semn de protest Germania. Un timp trăieşte în Norvegia, unde îşi schimbă numele în Willy Brandt. Studiază la universitatea din Oslo istoria şi lucrează ca jurnalist angajându-se însă totodată în mare măsură politic. Ocuparea Norvegiei de către nezişti îl determină să ia din nou calea exilului stabilindu-se în Suedia, unde rămâne până după încheierea războiului. În ´45 revine în Germania unde îşi va intensifica activitatea politică în cadrul Partidului Social-democrat. În octombrie 1957 este ales primar general şi premier al Berlinului occidental. Trei ani mai târziu candidează pentru prima dată la funcţia de cancelar federal, totuşi un eveniment îl face să renunţe deocamdată la acest vis: ridicarea zidului despărţitor al Berlinului. Willy Brandt se decidă să rămână deocamdată la Berlin şi reuşeşte să obţină pentru germanii din Berlinul de vest un permis de liberă trecere către sectorul sovietic al metropolei.

„Există realităţi pe care tebuie să le iei la cunoştinţă pentru a putea încerca apoi să le schimbi” – potrivit acestei devize a acţionat Brandt de-alungul întregii sale cariere politice. Şi în timpul cât a fost ministru de externe federal ,- între 1966 şi 1969 în cadrul marii coaliţii social-conservatoare, dar mai ales după preluarea mandatului de cancelar. În 1964 este ales preşedinte al social-democraţilor pentru ca în 1969 să obţină o victorie la alegerile legislative alcătuind viitoarea coaliţie de guvernământ împreună cu liberalii. Acea „Ostpolitik”, politica de destindere a relaţiilor cu blocul comunist şi de stabilire a unor relaţii speciale cu fosta RDG în plan externe şi politica de refome în plan intern aveau să devină caracteristicile guvernării sale.

În marie 1970 Brandt se întâlnea la Erfurt cu premierul statului comunsit estgerman Willy Stoph.

„Sperăm că Erfurt nu e decât un început. Desigur că nu trebuie să ne facem iluzii deşarte. Consider însă că e de datoria mea să mă încumet să încep un dialog cu conducerea RDG-istă. Aşa nu ne vom putea face niciodată reproşuri că am lăsat ceva neîncercat pentru a ameliora situaţia Germaniei şi a germanilor.” - a spus Brandt. Politica sa faţă de est şi faţă de Germania comunistă i-a adus însă şi masive critici din partea adversarilor politici care nu au ezitat să-l califice drept „trădător”.

Cu toate acestea Brandt şi partidul său au repurtat un nou succes la scrutinul următor, social-democraţii obţinând atunci cel mai bun rezultat până astăzi: 46 la sută din voturi. Social-democraţii au continuat aşadar coaliţia cu liberalii. În 1974 a fost descoperit un spion RDG-ist în imediata apropiere a cancelarului, ceea ce l-a făcut pe Brandt dă ia decizia unei retrageri din funcţia de şef de guvern. În 1987 a părăsit şi şefia partidului social-democrat. Willy Brandt a avut marele noroc de a mai trăi momentele de maximă bucurie ale germanilor odată cu reunificarea din 1990. El s-a stins din viaţă pe 8 octombrie 1992 la Unkel, localitate situată pe malul Rinului nu departe de Bonn.