1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Actuala criză financiară din Statele Unite stârneşte curiozitatea FBI-ului

Vlad Drăghicescu24 septembrie 2008

Potrivit mass-media americane, Biroul Federal de Investigaţii a lansat o anchetă menită să controleze activităţile băncilor de investiţii Fannie Mae, Freddie Mac, Lehman Brothers şi AIG, precum şi ale şefilor acestora

https://p.dw.com/p/FOSx
FBI-ul a luat în colimator 26 de companii americaneImagine: AP

Despre ancheta demarată de FBI, purtătorul de cuvânt al instituţiei a vorbit lapidar. Ceea ce se ştie cu certitudine este faptul că 26 de companii americane fac obiectul unei investigaţii privitoare la fraude prin credite ipotecare şi „furnizare de informaţii false”.

Fraudele comise prin intermediul creditelor ipotecare presupun un spectru larg de acţiuni prin care se doreşte eludarea sau prezentarea eronată a datelor necesare în vederea obţinerii unui credit imobiliar.

La insistenţele autorităţilor, anchetele au fost extinse şi în sectorul corporaţiilor americane pentru a fi identificate eventuale activităţi oneroase de pe piaţa financiară, ce ar putea avea legătură cu criza bancară din Statele Unite.

Fraude şi dezinformare

FBI-Direktor Robert Mueller
Directorul FBI, Robert Mueller promite o anchetă de proporţiiImagine: AP

Directorul FBI, Robert Mueller, a declarat în faţa Congresului SUA că ancheta va merge până la cel mai înalt nivel - „atât de sus cât este necesar pentru ca cei vinovaţi să fie pedepsiţi”, a declarat acesta. De cealaltă parte, nici unul dintre reprezentanţii companiilor anchetate nu a acceptat să comenteze acuzaţiile de fraudă şi dezinformare.

De asemenea, FBI-ul cercetează 1.400 de cazuri de fraudă în care se pare că ar fi implicate atât persoane fizice, cât şi companii mici din America. Continentul european nu-şi găseşte nici el liniştea după cutremurele financiare care l-au zguduit.

Arătând cu degetul spre cei care au cauzat criza de pe pieţele financiare internaţionale, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a cerut pedepsirea celor vinovaţi, fără a oferi însă detalii legate de identitatea acestora sau despre ce sancţiuni ar putea fi vorba.

Suspiciuni

Symbolbild Präsident mit USA Flagge und Geld
Măsuri scumpe de salvare a companiilor americane. Decizia administraţiei Bush nu este pe placul tuturor congresmanilorImagine: APTN

Ancheta FBI este demarată pe fondul suspiciunii crescânde a mai multor membrii ai Congresului american, care privesc cu rezerve decizia administraţiei Bush de a oferi 700 de miliarde de dolari pentru salvarea companiilor afectate de criză. Până în prezent, guvernul american a preluat companiile Freddie Mac şi Fannie Mae şi a împrumutat AIG cu 85 de miliarde de dolari.

Plătitorul de taxe american trebuie să-şi asume riscul unor decizii catastrofale luate de o mână de indivizi bine plătiţi de pe Wall Street”, a declarat, revoltat, senatorul democrat Jack Reed, care a mai adăugat că înainte de a îşi da girul pentru împrumutul a 700 de miliarde de dolari de către guvernul federal, doreşte să ştie că toate celălalte soluţii economice sunt epuizate.