1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Biografii şi declaraţii despre evenimente şi oameni importanţi

Vlad Mixich28 martie 2008

Sala Gafencu din clădirea Ministerului Afacerilor Externe a fost ieri la ora amiezii plină nu doar de semnificaţiile istoriei moderne a României ci şi de oamenii semnificativi ai prezentului diplomaţiei de la Bucureşti.

https://p.dw.com/p/DWXn
Ministrul de externe, Adrian Cioroianu, în exerciţiul funcţiuniiImagine: Cristian Stefanescu

Ca o volută simbolică, lansarea programului „Repere editoriale” organizată de Editura Curtea Veche în colaborare cu Direcţia Generală de Comunicare din cadrul M.A.E., a inclus atât aprecieri culturale vizând personalităţile politice ale istoriei recente cât şi comentarii de actualitate pentru agenda politicii externe a României.

În fapt, evenimentul editorial din Aleea Alexandru a punctat lansarea biografiilor a trei mari oameni politici: preşedintele american George W. Bush, secretarul de stat american Condoleeza Rice şi preşedintele Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy. Autorii celor trei volume, editate recent în ţările de origine, sunt jurnalişti de marcă a căror scriitură garantează nu doar o lectură documentată riguros dar şi îndeajuns de pigmentată pentru a menţine viu chiar şi interesul cititorilor nespecialişti. Vom putea înţelege mai bine structura gândirii diplomatice a acestor trei puternici ai lumii dar şi resorturile ascunse care stau în spatele unora dintre orientările lor politice. Resorturi care nu depind întotdeauna de sfaturile aşa-numitelor gulere albe din culise ci, surprinzător, de banale întâmplări din copilărie sau adolescenţă.

Beneficiind de prezenţa mai multor personalităţi ale lumii culturale, lansarea a fost prezidată de ministrul afacerilor externe, domnul Adrian Cioroianu. Stimulat probabil de potenţialul analitic al biografiilor prezentate, domnul Cioroianu a folosit oportunitatea oferită pentru a clarifica la finalul evenimentului, câteva dintre obiectivele pe care România şi le-a propus pentru apropiatul summit NATO.

România îşi doreşte o stabilizare cât mai eficientă a zonei Mării Negre, iar atingerea acestui obiectiv, spune ministrul de externe Adrian Cioroianu, „ se va concretiza sperăm, prin invitarea celor trei state din Balcani, mă refer la Croaţia, Albania şi Macedonia. Un al doilea punct pe agendă priveşte Georgia şi Ucraina. Din perspectiva noastră ambele trebuie să intre pe harta Membership Action Plan, trebuie să ajungă pe această treaptă care este cea de dinaintea invitării în alianţă. Nu aş vrea să trec cu vederea alte puncte foarte importante, a căror intrare pe agenda summit-ului este îmbucurătoare pentru noi, şi anume: discuţii despre participarea NATO în Afganistan şi Kosovo unde şi România este prezentă. Sperăm şi la existenţa unor dezbateri serioase pe tema securităţii energetice, ca o provocare tipică secolului 21 alături de atacurile cibernetice”.

Puncte importante nu doar pe agenda României, ci şi pe agenda summit-ului NATO, reuniune a căror actori principali au fost portretizaţi deja în cele trei cărţi lansate la sala Gafencu.

De altfel, o înţelegere deplină a complexului joc diplomatic ce îşi va atinge climaxul cu ocazia reuniunii de la Bucureşti a statelor NATO, nu ar putea fi posibilă fără cunoaşterea istoriei personale a celor ce ţin în mână hăţurile politicii mondiale contemporane.