Ameninţarea virtuală - război în spaţiul cibernetic

Documentul prezentat şefului Casei Albe cuprinde 250 de recomandări.

Estonia, în primăvara anului 2007. În Tallin, populaţia rusofonă protestează din cauza luării de pe soclu a unei statui a soldatului sovietic. Instantaneu, relaţiile diplomatice dintre Rusia şi Estonia se gripează.

La scurt timp după aceea, computere din întreaga lume îşi îndreaptă fluxul de date asupra sistemelor bancare şi asupra site-urilor guvernamentale estoniene. Efectul: în întreaga ţară, computerele şi, implicit, tranzacţiile bancare sunt blocate.

Un nou tip de război

Deşi pagubele acestui atac virtual nu au fost dezastruoase, opinia publică internaţională a asistat pentru întâia oară la un nou tip de război, în care atacatorul rămâne anonim. Bănuielile că Moscova ar fi pus la cale cale "operaţiunea" împotriva computerelor estone au rămas pînă astăzi neconfirmate.

Abia dacă există vreo ţară care să nu fie implicată în vreun atac virtual, poate cel mult ţările care nu sunt conectate încă la internet, estimează Kevin Coleman, din partea firmei Technolytics :

„În fiecare moment au loc milioane şi milioane de atacuri. Numărul atacurilor lansate din China, de pildă, împotriva guvernelor, institutelor financiare dar şi a firmelor obişnuite, nu însă împotriva armatei, s-a ridicat în martie la 128 pe minut. Dacă facem un calcul exponenţial la care mai adăugăm şi site-urile guvernamentale, ne dăm seama că problema este gravă".

Marea problemă suntem noi înşine

Atacurile sunt lansate din toate direcţiile, atît din partea unor hackeri aventurieri cât şi din cea a unor state agresive sau a organizaţiilor teroriste. Acestea din urmă practică în mod predilect propaganda politică.

Pagubele sunt enorme şi de pe urma furtului de date, a prădării conturilor bancare virtuale sau a pirateriei intelectuale. Potrivit estimărilor unei comisii senatoriale americane, anul trecut au fost înregistrate daune de o mie de miliarde de dolari în urma furtului de date.

Cu toate acestea, firmele se tem să investigheze aceste cazuri din teama de a fi nevoite astfel să divulge date interne.Totuşi,cea mai mare problemă, afirmă Coleman, este disponibilitatea noastră de a tolera furtul de date:

„Ştiţi, dacă cineva comite spargere într-o clădire, declaraţi spargerea la poliţie. A două oară instalaţi un sistem de alarmă. Iar a treia oară staţi la pândă să-i prindeţi pe infractori asupra faptei. În sfera internetului însă, nu mai procedăm aşa. Oamenii tind să întindă şi obrazul celălalt, argumentând că e vorba doar de lucruri virtuale. Dar aceste "fleacuri" digitale sunt valoroase. Până nu vom admite că trebuie să luăm măsuri, aşa cum procedăm de altfel în lumea reală, vom fi mereu expuşi".

Dependenţi de reţelele computerizate

Executivul american şi-a dat demult seama că reţeaua de date digitalizate este un adevărat călcîi al lui Ahile: alimentarea cu apă, cu energie electrică a gospodăriilor, a spitalelor, funcţionează computerizat.

"Viaţa noastră este dirijată în totalitate de sisteme computerizate, în cel mai deplin sens al cuvântului", explică Austin Branch, de la departamentul de coordonare a datelor şi studii strategice din Pentagon. Şi pentru a proteja acest sistem, adaugă el, este nevoie de cooperare internaţională, deoarece în epoca internetului graniţele de stat au devenit permeabile.

Criza financiară globală oferă cel mai recent exemplu în acest sens: tot ce se întâmplă în SUA se repercutează asupra întregii lumi. În plus, multe state folosesc servere situate pe teritoriul american iar SUA garantează protecţia acestor servere.

Componenta militară a spaţiului virtual

Importanţa internetului este majoră şi în contextul unui război convenţional. În august 2008, înainte ca tancurile ruseşti să pătrundă pe teritoriul Georgiei, serverele georgiene se aflau deja sub control străin. Astfel, legătura guvernului de la Tblisi cu populaţia ţării a fost întreruptă. Nu se ştie nici azi cu precizie dacă în spatele "operaţiunii" s-a ascuns guvernul de la Moscova sau dacă acesta nu a făcut decît să profite de pe urma acţiunii unor "useri" izolaţi.

Este puţin probabil că un război eminamente virtual poate fi câştigat de agresor. În orice caz, este mai mult ca sigur că în viitor nu va putea fi purtat un război fizic în absenţa unei importante componente cibernetice.

Prin urmare, se pune nu doar problema respingerii atacurilor virtuale, ci a utilizării militare a spaţiului virtual.

Nimeni nu doreşte să lase în seama unui singur minister sau doar în cea a serviciilor secrete coordonarea acestui sector. Experţii pleacă de la premiza că în staff-ul Casei Albe va fi creat un post special.

Coordonatorul strategiilor de securitate virtuală va trebui să coopereze şi cu alte naţiuni dar şi cu sectorul privat al economiei. Deciziile finale îi vor aparţine preşedintelui american.

Autori: Christina Bergmann/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Rodica Binder