1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Ambasadorul Israelului deplânge antisemitismul

9 decembrie 2022

Ambasadorul Israelului în Germania, Ron Prosor, vede antisemitismul în creştere în Germania şi Europa. Ura împotriva evreilor pătrunde dinspre margini către centrul societăţii, consideră el.

https://p.dw.com/p/4KiWq
Ron Prosor
Ron Prosor este din 22 august 2022 ambasadorul Israelului în GermaniaImagine: Wolfgang Kumm/dpa/picture alliance

Noul ambasador al Israelului în Germania cheamă la acţiuni comune şi decise împotriva atacurilor cu motivare antisemită. Astăzi este nevoie de asta, spune Ron Prosor, într-un interviu acordat DW. El a elogiat insistent "Strategia Naţională împotriva Antisemitismului şi în favoarea Vieţii Evreieşti", adoptată cu aproximativ 10 zile în urmă de guvernul federal german.

Aceasta demonstrează determinarea guvernului de la Berlin şi a întregii societăţi, de a acţiona împotriva urii faţă de evrei. Ţara care vrea să acţioneze atât de decis împotriva oricărei forme de antisemitism este o dovadă a faptului că societatea germană acceptă "oameni cu diverse convingeri religioase".

Educaţia - cel mai eficient mijloc de combatere a antisemitismului

Astăzi toate societăţile sunt preocupate de combaterea antisemitismului, care este prezent şi la dreapta şi la stânga eşichierului politic. Dar "nu este normal" ca în anul 2022, nu doar în Germania ci pretutindeni în Europa, sinagogile, grădiniţele şi şcolile evreieşti să fie păzite de poliţie. Şi tocmai faptul că acest aspect este câteodată privit ca o normalitate demonstrează că este "cu totul anormal".

Germania Essen | Urme de gloanţe descoperite în faţada locuinţei rabinului
La mijlocul lunii noiembrie faţada locuinţei rabinului din Essen a fost ciuruită de mai multe gloanţe Imagine: Markus Gayk/dpa/picture alliance

Necesare sunt, în  lupta comună împotriva antisemitismului, educaţia şi mai buna înţelegere reciprocă, consideră Prosor. "La urma urmei, singurul răspuns la antisemitismul de dreapta şi de stânga este: educaţie, educaţie, educaţie."

Documenta, criticată

Diplomatul şi-a reiterat critica la adresa antisemitismului exprimat de expoziţia de artă documenta 15 din Kassel, care s-a încheiat în septembrie. Prosor a vorbit despre "un bun exemplu", care ilustrează extinderea antisemitismului dinspre margini spre centrul societăţii, fiind acceptat ca "parte a dezbaterii". Acest fenomen trebuie combătut cu mai multă determinare decât până acum. Clarificarea caracterului antisemit al unor lucrări a avut loc cu prea mare ezitare.

Kassel documenta15 | demontarea unei lucrări antisemite
Pânză de mari dimensiuni, demontată din expoziţia documenta 15 din cauza mesajului său antisemitImagine: Uwe Zucchi/dpa/picture alliance

Diverse reprezentări antisemite au umbrit documenta 15 din Kassel, considerată cea mai importantă expoziţie de artă la nivel mondial. Conducerea artistică a manifestării a fost asigurată de colectivul de artişti indonezieni Ruangrupa. Ministra germană pentru cultură, ecologista Claudia Roth, în egală măsură responsabilă pentru expoziţie, a fost şi ea intens criticată vreme de câteva săptămâni.

Israelul este favorabil soluţiei celor două state

Diplomatul s-a referit pe larg în interviul acordat corespondentei DW Sarah Hofmann şi la politica internă din Israel ca şi la chestiunea formării guvernului. Prosor a subliniat că Israelul este în continuare favorabil soluţiei celor două state. El este convins că aceasta este şi poziţia lui Benjamin Netanyahu, care va fi probabil următorul premier israelian, şi care se străduieşte acum să alcătuiască o coaliţie de guvernare.

Israel | Benjamin Netanyahu
Fostul premier israelian, Benjamin Netanyahu, va reveni probabil în funcţie Imagine: Ammar Awad/REUTERS

Relaţii mai bune cu Egiptul şi Iordania

În general, străinătatea formulează aşteptarea ca Israelul să fie "un stat evreiesc şi democratic". Dar aşteptări similare la adresa unui posibil stat palestinian nu se fac niciodată auzite. "Noi nu vom accepta niciodată un stat terorist", a evidenţiat ambasadorul. Israelul s-a retras în 2005 din Fâşia Gaza, şi astăzi există acolo "un stat terorist".

Antisemitismul: de ce este atât de persistent

Cine se implică în favoarea unui stat palestinian trebuie să arate clar că acel stat trebuie să fie democratic, cu obligaţia desfăşurării unor alegeri la fiecare patru sau cinci ani. Preşedintele palestinian Mahmud Abbas a fost ales în 2005 şi de atunci guvernează în continuare fără mandat.

Berlin | Mahmud Abbas şi Olaf Scholz
Preşedintele palestinian Mahmud Abbas a fost în august 2022 oaspetele cancelarului german Olaf Scholz Imagine: Wolfgang Kumm/dpa/picture alliance

Israelul este "singura democraţie din regiune" şi a încheiat acorduri de pace şi cu Egiptul şi cu Iordania, făcând în acest scop concesii teritoriale. Concomitent, Prosor a evidenţiat efectele pozitive ale aşa-numitului Acord Abrahamic încheiat cu mai multe state din Golful Persic, cu care nu au existat până în anul 2020 relaţii diplomatice oficiale. "Poporul israelian a fost mereu gata să facă pace. Dar are şi dreptul la securitate, autoapărare şi dreptul de a împiedica apariţia unui stat terorist în vecinătatea sa."

Pentru Prosor la Berlin se închide un cerc

La începutul interviului, Prosor a ţinut să se refere la istoria familiei sale. Tatăl său, Ulrich Proskauer, s-a născut în 1927 la Berlin, de unde a emigrat în 1933, împreună cu familia, în Palestina, aflată pe atunci sub mandat britanic. A arătat de asemenea o fotografie cu bunicul său, Berthold Proskauer, care a fost ofiţer al armatei imperiale germane. "Prin munca mea aici la Berlin se închide un cerc", a declarat Prosor.

Germania | Ron Prosor şi Frank-Walter Steinmeier
Ambasadorul Ron Prosor şi preşedintele federal Frank-Walter SteinmeierImagine: Wolfgang Kumm/dpa/picture alliance

"Bunicul meu, un ofiţer decorat, un german, a trebuit să emigreze din Germania. Şi acum că eu, nepotul lui Berthold Proskauer, mă reîntorc în calitate de ambasador al statului naţiunii evreieşti, este ceva emoţionant. Dar nu doar asta. Este o dovadă a drumului fascinant parcurs de poporul evreu de la fondarea statului său şi a faptului că reprezintă un Israel foarte mândru şi independent." Prosor a confirmat de asemenea că intenţionează să se implice pentru extinderea şi aprofundarea relaţiilor de tineret germano-israeliene.