1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

America refuză semnarea tratatului de interzicere a minelor antipersonal

26 noiembrie 2009

Autorităţile americane refuză în continuare să semneze Tratatul de la Ottawa, care interzice folosirea minelor antipersonal, a anunţat Departamentul de Stat.

https://p.dw.com/p/Kggl
Imagine: DW

Răspunsul oferit de administraţia americană în chestiunea tratatului care interzice folosirea minelor antipersonal, a fost clar şi răspicat. Nu, Statele Unite nu doresc abolirea minelor antipersonal. Din motive de securitate, desigur.

Se prea poate însă ca presiunea opiniei publice, şi cu precădere cea a militanţilor pentru drepturile omului, să se fi făcut simţită la Casa Albă, de vreme ce, la numai o zi după refuzul exprimat anterior, administraţia americană nu exclude dialogul în această chestiune.

Vor semna Statele Unite tratatul care interzice minele antipersonal? Poate că da, spune guvernul american, dar nu acum.

Victime pe bandă rulantă

Minele antipersonal au o reputaţie proastă. Şi pe bună dreptate. Numai anul trecut, minele antipersonal au ucis peste 1200 de oameni, multe dintre victime fiind copii.

În cele aproximativ 70 de ţări în care multe terenuri sunt înţesate de mine, peste 4000 de persoane au fost grav rănite. Multe dintre ele au rămas fără mâini, altele fără picioare.

Cifrele nu sunt simple supoziţii, ci au la bază o statistică solidă efectuată în cadrul unei aşa-numite campanii de interzicere a minelor antipersonal. Campania a fost creată de o organizaţie care, în 1997, a primit de altfel premiul Nobel pentru această iniţiativă.

Barack Obama refuză şi el, asemenea predecesorului său, să semneze tratatul de interzicere a minelor antipersonal.

Refuzul, justificat de Ian Kelly, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, sună foarte simplu. Din motive se securitate, Statele Unite mai au nevoie de timp pentru a semna sus-menţionatul tratat.

Mai mult, se pare că guvernul american ar fi analizat politica lui George W. Bush privitoare la minele antipersonal în secret, fără ca opinia publică sau Senatul să fie informate cu privire la această chestiune.

Concluziile acestei evaluări secrete sunt cât se poate de clare, afirmă Kelly. Prin semnarea tratatului de interzicere a minelor antipersonal, America şi-ar submina singură capacitatea de apărare, punând astfel în pericol nu doar propriile interese, cât şi pe cele ale aliaţilor săi. Chiar dacă toate statele NATO au semnat deja tratatul.

Compensări

Administraţia de la Washington susţine că oferă de mai bine de 15 ani ajutoare de peste 1,5 miliarde de dolari unui număr de 50 de ţări, contribuind la o reducere semnificativă a numărului de victime provocate de mine şi de alte muniţii rămase în teren în urma conflictelor.

Tratatul de la Ottawa a permis distrugerea a 42 de milioane de mine antipersonal aflate în cele 156 de state semnatare şi deminarea a peste 1.000 de kilometri pătraţi, estima în martie organizaţia non-guvernamentală Handicap International.

Autor: Vlad Drăghicescu / ard / dpa
Redactor: Ovidiu Suciu