Atentatul de la Saraievo: un incendiu scăpat de sub control

Când Gavrilo Princip a tras cele trei focuri de armă în centrul oraşului Saraievo el nu ştia ce cataclism vor provoca gloanţele sale. Uciderea arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sophie a provocat Primul Război Mondial şi a modificat din temelii Europa.

În 1918, la capătul conflagraţiei, a fost întemeiat între altele un stat al slavilor de sud sub conducere sârbească. Gavrilo Princip şi complicii săi din cadrul organizaţie revoluţionare "Mlada Bosna" (Tânăra Bosnie) vedeau înainte de război într-o astfel de întemeiere statală cadrul ideal pentru emanciparea tuturor slavilor de sud aflaţi sub dominaţie străină. Preţul pe care sârbii l-au plătit însă pentru infăptuirea acestui ideal a fost unul uriaş: mai bine de un sfert din populaţia Serbiei şi-a pierdut viaţa în Marele Război. Aşa încât se poate afirma că noul stat semăna mai mult a cimitir şi a spital de campanie decât a cadru de emancipare naţională. Acelaşi lucru a fost valabil în multe alte părţi ale Europei. La capătul anului 1918, bătrânul continent era în ruină.

Dublul asasinat din actuala capitală a Bosniei-Herţegovina merită a fi comentat şi la o sută de ani de la comiterea sa. Mulţi oameni continuă să fie marcaţi de acest eveniment în Balcani, în Austria şi în multe alte ţări europene iar urmaşii inamicilor de odinioară îşi dispută cauzele şi responsabilitatea pentru cele întâmplate.

Subiect de controversă este "vina". Cine a fost de vină pentru începerea războiului? Un răspuns adesea vehiculat este: "un terorist". Dar dacă terorist a fost Princip, atunci acelaşi lucru ar fi valabil şi în cazul lui Lee Harvey Oswald, prezumitvul ucigaş al preşedintelui american John F. Kennedy, ba chiar al lui Brutus, unul din ucigaşii lui Iulius Cezar. Dar aceştia doi nu sunt niciodată calificaţi drept terorişti. De ce? Fiindcă este mult mai convenabil să arunci vina pentru 15 milioane de morţi în seama unui adolescent de 19 ani, dotat cu un revolver, decât să consideri că hecatombele au fost consecinţa ambiţiilor imperialiste ale marilor puteri din epocă.

În spaţiul fostei Iugoslavii dar şi la nivel continental, felul în care se cultivă memoria atentatului de la Saraievo constituie mai degrabă un factor de dezbinare decât de reconciliere. Faptul este cu prisosinţă demonstrat şi printr-o simplă consultare a Wikipedia. În varianta germană a "enciclopediei libere" Gavrilo Princip este un "atentator separatist", în vreme ce în varianta engleză aceeaşi persoană este "un naţionalist iugoslav". Ruşii, la rândul lor, menţionează ceva ce lipseşte în pagina germană, anume că atentatorul a luptat împotriva ocupantului cezaro-crăiesc. În fine, pagina bosniacă a Wikipedia îl prezintă pe Princip drept "naţionalist sârb", în vreme ce varianta slovenă subliniază apartenenţa sa la organizaţia teroristă "Tânăra Bosnie". Diferenţe mai mari nici că pot exista.

În ce-i priveşte pe sârbi - aceştia văd, categoric, în Gavrilo Princip un erou naţional. În scurt timp, la Belgrad i se va dezveli un monument. De partea celaltă, din dorinţa de a-i consola şi pe nostalgicii apusului Imperiu Dualist, la Saraievo edilii oraşului vor să ridice o statuie în amintirea arhiducelui Franz Ferdinand şi a soţiei sale Sophie.

Dar dincolo de toate controversele, la 100 de ani de la fatidica zi de 28 iunie 1914, învăţătura care trebuie trasă din istorie este următoarea: Violenţa nu constituie o soluţie, fie ea război, ocupaţie, anexare sau atentat.