Ascensiunea promițătoare a unui nou partid: USB

Să lămurim mai întâi o prejudecată. Prezența la votul de ieri nu a fost ieșită din comun, fiind aproape egală cu cea din anul 2008. Dacă acum opt ani se înregistra o participare de 48,81%, duminică au fost 48,43%. Totuși, față de alegerile de acum patru ani, avem de a face cu un recul. În 2012 se întregistra o participare de 56,26%, care se apropia de recordul din 1996, de 56,47%. Sau, ca să avem o imagine mai exactă, au fost numărate atunci 9.694.809de voturi, în comparație cu 8.873.744 de voturi anul acesta.

Datele acestea ne arată că nu putem vorbi de un fenomen politic cu semnificații deosebite. Cam aceasta e fluctuația obișnuită în România, asemănătoare cu cea din țările foste comuniste. În Germania, participarea la alegerile municipale a fost mereu mai ridicată, dar a scăzut totuși constant în ultimile decenii. Ca să luăm câteva exemple, la alegerile municipale din Thuringia din iunie 2004, participarea a fost de 50,6%, iar în același an la alegerile din Renania de Nord – Vestfalia, din septembrie-octombrie, participarea la vot a fost cea mai scăzută din 1945 încoace, înregistrându-se 53,5% în primul tur și oscilând între 40% și 52%, după localitate, în al doilea tur de scrutin. Faptul a fost cu atât mai surprinzător cu cât votau pentru prima dată și tinerii de numai 16 ani și, ca urmare a lărgirii UE, polonezii din bazinul Ruhr. Încă un exemplu la nivelul de jos: în alegerile municipale din Hessa, din martie 2006, participau doar 45,6% dintre alegători.

Situația din Franța este asemănătoare, oscilând, în medie pe țară, în jurul a 60%. Dar este limpede că situația participării electorale românești nu este, prin comparație, catastrofală.

Totuși abia după ce am stabilit mai bine proporțiile reale putem vedea criza prin care trece Bucureștiul. Abia aici s-a petrecut un boicot de proporții enorme, la votul de duminică participând abia 33,02 % dintre alegătorii înscriși pe liste. Sunt două fapte politice neobișnuite: prezența cea mai scăzută la urme din 1990 încoace și ascensiunea unei formațiuni politice noi, Uniunea Salvați Bucureștiul, care a oținut mai mult decât PNL la Consiliul General, în timp ce candidatul său la funcția de primar general, Nicușor Dan, a obținut chiar dublu față de voturile candidatului PNL, Cătălin Predoiu.

Interesant este că o nouă grupare politică se impune nu prin forța unei participări masive și neobișnuite (așa cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale din 2014), ci pe fondul unui absenteism fără precedent. Interpretarea pe care o dăm acestei situații este următoarea: în București am asistat la demisia electorală a celor care de-a lungul anilor au asigurat victoriile CDR, PD, PDL, adică a votanților anti-PSD.

Lupta s-a dat între votanții PSD, rămași relativ mobilizați și consecvenți în toți anii aceștia, și o minoritate de votanți cu un profil nou, care nu au niciun respect și niciun atașament față de așa-numita dreaptă post-comunistă. Cei care vor mai fi votat cu PNL au făcut-o din inerție și au reprezentat o mică parte din electoratul CDR de odinioară. Așadar PSD a câștigat detașat, căci a rămas pe baricade înfruntând doar o mână de ”insurgenți” cu o viziune nouă, apăruți din cenușa decepției. În București, cel puțin, votul ”anti-PSD”, ca motivație suficientă, nu mai există, dovada cea mai bună fiind eșecul PNL, care a mizat pe o imagine expirată.

Ar trebui să recunoaștem că, în clipa de față, viitorul este indicat de USB și de candidatul ei la primăria generală, Nicușor Dan. Fără ascensiunea lui și a comilitonilor săi care impun mai ales prin pasiune și devotament, nici Gabriela Firea nu ar fi vorbit, imediat după închiderea urnelor, de toleranță zero față de corupție și de publicarea contractelor pe internet. Nu știm dacă va face ce spune, dar cu siguranță că s-a creat în jurul acestui punct o nouă presiune care, sperăm, va fi întreținută de prezența mult mai numeroasă a consilierilor USB. Dacă mai există în București o rezervă de încăpățânare etică, atunci ea nu poate fi găsită decât la USB.

Este USB un fenomen bucureștean sau unul care se va extinde în toată țara? Nicușor Dan a și anunțat că formațiunea sa va deveni Uniunea Salvați România și că va căuta să federeze toate grupurile de militanți civici activi care s-au remarcat prin țară, dar e prematur să facem prognoze. Noua Uniune, ne-a asigurat liderul ei, va rămâne consecventă cu regula care a guvernat la apariția ei - și anume aceea de a pune laolaltă energiile existente, manifestate deja, și nu de a inventa forme noi care să-și caute abia ulterior conținutul. Cu alte cuvinte, USB nu va înființa filiale automat în toată țara, urmând ca abia apoi să caute oameni care să le locuiască.

Este cea mai importantă idee politică care a fost afirmată, extrem de discret, în ultimele decenii. Partidele noi nu ar trebui ”inventate”, ci ”descoperite”. Vom vedea dacă USB va rezista presiunii la care va fi supusă de propriul succes, dar ideea e în felul ei remarcabilă, mai ales că partidele de doctrină nu au putut lua ființă în România din multe motive pe care nu le putem expune acum, dar pe care pe care nu le putem ignora.