80 de ani de la primul magnetofon

Când în august 1935, concernul AEG prezenta primul magnetofon (K1) la târgul internaţional de tehnologie IFA de la Berlin, trecuseră mai mult de cinci decenii de la revoluţionara descoperire a lui Thomas Edison, fonograful. Mulţi au cochetat cu ideea captării şi redării sunetelor, însă invenţia dispozitivului cu bandă subţire, pulverizată cu o pudră de oxid de fier a fost o adevărată revelaţie.

Primele înregistrări aveau zgomot de fond şi nu erau mai bune comparativ cu cele redate de patefon. Producătorii AEG şi IG Farben au fost totuşi încurajaţi de posibilitatea de a tăia şi lipi benzile de magnetofon. Înregistrările puteau fi editate sau modificate. Primul concert înregistrat pe bandă magnetică a fost cel susţinut la Ludwigshafen de London Symphony Orchestra, în 1936.

Radiodifuziunile puteau produce emisiuni înregistrate, exista posibilitatea arhivării şi reluării acestora astfel încât posturile îşi permiteau să emită în regim continuu programe care sunau "live". Naziştii au adoptat repede noua tehnologie de care s-au folosit pentru a-şi extinde propaganda. După cel de-al Doilea Război Mondial, aparatele au devenit mai uşor de folosit, dar şi de produs.

Producătorul de aparate radio Max Grundig a recunoscut potenţialul aparatului ca produs de larg consum. În 1951 compania sa a lansat primul recorder pentru acasă, Reporter 500L. Inovaţia a atras laudele ministrului Economiei, Ludwig Erhard (foto stânga), supranumit părintele miracolului economic german.

Noul aparat era destinat consumatorilor obişnuiţi. Magnetofonul Telefunken 300 - aici o imagine din 1963 - echipat cu baterii, le-a dat oamenilor posibilitatea de a se bucura de muzica lor preferată oriunde şi oricând.

La petreceri, magnetofonul a devenit un obiect extrem de preţuit: ore în şir de muzică, cu o singură bandă. În anii 60-70, tinerii germani au savurat din plin noua invenţie. În imagine: tineri din Germania de Vest în 1979.

Iubitorii de muzică au căpătat posibilitatea de a înregistra concertele preferate şi de a le reasculta acasă sau de a face schimb de benzi cu prietenii - ca acest tânăr la festivalul în aer liber de la cetatea Alsfeld, în anii 70.

Cântăreaţa germană Nicole avea un aparat de înaltă fidelitate în sufrageria ei. Câştigătoarea concursului Eurovision, ediţia 1982, avea posibilitatea să asculte înregistrările demo în confortul locuinţei proprii.

În timpul Războiului Rece, cele două Germanii s-au spionat reciproc în scopul colectării de informaţii politice, economice şi militare. Întregul proces de colectare a datelor a fost susţinut cu ajutorul celor mai noi realizări tehnologice, inclusiv al magnetofonului.

Conversaţiile importante, întâlnirile sau negocierile au fost înregistrate pe bandă. Magnetofonul a ajuns să fie folosit şi în tribunale, iar banda să fie admisă ca probă. În această fotografie, magnetofonul este folosit la prezentarea dovezilor, la Judecătoria din Augsburg, în urma unor înregistrări telefonice cu cereri de răscumpărare într-un caz de răpire.

Mai târziu, sistemul digital l-a înlocuit pe cel analog. Ulterior, însă, până şi caseta audio digitală (DAT) a fost înlăturată din studiouri şi din sufragerii pentru a face loc CD-ului, iar apoi mp3-ului. Vechea "salată de benzi" magnetice a ajuns în pod şi în cărţile de istorie.