1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Blinken promite tot sprijinul SUA pentru Republica Moldova

6 martie 2022

În cadrul vizitei la Chișinău, secretarul de stat american Antony Blinken i-a lăudat pe conducătorii Republicii Moldova pentru că au primit refugiaţi din Ucraina.

https://p.dw.com/p/485Wa
Refugiați din Ucraina la coadă, înainte să intre în R. Moldova la Palanca
Refugiați din Ucraina la coadă, înainte să intre în R. Moldova la PalancaImagine: Elena Covalenco

Secretarul de stat al SUA Antony Blinken se află duminică în vizită în Republica Moldova, în cadrul unui turneu mai amplu în estul Europei, după invazia rusă în Ucraina. Înaltul diplomat american a afirmat că multe țări depun un efort foarte mare pentru a-i ajuta pe refugiații ucraineni, însă „povara cea mai mare este pentru țările vecine”, asigurând că SUA vor sprijini Chișinăul pentru a putea gestiona această situație dificilă.

„În cei 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre SUA și Rep. Moldova nu ne-am confruntat niciodată cu un moment așa de urgent, cu provocările de astăzi. Războiul neprovocat și nejustificat al Rusiei contra Ucrainei a declanșat o criză umanitară care deja are un impact enorm în zonă, inclusiv în Moldova”, a declarat secretarul de stat american, la Chișinău.

Antony Blinken i-a lăudat duminică pe conducătorii Republicii Moldova pentru că au primit refugiaţi din Ucraina. Se estimează că 240.000 de oameni din Ucraina au traversat frontiera în Republica Moldova pentru a-și salva viața.

„Republica Moldova merită gratitudinea Comunității Internaționale pentru primirea și siguranța pe care a oferit-o refugiaților. Statele Unite vor face tot ce e posibil pentru a ajuta Moldova cu asistența pe care o acordă acestor oameni care au trecut deja prin atâtea.

Administrația Biden a cerut Congresului să aprobe un fond de 2,75 de miliarde de dolari pentru asistență umanitară pentru nevoile oamenilor din Ucraina sau a altor țări care ajută la gestionarea acestei crize. Comunitatea internațională are această răspundere de a ajuta Moldova să gestioneze acest impact al războiului și vom transmite acest mesaj și în alte organisme internaționale.

Vreau să mulțumesc în numele poporului american pentru tot ce a făcut Republica Moldova pentru refugiații din Ucraina”, a spus secretarul de stat al SUA Antony Blinken.

„Moldova a ales calea democrației, a economiei incluzive, a apropierii de instituțiile europene. SUA vor sprijini Moldova pe acest drum, cu respectarea principiului neutralității înscrise în Constituția sa. Sprijinim în mod ferm suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova și statutul de neutralitate fixat în Constituție”, a adăugat Blinken.

Citiți materialul integral AICI